Avatarurile fericirii
Divergența de opinii este întotdeauna un factor perturbator, dar nu chiar. Fericirea stă pitită prin diverse ocupațiuni, plăceri și împliniri proprii și personale. Lăsând deoparte egoismul ce pare că rezidă aici, micile bucurii fac fericirea, iar atunci când ea e împărțită cu jumătatea și împărtășită dispare și orice umbră născându-se marea fericire.
Ea era fericită. Trăia stări apropiate de beatitudine cufundată în arta migăloasă a cusutului de goblenuri, minunățiile născute din vârful acului o purtau în lumi feerice. El era de asemenea fericit. Jocul de table și consumul responsabil de bere îi umpleau sufletul cu trăiri divine, victoriile repurtate en fanfare erau echivalentul sublimului. Și totuși ceva umbrea atingerea perfecțiunii. O agasa teribil, tulburându-i universul, zgomotul zarurilor și a clinchetului de pahare ce răzbătea din sufragerie – ,,De ce Dumnezeu trebuie musai să le arunce în cutia aia și de ce nu pot bea în liniște fără să ciocnească paharele ?”. Aceste lucruri îi răpeau mult din…ce ar fi putut să fie. De partea cealaltă situația era similară. Goblenul necesită multă concentrare, prin urmare periodic îl striga, ba un pahar de suc, ba o portocală, ba draperia ce acoperă lumina, chestiuni ce știrbeau din savoarea jocului, deconectându-l – ,,De ce Dumnezeu nu-și ia sticla cu suc acolo, traista cu portocale, la ce i-au trebuit draperii ?”. După cum vedeți fericirea e o treabă fragilă și delicată atunci când e prea personalizată. Deoarece spre seară situația escalada. Lumina naturală cedând locul becului punea capăt lucrului și ea îi prezenta satisfăcută centimetrii pătrați de minune realizați peste zi, realizare care însă el nu o gusta la aceiași intensitate, înegurând-o puțin – ,,Grobian, după ce că-mi pisezi creierii toată ziua, nici nu știi să apreciezi !”. Apoi, adversarii lui retrăgându-se bătuți măr pe la casele lor, el îi expunea victorios situația marțurilor ce le administrase abil, aspect care nu o extazia suficient, retezându-i puțin din gustul succesului – ,,Ignorantă, deși mă freci toată ziua cu sucurile tale, tot sunt imbatabil…n-ai cum să realizezi !”. În acest fel sfârșitul zilei se consuma sub spectrul nonconsensului – ,,Mare brânză să împungi cu acul…mare chestie…” – ,,Ete-te…ce performanță…cu Tache și Jan…” – ,,Vedea-te-aș…” – ,,Vedea-te-aș eu…”. Ce s-a petrecut într-o seară depășește orice închipuire. L-a provocat pur și simplu la o tablă, zdrobindu-l în câteva partide fără drept de apel și provocându-i o noapte albă.
Ei bine, unii ar zice că asta e o fericire distrusă, ruinată nemilos și cauzatoare de suferință și probleme nebănuite. Așa am spus și eu, până i-am văzut venind veseli la braț și așezându-se chiar lângă masa mea la terasă, unde mai era un cuplu. Am prins frânturi din discuție:
– …ascultă aci Nicule…fac pariu pe-o ladă de bere că nevastă-mea te zvântă…
Râsete, veselie…
– …Getuțo…îl știi pe ăla…ăla cu magnolii de l-ai cusut tu anul trecut…parcă-i pictat fată…o nebunie…așa ceva…și închipuie-ți, la veioză l-a făcut…
Eh, dacă nici asta nu-i fericire, atunci nu știu…
T.D.
GÂNDURI DE DIMINEAŢĂ 