ANUNȚ

În Centrul Vechi al capitalei, între străzile Blănari și Șelari, perpendicular cu strada Șepcari, municipalitatea a deschis strada Cocalari. Locația este destinată acelui segment din lanțul trofic pentru care pișatul la gard este o cerință pe care orice terasă care se respectă trebuie să o îndeplinească. ,,Era pur și simplu o discriminare ca noi băieții cu burtă și ceafa groasă să fim obligați să folosim toaleta doar fiindcă suntem ceea ce suntem. Eu unul sunt și claustrofob,  era un chin.”, mărturisește Giany B. Strada beneficiază de absolut toate facilitățile, ganguri întunecoase pentru doamne și domnișoare, ziduri îmbibate cu urină aduse tocmai de la bodegile din Ferentari precum și porțiuni de drum desfundat, medium și low frământat, specifice cartierelor de vile de la periferia capitalei. ,,Coboram din Audi cu pantofu Boss năclăit de noroi și simțeam că-mi pierd aderența, parcă o luam în sus, era cumplit. Acum e altceva, sunt sigur pe mine.”, se destăinuie și Mario U. Pentru cocălărițele singure, antreprenorii au amenajat terase destinate mârlanilor singuri, în căutarea jumătății prin fața cărora petardele își pot etala ultimul răcnet în materie de vinilin, catarame și țâțe lăsate. ,,Treceam prin fața teraselor și palizii, triștii, nu fluiera unu, nu arăta unu șlițu, pana mea, cum să-i zici omului așa din senin – Să mă lingi în p..ă, fraiere !. Nu suntem chiar așa cum zice unii.”. Aceeași Nikita se plânge totuși de curentul din ganguri – ,,E bine ce s-a făcut, că ne-a scutit de wc-urile alea incomode, dar suntem femei, sensibile, știi tu, bate un cancer acolo…să facă ceva…”. În timp ce pe o altă stradă trupa de teatru de la Național punea în scenă răstignirea Mântuitorului cu Maia M. Într-o reprezentație de senzație, pe strada Cocalari trupa de amatori a secției 19 poliție punea în scenă mai multe arestări după un caft și violul unui domn de către două cocălărițe bete. Locuitorii Centrului Vechi se declară mulțumiți, rata de prăbușire a clădirilor a scăzut simțitor de când oamenii își fac nevoile pe ziduri special amenajate.

T.D.

 

Cum definim ,,fumătorul pasiv” ? – Acea persoană care se cacă pe domnia sa !

Fumătorul pasiv este acea persoană care se cacă pe domnia sa, dă din mâini și face urât la mirosul de fum de țigară. Nu că ar deranja-o efectiv ci pentru că mintea sa e plină de elucubrațiile unora care zbiară că fumatul pasiv ucide mai ceva ca ciuma bubonică. Nu dragă fumătorule pasiv, șansele ca tu să crăpi de la fumul produs de mine sunt la fel de mari cu a-ți cădea un Trabant în cap. Iar dacă tușești ca un bacil imbecil, e de la pneumonia de care suferi și ca un țăran ce ești, în loc să mergi la doctor, o pui pe seama țigării mele și te oftici că eu nu tușesc. Fumătorul pasiv este acea persoană care se cacă pe domnia sa și face din faptul că-i nefumător o virtute supremă. Ființă specială, neinfluențabilă, independentă care nu s-a lăsat pradă viciului indus de anturaj sau de teribilism. În schimb are ficatul praf, inima vraiște și un cur cât un buldozer adult și va sucomba fericită după o îndelungă paralizie, mândră că a rezistat tentației. La întrebarea pe care cu mecla sictirită o pune – Ce dreacu găsiți la țigări ?, îi pot răspunde tot cu o întrebare – Da ție chiar nu ți-e rușine măi grăsan nesimțit să arăți ca o putină de untură pentru săpun, ce dreacu găsești la tine ? Fumătorul pasiv este acea persoană care se cacă pe domnia sa și militează asiduu pentru interzicerea fumatului inclusiv în baruri. Nu că l-ar deranja, că el oricum e o legumă sedentară și antisocială, de gras și prost ce e, și nu a intrat din cauza frustrării niciodată într-un bar, ci doar așa, s-o mai sugă și fumătorii ăștia (care în facultate îl îmbătau la chefuri și făceau mișto de el). A căpătat ura pentru fum de țigară încercând și el să fumeze, dar bulangii i-au dat o țigară înmuiată în pișat și apoi uscată. Fumătorul pasiv este acea persoană care se cacă pe domnia sa și-n a cărei prezență trebuie musai – Pot fuma o țigară ? De fumat fumezi oricum că te doare la bască de maimuțoi, știi sigur că-n schimb el se bășește la greu în prezența ta, dar îi faci hatârului reumaticului, nu-i civilizat să-l ucizi fără a-i cere permisiunea. Are o mufă de parcă ți-ar fi făcut un imens favor. Fumătorul pasiv este acea persoană care se cacă pe domnia sa și miroase ca atare și căreia i se strâmbă trompa – Ptii, ce puți a tutun frate ! Da frate, tutun fin de țigară. Tu ce pla mea ai fumat, ți-ai fumat flocii, părul de la subraț, de puți așa ? Fumătorul pasiv este acea persoană care se cacă pe domnia sa și nu înțelege cum poți da bani pe lucruri nocive și că mai bine și-ar tăia beregata decât să facă una ca asta. Dispare subit de la muncă, afli că e în perfuzii, cu botulism de la conserve ieftine și expirate și îi găsesc și TBC. Fumătorul pasiv este acea persoană care se cacă pe domnia sa și care cândva a fost exact ca tine (de fapt placa e – ,,eu fumam dublu „) și care străfulgerat subit de o înțelepciune fără margini a renunțat la viciu. Și acum e un înverșunat antifumător, asasinat treptat. Dar nu de înțelept a renunțat, ci de tolomac. A fumat o dată de era să dea colțul, până l-au dus la urgență de la un revelion, intoxicat. În fine, fumătorul pasiv nu există, există doar această pulime care trage pe nări miros de căcat fără nici o problemă.

 

+ 18

 

Cum arată bărbatul care citește avid și memorează  conștiincios (nu știi când ai nevoie și, oricum, ce ai în cap nu-ți ia nimeni) sfaturi de genul ,,10 lucruri pe care musai trebuie să le știi despre sex” sau ,,cum să storci orgasm din piatră seacă” ? Păi arată oarecum ca ceilalți dar are câteva particularități comportamentale și cognitive materializate prin:

–          Își botează chestia cu nume sugestive – Nabuco, Coloana Infinitului, Ghiță Murșan sau vidia.

–          El nu face dragoste, e pentru fătălăi această formă, el rupe cururi, dă ciocane, pedale și cârje pe șifonier, lustră, în parc, lift ș.a.m.d.

–          Își leșină de râs colegii cu cadoul făcut nevestei de 8 Martie – un șnur legat de măreție și prezentat solemn la sosirea acasă.

–          Își sparge de râs colegii povestind cum ieri, cu țigara de după în bot, se ștergea senin de perdele, nevasta fiind prea ruptă să mai protesteze.

–          Are în general între 100 și 140 kg, prin urmare cei din jur trebuie să accepte tacit că da, nu-și găsesc puța prin chiloți, așa cum spune el.

–          Știe toată instituția că nevastă-sa era virgină când a luat-o. N-are curaj nimeni să-i zică că dacă era alfel, nu-l lua.

–          Îl suni, îl întrebi ce face, inevitabil răspunde – ,,Uite am dat un ciocan !” – inevitabil îi răspunzi – ,,Aha, și acu’ te lingi pe p..ă…”. Te amenință cu bătaia.

–          Cobori la prima stație, pretextând ceva, când îl întâlnești în autobuz și te-ntreabă amical – ,,Ai mai f..t și tu ceva, băi  puță ?”. Cele două chintale te-npiedică să-i dai clasicul răspuns.

–          N-a văzut golurile la meci fiindcă dădea niște ciocane, ori asta durează un campionat întreg.

–          Afli de la un coleg de-al lui de armată că un an s-a fofilat  de la duș, că-l porecleau la mișto ,,pulea” și că el e ăla care a cerut-o în căsătorie pe Mariana Cur de Fier.

–          E convins că cuvântul p..ă f..e wireless așa că urlă în mașină ,,Să ți-o trag la făăă, mamă ce-i rup curu !”.

–          ,,Bă nebunule, tu ai văzut-o pe aia, frate, ce bucată !”. Nu, n-ai văzut-o, fiincă arată ca nevastă-sa, știrbă, strâmbă și cu barbă.

 

Cum arată femeia care citește avid about sex ? Păi cu semnalmentelele de mai sus, plus cocoașă și în așa hal de proastă încât îl adoră pe ciocănar și cadourile sale de 8 Martie.

T.D.

 

Y & R

 

 

Oare cum arată telespectatorul fidel al lui Tânăr și neliniștit ? Probabil ca Regele Mihai, după ce se mai maturizează puțin. Început undeva prin epoca bronzului se spune că însuși Attila și chiar Ghinghis-Han au ratat multe carnagii țintuiți fiind cu sufletele la gură la tv – ul  agățat de șa. Pe la episodul patru sute și ceva, spun izvoarele, ar fi căzut Imperiul  Roman, episoadele îndrăgitului serial devenind repere istorice. În multe foruri academice s-a propus chiar înlocuirea cronologiei cu înainte și după Hristos cu înainte și după Young and restless (î.Y&R, d.Y&R). Totuși s-a renunțat, dat fiind faptul că data genezei sale este imposibil de estimat și nici nu dă semne că ar sucomba curând. Pe meleagurile noastre el a fost propovăduit relativ târziu de către un sfânt obscur, Pro Tv, dat fiind faptul că și Cristofor Columb l-a adus tot cu întârziere din America. Vestigiile de  acolo spun că incașii și maiașii, cu calendarele lor sofisticate, i-ar fi întrezărit sfârșitul, dar sunt doar ipoteze și se pare că această îndrăzneală a fost pedepsită, civilizațiile dispărând în jurul episodului o mie și ceva. Tot atunci a luat naștere legenda blestemului lui  Y&R, mitul lui Sisif în fapt. Sisif, un cetățean care a avut îndrăzneala să intuiască  deznodământul milenarului serial a fost pedepsit să urmărească în buclă, veacuri și veacuri de-a rândul, întreaga producție, fiind practic singurul pământean care se poate să-i cunoască finalul. Și Nostradamus s-a aventurat pe tărâmul speculațiilor și n-a sfârșit-o nici el prea bine. Totuși, din scrierile sale reiese că sfârșitul lumii ar coincide cu sfârșitul lui Y&R, ceea ce scutește planeta de orice griji,  cel  puțin în următorii 5000 de ani. Despre Y&R la români se pot spune și aici  multe.  Majestatea Sa își amintește cu plăcere cum tatăl său Carol îi citea savuroasele dialoguri în cinematograful de la Peleș. Tot Regele ne spune că lui Hitler i-a venit ideea raich-ului de o mie de ani tot în urma vizionării serialului, care, în mod cu totul miraculos a supraviețuit Holocaustului deși a pierdut circa un milion de episoade. În urma tristei experiențe a lui Hitler, comuniștii au realizat că nimeni nu poate supraviețui serialului, fiind un real blestem, și l-au interzis. A revenit în anii 90  și nici măcar Silviu Bruckan nu și-a  mai permis să facă previziuni asupra filmului.

T.D.

 

NOAPTEA IDIOȚILOR

Vă dați seama câta cocălăreala la noaptea muzeelor moca sau cu reducere? După buluceala mai rău ca la hoiturile bisericești, mintea mea zice așa – carevasăzică îți urlă plodul avid de cunoaștere în casă cu săptămânile să-l duci după fast food și la muzeu, iar tu coclit de părinte denaturat care-și halește de sub unghii trebuie să aștepți noaptea gratuităților ca să-i satisfaci odraslei setea de a ști și alături de alți părinți cârpe-n cur să stați cu orele la coadă. Ori tu, ipochimenul cel bătrân, îți refuzi tot anul deliciul suprem de a te infuza cu știință ca să poți pune lu fi-to pe masă șaorma și kebab și aștepți cu emoție noaptea de pomană să-ți umpli avid capul cu știință, cât să-ți ajungă până anul viitor. Căci ce gen de public se poate buluci așa ? Hai, să mergi la ștrand noaptea, mai zic, dar  la muzeu îmi pare o cocălărie fără seamăn, chiar dacă-i moca. Deci ăsta e  unicul moment când o mare masă de oameni calcă la muzeu, o dată-n an și dacă e free. Păi e cam subțire. Dar nici măcar asta nu-i chestia. Chestia-i că-i cool și în loc să-i tragi și tu un ciocan sănătos lu nevastă-ta ca tot omul normal, că în cursul săptămânii ești rupt, sau s-te îmbeți strașnic ș.a.m.d., tu vii ca idiotul absolut ce ești s-te-npingi cu alți idoți cu plozi și neveste ciufute la muzeu. Fiindcă-i moca. Nu, nu de asta vii. Vii fiindcă  ești cel mai mare dobitoc care face umbră pământului care n-ai fost în viața ta la muzeu și ești exact segmentul țintă al demersului –  băbălăul cu capul între urechi pe care, momind-ul cu hapul gratuității, organizatorul speră că l-o mai destupa cât de cât. Vă dați seama  ce cool e noaptea la muzeu ? După două ore de făcut coada cu boracul obez în cârcă ? Totul pe altarul cunoașterii. Țipi și te revolți că-i buluc de pulime și îți spui retoric că trăiești într-o țară de căcat. Nu dragă avidule de cunoștințe, tu ești de căcat cu familia ta de parveniți care mâine dimineață te vei trezi și vei avea impresia că ești o enciclopedie ambulantă, deși n-ai apucat să intri fiindcă plodul a început să borască de la hamburgeri și cola. Viitorul idiot al patriei pe care imbecilul și cocalarul de tac-so nu l-a dus la muzeu cum se merge, cu bani, când e liniște, ci, prea prost fiind, l-a dus în noaptea muzeelor fiindcă așa știe și el la rândul lui de la tac-so că muzeul e un fel de stadion. Și dacă dimineața te simți cumva mai deștept, nu-ți fă griji, trece, ești mult mai  prost decât atunci când te-ai născut, tu însuți un exponat de pus în borcan și arătat lumii. Împreună cu toată famila ta de nevertebrate care mănâncă câte 50 de șaorma/zi  și muzeul i se  pare scump. Bieți cretini, găluștele și răchia se mai împart uneori gratis, nu materia care vă lipsește dintre urechi, lipsă pe care noaptea muzeelor o relevă în toată splendoarea.

T.D.

 

ȚUȚU

„Ține-i ca un porc la mama luiiiiiii ? – Băiatuuuuuuuuuu ! – Ține papă toată șaormica, țe dă mama la băiaaaaaaaaat ? –  Țefulică de pooooorc dă mamaaaaaaaaa !”. Cunoașteți nu ? Acei copii pe ai căror părinți îți vine să-i calci cu buldozerul și apoi să-i arunci în spațiu. Acele mamifere care fată și apoi în prostia lor au impresia că le vor muri puii de inaniție ori vor crește gâjbi fără fatala „Papă tot plus încă trei porții de adult gurmand.” Le-ați văzut pe stradă trăgând după ele câte o chestie înecată în țesut adipos, mânjite până la ochii înfundați în grăsimi de muștar și ketch-up și  care urlă că vrea la mec după ce tocmai a speriat lumea la chiefsi. Și căreia în loc să-i ardă una la scăfârlie, o asaltează cu pupături pentru apetitu-i delirant. „Dragule, ăsta mic, mor după el, a mâncat juma  de porc azi, mâncal-ar mama lui de băiat mare ! O să moară fetele după el, Gigele !”, zbiară ea excitată-n telefon la Gigel-tatăl, el însuși o dihanie de 160 kg în viu. Treci pe lângă ea, te uiți la copil și-ți vine s-o iei de păr și să-i dai genunchi în gură.  Ca să nu se plictisească puiul și să nu-l ia fomica, l-a fericit cu un kil de napolitane vrac ,,Ține papă la mama lui o sacoșă de napolitaneeeeeee ? Țuțu papăăăăăăăăăă, să se facă mareeeeeee !”. Doar că Țuțu la vreo 5 ani aproape că mă depășea în greutate. Și nu numai. Că face – ,,Mami, ță-mi țugi pula.” Mă-sa să moară. De râs. Nu, nu-i Goe. Ăla era un copil perfect normal, cu o mamă normală. ,,Gigeleeeeeeeeeee, știi ce mi-a zis ăsta micu ? Să-i fac aia, știi tu…!”, triluiește veselă în telefon. S-ar numi oare crimă s-o iei de craci și să iei la rând toți copacii cu ea, inclusiv pe Gigel – tatăl ? Așa, ca răzbunare a lui Țuțu.

(bazat pe fapte reale)

T.D.

 

SUBRURAL

Mania zgomotului infernal produs de diverse mașinării, flexul și bormașina în top, nu bântuie doar mediul urban, așa cum poate s-ar crede. Împătimitul care le mânuiește are de obicei și un locșor undeva la țară unde-și încarcă periodic bateriile. Și nu o poate face oricum ci pe ritmuri similare. Aici îl așteaptă cuminte scumpul trimmer de tuns iarba și drujba. Înarmat astfel până în dinți se năpustește sălbatic asupra ierbii, cu aceeași ferocitate cu care crapă pereții. Seamănă cu Arnold în zilele lui bune când ținea un tanc într-o mână și-n cealaltă un stâlp de telegraf.  Nu aude și nu vede. Îi clănțănesc dinții pe ritmul motorului. Natura urlă și geme-n jurul lui. Păsările schelălăie, câinii își iau zborul, caii leșină. Oamenii fug îngroziți când maniacul intră-n lanul de grâu după ce a dat gata trei pogoane de porumb. Pădurea e în pericol. Tot regnul vegetal e în pericol. Omul se relaxează la țară. Taie tot ce-i stă-n cale. Ai scule, faci treabă !, conchide mândru în fața vecinilor înebuniți. Îngrijorarea urcă până la cer când îi vestește că are-n proiect să-și ia tractor, nu știi când îți trebuie. L-ar aduce pe ăla pe care-l ține în apartament dar vecinii de la bloc s-au atașat așa mult de el, că nu-l lasă sufletul. Între  timp mai pornește puțin drujba, ceva nu-i în regulă cum sună. După trei plinuri se edifică, logic că nu-i aceeași rezonanță ca între pereții blocului. Intră cu ea-n casă pentru a demonstra teoria, în urletele nevestei. Sar vecinii, alarmă falsă, nu arde nimic. Io domle, la țară, mut munții din loc !, mărturisește transfigurat. Oamenii răsuflă ușurați, munții sunt departe. Dar omul subrural e aici, debordează de energie și idei. Mă invită seara la un șpriț și la un Trabant de vară turat la maxim. Cu toba spartă.

T.D.

 

DEMONISM II

E sâmbătă. Campionatele de fotbal s-au terminat.  Mustești fericit de bere. Ești puțin plictisit. Ea se uită la Horia Vârlan. Ce-o găsi la tristu ăsta ? Mai bagi o Timișoreana și-ți amintești că și tu făceai chec când erai mic. Simți o pornire. Iubi, ce-ar fi să-ți gătesc eu ceva ? Mormăie neinteligibil, totuși distingi cuvintele rahat și pereți unși. Asta te-ntărâtă. Îți iei rucsacul și pleci la market după cele trebuincioase, nu știi ce, vezi tu acolo, te orientezi, ceva care să meargă musai pe pat de legume, ce-o fi și aia, nu știi de ce dar sună bine pat de legume. Vii cu-n rucsac de beri. Te bagi la bucătărie, ceri să nu fii deranjat. Iubi, unde-i uleiul ? Îl găsești tocmai când vine răspunsul, ceva cu lună. Ceapă aveeeeeeeeeem ? Cât o călesc ? De ce dracu sare așa uleiul ăsta ? Iubireeeeeeee, nu vrei să călești tu astea, e singurul lucru pe care nu-l suport… Cu țigara-n gură te lupți cu uleiul care trăsnește.  Iubireeeeeee, ce mama dracului sare așa ? Vino puțin ! Lasă, nu veni, am rezolvat.  Te frigi pescuind țigara scăpată-n tigaie. Entuziasmul scade. Tu-i morții măsii, am dat în mintea la fătălăii ăia !, îți reproșezi. E publicitate la Horia. Ce faci acolo ?, se aude din sufragerie. Vezi c-am spălat perdeaua ieri ! Nu realizezi legătura decât când îți dai seama că ai confundat-o cu prosopul. Bagi pe nerăsuflate o bere și te gândești să fugi de acasă. Torni patul de legume în câteva ziare și bagi proba după dulap. Speli tot, aerisești bine. Te gândești la vremurile bune când bărbatul nu era obligat la așa ceva. Când tv-ul prezenta chestii serioase, nu regi ai polonicului. Simți o melancolie la stomac. Comanzi ceva Caca-Food. Iubire, hai, gata, toată lumea la masă !, o vestești.

Au trecut două luni de la aceste evenimente și Horia e tot acolo, după dulap. Chit că patul de legume sună marfă !

T.D.

 

DEMONISM

Dacă femeia e bengoasă  au ba la gătit e irelevant pentru mine, oricum mă suflă vântul de când eram mic. Chestiunea devine dramatică când demoni gastronomici cu nume apocaliptice (Vârlan, Jamie, Paprika etc) încep să o bântuie feroce, în special în sfânta zi de sâmbătă. Ce-ai zice dac-aș face o… ? (o orice). Încuviințezi inconștient și în secunda următoare ești cu lista de cumpărături în mână, până mai dă ea o citire rețetei. Rețetă care merge asortată de minune cu alte trei rețete, așa că mai faci un drum la piață, plus încă cinșpe telefoane (roșii din alea, în suc, tăiate cubulețe, știi tu…). Nu te  dezbrăca, poate mai trebuie ceva, nu știu, ajută-mă și tu… Te simți legat de  glie. Bucătăria fierbe. Vino-ncoa, sparge-mi două ouă aici ! Acu ți-ai găsit cu berea ? Nu vezi că-s în făină până-n gât ? Întrebi timid dacă pregătește o nuntă, un parastas sau vrem să rezolvăm vreo criză umanitară în Somalia sau Angola. Răspunde la telefon, e mama, notează ce-ți spune ! Da mamă soacră, ia zi…aha, trei cepe…păi cum, prăjitură cu ceapă ?!…aaaaa, pentru ardeii umpluți ! …de la Fuchs ? cine-i ăsta ? dr. Otker ? iar te-a luat bila ? aaa, m-ai speriat ! Hai că-nchid, auzi că montează musacaua. Bagi rapid o bere cât timp e cu capu-n musaca. Ce dracu  ai scris aici, nu-nțeleg nimic ! Visezi la vremurile de pace și armonie cu pizza, cartofi prăjiți, ochiuri și supă instant. La timpurile când la tv se difuzau emisiuni sănătoase și nu dătătoare de asemenea idei. La vremurile când femeia gătea pentru subzistență și nicidecum pentru a-i demonstra misoginului de Vârlan și altora ca el că-n bucătărie femeia-i boss. Vine timpul lui –  Ia gustă ! Nu-ți mai simți limba de opăreală și de amestecul dulce, acru, picant, sărat. Nu știi dacă va supraviețui vreo papilă. Auzi vag lucruri înfiorătoare, conserve pentru iarnă, zacuști pasteurizate, murături sofisticate. Explodezi. Da ce frate ne deschidem restaurant, cantină publică ? Nu, ne deschidem bodegă ! Te poftesc să scoți din frigider berea și vinul că tre să bag mâncarea !

Au trecut două luni de la evenimentele sus amintite și Vârlan, Jamie și  Paprik sunt tot la rece. Nu  îndrăznesc să le tulbur somnul să nu dezlănțui noi demoni. Chit că beau bere caldă !

T.D.

 

TOP ZECE CALAMITĂȚI CE POT TULBURA EXISTENȚA OMULUI MODERN

1.       Telefonul mobil mort – omul pare rătăcit la Polul Sud. Până revine semnalul transpiră, se agită, e imposibil de comunicat cu el. Privește hipnotizat aparatul inutil, atacul de panică e iminent. S-ar urca pe stâlpii de telegraf, pe Casa Poporului pentru o liniuță.

2.       Internetul decedat – omul se simte abandonat, părăsit, dat la oparte. În timp ce ceilalți zburdă veseli în rețea el se simte ca copilul pedepsit. Se panichează, comunitatea îl poate uita. Îl poate declara mort. Se simte mort, azvârlit din virtual în pustiul anost al realității.

3.       Mașina sucombată-n parcare – omul se simte ultimul om. Deznădăjduit. Umilit. Își privește disperat picioarele și se chinuie să-și amintească la ce folosesc. Face conexiunea cu transportul în comun. Simte că ăsta-i sfârșitul. Deavalma cu plebea și vulgul. Se învoiește până va porni rabla.

4.       Mailul posibil violat – omul se simte el însuși abuzat. În grup. Povestește tuturor. Și ce aveai acolo ? Nu-și amintește exact că nu-și prea verifică căsuța. Schimbă parola cu una kilometrică și inexpugnabilă. Apoi face alt cont fiindcă a uitat-o. Adresă pe care n-o mai dă nimănui pentru a mai sigură protecție.

5.       Telefonul posibil ascultat – omul se simte cu curul gol în Piața Romană. Aude păcănituri chiar când nu vorbește la telefon. Beliți p…, băi ăștia !, zbiară în telefon.  Dă impresia că duce pe umeri povara întregii lumi. E din bancul cu președinții de C.A.P. după asasinarea lui Kennedy –  Asta-i soarta noastră, a președinților !

6.       Locul de parcare ocupat – omul simte că va exploda. Nu poate mânca, bea, dormi până nu-l dibuie pe animal. Dictatul de la Viena  pălește pe lângă acest rapt teritorial. Stă pe balcon de dimineața până seara. Un secol  dacă e nevoie, că nu și-a luat mașină ca să-i ocupe toți locul.

7.       Cablul tv crăpat – omul se simte străin și singur în propria casă. Stingher. Se învârte buimac de colo până colo. Oare mă aflu la mine acasă ? Se uită la cărțile din bibliotecă. Ce-o fi cu astea ? Simte nevoia că trebuie să fugă cât mai departe. Atmosfera e sinistră și apăsătoare. Probabil așa e după ce mori, se gândește.

8.       Pată de apă pe tavan – omul știe că în sfârșit e momentul să i-o tragă nesimțitului de deasupra. Îi bate violent în ușă. Nu-i acasă. Îl așteapta la ușă și-l face albie de porci când apare. Îi bagă și una-n freză. Între timp din tavan curg șiroaie iar inundația e de mai sus.

9.       Aerul condiționat stricat – omul e convins că  întreaga natură s-a întors împotriva sa. Se întreabă cum dracu trăiau înainte oamenii transpirați ca porcii. Sau cum or trăi porcii care n-au aer. Se simte coborât pe scara evoluției. Nici animalele nu trăiesc așa ! Se simte mic, un târâie-bucă, cârpă-n cur ! Pleacă-n mall că-i răcoare.

10.   Vinerea – program normal la muncă – omul abia acum înțelege suferințele celor trimiși la muncă silnică în Siberia. Se simte dezumanizat. Îi vine să plângă când la 13.30 vede pe geamul biroului oameni liberi pe stradă. Se gândește la robie, la iobagi. La sclavi și plantații. La România, țară de rahat. Se resemnează oftând. Rupe Solitaire-ul până  la 16.00.

T.D.