,,MICUL BONAPARTE”

Micul Bonaparte

Tot sunt bune la ceva și mini-răzmerițele acestea – scot la lumină, nominal, smintiții și lichelele care parazitează în special structurile bugetare și care, din fericire, în astfel de situații se dau singure în vileag, parte din prostie, parte pe fondul unor afecțiuni de sorginte psihică. În cazul de față mă refer la nefericitul locotenent de infanterie care de vreo săptămână bântuie micile ecrane făcându-mă să mă întreb – așa arată militarul acela profesionist, format și plătit, binișor totuși, din bani publici ? Să nu uităm că un militar, pe timp de pace, își ridică leafa, în principal, pentru un singur lucru – respectarea legilor și regulamentelor militare, pe care și le-a asumat de bună voie și care îi interzic cu desăvârșire ieșiri ca ale tânărului Napoleon. Încălcarea lor înseamnă un singur lucru, omul nu-și face treaba, prin urmare este remunerat de pomană, din banul public, lucru din câte știu eu înfierat nemilos. Spun asta deoarece văd destui buimaci solidari cu smintitul, clămpănind verzi și uscate, fără a vedea că, dincolo de prostiile debitate de scelerat, acesta este de fapt un bugetar plătit absolut degeaba din banii noștri, din moment ce a abdicat de la job-ul său, respectarea regulamentelor militare. E similar cu un funcționar public care stă la ghișeu și refuză să-și facă treaba. Am observat, și e dramatic, că unii pensionari militari în special văd un soi de eroism în acțiunile acestui rătăcit prin armată. E trist, asta arată cât de militari au fost și ei la rândul lor și cât de mult își merită acele pensii, cu foarte mult peste cuantumul mediu al unei pensii în România. Nebunia acestui tânăr e evidentă, singur a recunoscut că are o leafă de 3000 ron/lună și nu lipsurile l-au mânat a se da în spectacol, ci chipurile solidaritatea cu…el știe cu cine. Nu, de fapt și de drept acest tânăr dezechilibrat este un om care nu-și găsește locul în sistemul militar, toate rigorile îi produc frustrări, frustrări generatoare de energii de următoarea natură – în orice instituție, inclusiv armată, oamenii vorbesc pe la colțuri, politică, împotriva șefilor și alte nemulțumiri, dar fără a escalada. Dar, uneori, precum în cazul nostru, se mai ivește câte un caz clinic care se crede Che Guevarra și dă glas acestor lucruri. Dacă în alte instituții e permis, poate prin sindicat, poate prin altă formă, în armată e strict interzis, lucru pe care micul Bonaparte nu e capabil a și-l însuși. Degeaba se emoționează unii și fac dezbateri inutile și interminabile pe marginea subiectului, acest om este un bugetar care ia leafa degeaba, nu-și face minima treabă a unui militar, respectarea regulamentelor. Sunteți dispuși să plătiți astfel de bugetari ? Doriți și v-ați simți bine cu vreo 10 000 de astfel de ofițeri în armată ? Eu nu, deoarece nu-i normal. Până și presa care l-a luat în brațe are deja destule dubii auzindu-i tezele militariste, evident omul habar nu are ce spune. Înainte de a se solidariza cu acest individ, probabil cu probleme psihice, cei care o fac ar face bine să analizeze ce consecințe ar suferi dacă, la serviciu, ar refuza să mai facă ceva. Deoarece cu asta este echivalent în armată încălcarea atât de gravă a unor norme de serviciu. Atâta prejudiciu de imagine adus acestei instituții pentru care acest aspect e capital denotă faptul că omul a renunțat de bună voie la un statut, îl putem plăti cu forța ? Alte abordări îmi par ridicole. Sper totuși ca problemele lui mentale să nu fie atât de grave, e tânăr, asta mă întristează. Oricum, fără aceste manifestații, mai era un bugetar în plus parazitând statul, tot s-a câștigat ceva.
T.D.