STRĂBUNICĂ-MEA ȘI CONTINENTELE

 

Una dintre străbunicile mele a murit foarte bătrână, în toate mințile și ferm convinsă că Rusia e un continent. Continentul Rusiei mai exact, potrivit crezurilor sale geografice. Puterea mea de convingere de la vremea aia (prin ’91 sau ’92) însoțită dovezi științifice de netăgăduit și-au dat neputincioase duhul în fața credinței de neclintit a aproape nonagenarei mele străbunici. Din câte îmi amintesc își susținea teoria cu niște argumente care i se păreau, cred, supreme: întinderea uriașă și un radio care îi bâzâia non stop în urechi și care pomenea de ani și ani, de sute de ori pe zi, de uriașul răsăritean. ,,Nu sî egzistă !” – respingea ea cu vehemență orice tentativă de a-i schimba părerea. N-aș putea spune când și cum i se întipărise în cap informația cu statul-continent, cert era însă că prea mult timp trecuse de atunci ca să mai poată fi întoarsă în vreun fel de la propria sa hartă a lumii. Bănuiesc că nici măcar o dezmințire radiofonică n-ar fi schimbat lucrurile… Fiindcă rămânea celălalt argument, cu întinderea fără de sfârșit. Bărbat-su fusese prizonier de război și probabil, când s-a întors și murit la puțin timp, îi povestise câte ceva despre imensitatea prin care trecuse. Așadar, de necombătut. Aproape la fel de incontestabil ca existența lui Dumnezeu, Cel care făcuse mările, oceanele și continentele. Îl pot adăuga și pe El ca argument al bătrânei – ,,Domne ferește, măi Daniel…”, răspundea ea eruditelor mele sforțări. Avea și un caiet, un vocabular din ăla, unde nota ea știa ce date. Tot ce știu e că-mi arătase pe o pagină, scrisă cu ceva vreme în urmă cu un creion chimic și caligrafie pitorească, o listă care nu lăsa loc de echivoc – continentele Pământului. Rusia figura la coada listei, drept cel de-al optulea. Vecin cu noi. ,,Eiiiii, vezi ?” , mă interoga victorioasă, ca și cum mi-ar fi arătat vreun document oficial sau un text sacru. Apoi sigila cu un elastic caietul cel plin de adevăruri bătrânești și de foi volante și tot felul de petece de hârtie din timpuri imemoriale și-l punea bine, în spatele unor borcane cu dulceață. Și cu dulceață de cireșe se încheia sesiunea științifică.

 

Privind la ,,străbunicii” zilei, realizez că străbunică-mea a avut convingeri chiar sănătoase…

T.D.

 

UN CAZ

Așa, deci începem…pacientul se află într-o stare critică bună, stabilă. Este conștient, mă rog, depinde cum privim problema. Având în vedere că nu se opune medicației și nu mușcă asistentele, ei bine, asta denotă conștiență. Pe de altă parte, faptul că a ales unitatea noastră spitalicească…judecați și dumneavoastră… Prognosticul este evident și ca de obicei cât se poate de rezervat, prin urmare îmbucurător și dătător de speranță. Trebuie văzută partea bună, ia gândiți-vă să nu fi avut nici un prognostic…Doamne iartă-mă…În privința diagnosticului situația stă la fel de bine, poate mai bine. Este vizibil cu ochiul liber că el există. Pacientul, cooperant cu personalul medical, a confirmat prin bolboroseli delirante și darea ochilor peste cap prezența diagnosticului. Bolboroselile și tânguielile au fost prelevate de un grefier calificat și trimise la laborator pentru decriptare. Până sosesc rezultatele și un interpret putem spune că pacientul suferă de diagnostic acut. Chiar în acest moment, o echipă interdisciplinară formată din specialiști de la cele mai reputate dispensare comunale este în drum spre noi. Nu putem risca o epidemie. Între timp bolnavul este atent monitorizat, mă rog, părți din el, deoarece, în opinia mea, ficatul și corneea nu-s chiar praf și s-ar preta pentru un transplant. Dar asta, desigur, după ce îl punem cât de cât pe picioare. Cazul este unul deosebit de complex, literatura de specialitate nu ne ajută prea mult în acest sens. Mă rog, io unul nici în cărți n-am văzut așa ceva. Cum…?! Vârsta și sexul pacientului ?!!! Hai domle lasă-mă cu capcane din astea ! Noi nu facem discriminări așa cum insinuezi. Tratăm pe toți pacienții la fel, să fie clar ! Revenind strict la actul medical, bolnavul răspunde bine la piramidon și frecții prin vomă convulsivă și spasme violente – semn clar că funcțiile vitale revin. Precizez că atunci când l-au adus era lemn, așa cum am și notat în foaia de observație. Și neasigurat pe deasupra. Eu unul știam că beteșugul ăsta a fost eradicat încă din anii ’90, dar, în fine, noi medicii avem parte de noi și noi provocări. După ce l-am asigurat cum trebuie a dat imediat semne de viață. Atacul de panică e și el un semn de viață, nu-i așa ? În acest context deosebit de complicat pot spune că s-a făcut tot ce-i omenește posibil pentru alinarea suferinței bolnavului. O secundă vă rog, mă sună de pe secție… Da…cum ? Ați consemnat ora ? Păi bun, gata, îi dăm drumu’ acasă !
Ați auzit, da ?

Sănătate !
T.D.

 

Ori Mariana Cur de Fier, ori Fecioara Maria,

aceste două stări de ,,agregare” par a ni se potrivi cel mai bine. Extremele dau cool. Ori la lupanar, ori la panteon ! Alb sau negru ! Ține-te bine, românul ori e un abulic incurabil, ori mută Apusenii în Oltenia de te crucești nu alta. După ,,stop tabacul !”, legislativul taie iar în carne vie și spune ,,stop defăimarea !”. De azi înainte (mă rog, de când va fi promulgată minunea) grijă mare ce și pe unde fumați. Scuze, cuvântați. Cuvântători pasivi ar putea fi afectați iremediabil de viciul dumneavoastră nenorocit, de apucăturile verbale sau scriptice nenorocite răspândite toxic în spațiul public cu unul, doi sau ,,n” pereți. Sancțiuni de te doare-n gură sunt pe țavă gata să eradicheze și ultima meteahnă ce stă-n calea propășirii absolute (măcar spirituale) a acestui popor slobod la meliță.

Te gonflează un hohot homeric privind în ochi seriozitatea inițiativei. De la delicioasa porcăială electorală, la elegante și curtenitoare adresări. De la ,,jos hoții și bandiții !”, la ce ? Când îmi aduc aminte ce probe de ,,defăimare” – puritate 100 % – utilizează chiar inițiatorii legii mă simt ca și cum mi-ar sufla fum în ochi cel mai înverșunat ecologist. Ipocrizia și cretinismul (în accepțiunea lui medicală) o detoxifiază și o dichisesc pe Mariana Cur de Fier, pregătind-o de canonizare. Burlesc grandios !

Par să ne fascineze extremele. Fiindcă e mult mai simplu așa, probabil, iar omului balcanic îi plac lucrurile simple. ,,Ce-i în gușă și-n căpușă ! „. Calea de mijloc în care bunul simț și buna cuviiță nu ar trebui impuse prin lege e complicată și necestită efort. Am putea fuma și cuvânta ,,la liber” fără a ucide și defăima, fără campanii ,,anti” exact așa cum practică omul echilibrat sexul. Nici la curve, nici în biserică…
T.D.

 

EXTAZ ȘI AGONIE

 

Printre micile și nevinovatele delicii care înseninează fie și vremelnic viața se pot număra și urmărirea unui film sau a unui meci de fotbal sau de altceva. Însă de la deliciu la supliciu calea e mai scurtă decât s-ar putea bănui. Rețeta dezastrului nu presupune decât un singur ingredient – un companion de vizionare. Nu orice tip de companion totuși ci acel tip de ins cu darul prevestirii în sânge, cu știința sportului în ADN și regia artistică la degetul mic. Cu ochii bulbucați și mâinile morișcă prin aer preț de vreo două ceasuri, ipochimenul – încrucișare Spielberg-Mourinho – fie va comenta sau anticipa sonor fiecare fază a filmului, fie va răcni ca la stadion indicații și critici înspre jucătorii ce par surzi sau nereceptivi.
,,Fii atent, acum i-o dă ! Să vezi cum îi crapă capu’ cu lopata aia, o vezi ? Trosc ! Ce ți-am zis, bă, ce ți-am zis ? Dacă nici eu nu știu…” – este proba incontestabilă că ai lângă tine un munte de talent și cunoaștere într-ale cinematografiei. ,,Dă-o bă în dreapta, cocoșatu’ dracului ! Așa leucocita pământului! Penalty ! Da’ să vezi că-l ratează, io-s tătic când e vorba de astea…” – reprezintă o realitate, un antrenor emerit sau un campion olimpic te fericește cu ilustra sa prezență.
Uriașul nostru nu ronțăie alune, cipsuri sau semințe și nici nu bea bere pe timpul ,,reprezentației”. Cum ar putea fără mâini și fără gură, dedicate total luminării tale ? La un momendat ai senzația de horror 3D, îți vâjâie capul, camera se învârte cu tine, cadrele cu zombi-ul apocaliptic se succed amețitor, pământul stă să se deschidă sub furia dezlănțuită a gagiului. Sau, după caz, te teleportezi preț de 90 de minute în mijlocul celor mai feroci hooligans britanici. Da, el are puterea de a genera în tine aceste senzații unice. Impulsul de a anunța poliția cinematografică sau sportivă e copleșitor: ,,Alo, un scelerat cu o drujbă face carnagiu în rolele de film !”, ,,Ajutor ! Bate penalty-ul cu vaza mea Ming !”. Ești captiv într-un scenariu suprarealist, un vis urât, o noaptea cuțitelor lungi din care nu te poate salva decât izbăvitorul ,,Finish” sau ,,fluierul de final”. Care se întâmplă. Ceea ce trebuia să fie un deliciu, și orice deliciu pare o secundă, a fost o eternitate unghii smulse, șocuri electrice și alte ,,vișinisme”.
Omul pare epuizat, sfârșit. Dar pe chip i se citește satisfacția. Uriașa satisfacție că te-a scos din ghearele beznei și ignoranței, că a învins, până la urmă. Arată că și cum stă să primească Premiul Oscar sau Cupa Mondială. Te gândești să i le decernezi sub forma lucrului mecanic dar fair play-ul te împiedică.
T.D.

 

Verbul nostru cel de toate zilele

Probabil verbul care definește populara acțiune de însușire de bunuri și foloase necuvenite – a fura – își trăiește momentele de glorie absolută. Sintaxa cea de totate zilele, stradală, instituțională, domestică sau mass-media se încheagă mai mult ca niciodată în jurul mirobolantului ,,a ciord” i. Străveche și lucrativă ocupațiune prin aceste părți ,,băgatul mâinii” – un tabu totuși, chiar și practicată la drumul mare cândva – ar merita un obelisc pe vârful Omu. Dată fiind des pomeneala zilelor noastre. Nici măcar toată terminologia ce proslăvea ctitoria comunistă nu a făcut atâta carieră adânc înfiptă în creiere. Nicicând cerebralul românesc nu a operat mai asiduu cu o noțiune.

Orice ascensiune nu-i decât banala consecință a lui ,,a fura”. Parcursul liniar, la fel. Furăciune perpetuă sau… la un momendat trebuie să fi fost vreun ,,tun”. Declinul și prăbușirea…,,păi dă-mi voie, la cât o fi furat…la ce te așteptai ?”. Bunăstarea materială ? Cusută cu ață albă, fiindcă axiomul e știut – ,,La noi doar furând răzbești !”. Pauperitate ? Corolar al teoriei anterioare. Mai nou văd că și ,,propășirea” academică e mânată puternic de la spate de nițel ,,furt intelectual”. Aici nu pot să nu remarc totuși un pas înainte al românismului. De la furtul cu sacul la furt intelectual …e un salt. Ce zic eu… O piruetă măiastră ! Dar să revenim. Vreun necaz…vreo tragedie… Da, compătimim, solidarizăm. Însă, fie doar subconștientul, conjugă o țâră verbul nostru: mânia divină precis a fost stârnită din pricina ignorării poruncii ce interzice… Da, așa-i. Furtul ! ,,Pe undeva, careva sigur a furat ceva de a fost posibil sinistrul cu pricina !”. O neplăcere mai mică, bunăoară defectarea mașinii – o înjurătură apăsată de Domnul sau…doamna urmată de resemnare – piese, manoperă jalnice ! ,,Păi bravo, ei ce ar mai fura dacă ar face cum trebuie ?”. Aspirații, speranțe ? Aș ! ,,Își fură căciula singur !” Ș.A.M.D.
Și uite așa, încet și sigur, adică temeinic în mentalul colectiv ,,a fura” a căpătat statut de fatalitate, de orânduială prestabilită și implacabilă, de forță universală sub exercițiul căreia noi românii ființăm și funcționăm. Fiindcă eu unul nu găsesc în glăsuirea autohtonă termen mai frecventat întru definirea unei întreprinderi. Și mă cuprinde mirarea deoarece ar rezulta că principala îndeletnicire aici ar fi… Îhî , îhî ! Ceea ce eu nu cred, nu cred cel puțin în viralul chestiunii. Viral e doar în limbaj ,,a fura”.
Rău și așa, dar la un popor la care furtul e simbol la nuntă, e totuși normal.

 

Di ci iubim femeiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Se apropie 14 februarie și pur și simplu nu mă pot abține. Durerea mă sfâșie. Pe fondul faptului că s-a legiferat și un 8 Martie mascul, desigur mai cenușiu, 19 noiembrie. Ziua bărbatului. Lucrurile devin dramatice pentru noi purtătorii de 8 (răsturnat)! Linșajul are chip de lege !

Exercițiu (horror) de imaginație. Suntem într-o fictivă și fatidică zi de 19 noiembrie, fictivi opți cu Crăciunul, 14-le februarie, 1,8-martiul, onomastica și ziua de birth (a ei și a mamei, tot a ei), iepurașul de Paște ș.am.d. suplicii la zi. Cât de cât onorabil. Primibil între principiile feministe. Cu amendamentele de rigoare – zgârcit ca măta (pupic drăgăstos), bocanc ca tactu (mină candidă), în fine, un 8 incapabil de bun gust și generozitate.

E dimineață și 24 de ore de feeric răsfăț utopic visezi. My first 19 ! Ce delicii se profilează ? Multe:

– Mda, ca de obicei…tu știi ce zi e azi, băi ăsta ?
aaa

Firește că știi și interogația te readuce în realitatea sumbră. Vrei să fugi în pustiu dar deja-i lege toată treaba.

Jos Guvernul !

i
)

 

După douăzeci de ani & Luleaua neagră

Prin intermediul îndrăgitei noastre rețele de socializare (mă rog, a lui Zuckerberg) doresc a-mi ura un sincer la mulți ani cu ocazia împlinirii recente a frumoasei vârste de 20 de ani. De fumat și, implicit, de crime împotriva umanității nefumătoare și pure care în curând va respira din nou protejată de legi draconice și dătătoare de fiori reci celor asemeni mie. Nostalgia după trecutul infracțional deja m-a cuprins, după timpurile când ieșeam la vânătoare de plămâni nevinovați. Au fost ani frumoși, plini de satisfacții și împliniri, cu țigara loial tovarăș de fărădelegi. Dar haiducia s-a terminat fix la două decade de dezmăț. E timpul ca și oropsiții netoxici să se poată bucura în voie de o poluare curată, de noxa de motor neinfestată cu tabac, de tot ceea ce nu face din ei ,,dăia pasivi”. Facă-se voia legii ! Luați câte o linguriță dimineața și seara, cu geamul larg deschis. Face minuni pentru bojoci.

Eu și luleaua mea vom continua împreună ca niște sociopați ce ne găsim, departe de noua ordine, în clandestinitate. Ce chestie, la 17 ani tot în ascuns pufăiam… În fine, la mulți ani mie din nou și dvs la fel.

Jos criminalii !

 

ÎN CAZ CĂ…

În caz că societatea românească de consum încă nu s-a edificat asupra ta, dacă ești un român prost cu apucături de american și mai prost sau un român prost cu apucături de român și mai prost, iată cum îi poți veni în întâmpinare întru clarificarea definitivă a dilemei –
1. Renunți la pachețelul de acasă că, în pana mea, doar palizii crapă din traistă, și mănânci dimineață, la prânz și seara la fast food ca tot omul cu un job ce nu incubă săpatul de șanțuri. Înainte de 40 de ani rezolvi în acest fel două mari probleme – vei arăta ca Dorin Cioabă, regele gușei și al burdihaniei, simbol că-ți permiți multe, ce plm. o viață ai, plus că vei avea toate motivele să…
2. …dai bani grei comercianților de produse pseudo bio, fiindcă ai ajuns un grăsan imbecil și simți nevoia să te autosugestionezi cu cârnați chimici de la țărani hoți, în speranța că vei ajunge să-ți vezi iar puța fără oglindă. Asta nu se va mai întâmpla decât dacă Matache măcelaru pune cuțitul pe tine așa că-ți bagi pl. și ca un om cu posibilități ce ești te superi și renunți la palinca și vinul de țară pe care-l beau toți cocliții și te bagi pe…
3….vinuri de colecție și uiscane de x ani, de la supermarketu din colț. Chestiunea îți rezolvă și ea câteva probleme contemporane – ficatul tău de grăsan prost, deja praștie, va conține mai multe drăcii ca tabelul lui Mendeleev, cearcănele vor întrece în amplitudine gușa lăsată pe piept. Să fie primit, dacă-i de la Jack Daniel s distilat la Pocreaca și vin franțuzesc din pastile românești e semn că te respecți, merită. Apoi, în țeasta ta obosită look-ul a la Viorel Lis se datorează stresului de la slujbă, unde trudești ca să poți trăi-n acest fel, pe picior mare. Așa că îți iei concediu și anul ăsta renunți la Nisipuri și…
4….pleci în Maramureș sau pe la mănăstiri sau la munte, să-ți reîncarci bateriile. Unde din cauza delicateselor bio, a aerului rarefiat și a nevestei care vrea copii suferi un preinfarct. Sau mă rog, te ia dracu într-o seară când ai mâncat, ca băiețașii la un restaurant cu specific marțian, că-n plm., o viață ai. Ieși, după o noapte, din perfuzii, te bagi doar pe carne de pui, țigări light și…
5…sală tată, sală. Te cam desumfli când constați cu frustrare că la sală nu prea sunt grăsani proști ca tine, cel mult mușchiuloși și mai proști ca tine. Oricum te duci, că-n plm., doar nu muncești degeaba, o viață și un statut ai. În plus că parcă nu te mai simți așa grăsan, prost însă tot ești, dar asta n-o vei simți nicicând. În consecință îți faci și acasă o cameră cu aparate, îți iei și arc cu săgeți, praștie, bumerang, pușcă cu lunetă, adică tot ce nu-i apanajul grăsanului prost. Bine…
6…nici copiii nu-s, dar iacătă nevastă-ta e borțoasă ! Probabil de la Maramu i se trage că din altă parte n-are cum. Arunci aparatele, amenajezi camera copilului, cumperi căruț, rezervă de căruț, două șifoniere de haine, unu de fetițe, altul de băieței, că nu se știe. Și aștepți și aștepți, trec lunile, anii și societatea românească respiră ușurată că nevastă-ta nu-i nico gravidă nimica ci e și ea tot o grăsană proastă !
T.D.

 

PENTRU UZ EXTERN

Ispititorul îndemn ,,Pentru uz extern” a făcut de mult carieră în România. La început o provocare, în momentul de față subiect de caterincă pentru marea comunitate spirtomană . Filosofia etilică autohtonă spune cât se poate de clar – orice îți bușește direcția e propice consumului. Inscripții ca 70, 80 sau 90 % concentrație alcoolică sunt deja desuete. Cine mai stă să numere ? Machitorul profesionist e un tip cu beregata argăsită ca pielea de bivol, nu angajat al unui institut de statistică. Buchetul de infirmerie al licorii și albastrul mai intens ca ochii tătucului machitorului, marele Dobrin, nu mai constituie de mult un impediment. Scrie clar, ,,Spirt medicinal” sau ,,Alcool sanitar”. Ce, medicina face rău ? Din contră. Cândva îngurgitarea se făcea mai cu fereală, sub paravanul durerilor de măsele sau de încheieturi. Era pandemie de așa ceva. S-a renunțat. Nu era deontologic. Meseria de alcoonaut e una ca oricare alta, se practică la vedere și nu în clandestinitate. O juma’ de Mona cu prietenii sau familia, la ocazii ori pur și simplu de sete, nu mai constituie un moft, a devenit o necesitate. Mirosul îmbietor de metanol proaspăt se împletește cu mireasma de primăvară târzie făcând din cătunul românesc și nu numai un tărâm al visării. Mirajul licorii e irezistibil, mai irezistibil ca niciodată și lucrează neobosit întru stârpirea timpurie a tinerei generații ce încet dar sigur îi deprinde gustul. Uitate-s primitiva pufoaică, trascăul de lanțuri și gumari sau înecăciosul carmol de-l detectau prietenii de la o poștă și-ți cădeau în poartă la machit moca. A trecut vremea când se trezea spirtul, tras prin pâine de oameni ce nu știau să-l aprecieze la justa valoare. „A-ți bate joc de ficat în halul ăsta e o blasfemie !”, mărturisește Maicăl Boască, relativ nou în branșă, dar un autodidact, cum se autodefinește. ,,Mi s-au deschis ochii și am început să-i realizez potențialul după mai multe experimente. La început a fost carmolul și formolul, dar știți cum e lumea la țară, mă considerau excentric. A urmat alcoolul industrial, da de când nașu nu mai lucrează la fabrică e greu de procurat. After-shave-ul e scump și apoi atrăgeam suspiciunea c-aș avea bani. Spirtul l-am descoperit întâmplător, căutam sticla cu sodă caustică și cârpit de somn am dat pe gât cam 400 de spirt. Atunci mi s-au deschis ochii.” Domnul Boască privește cu reticență și mari rezerve bodegile, barurile și cârciumile – ,,Eu unul nu frecventez asemenea locuri unde dai peste fel și fel de indivizi treji capabili de orice. Apoi știu sigur că ce se vinde acolo e îndoit cu apă. O farmacie nu și-ar bate niciodată joc de consumator în halul ăsta.”, încheie Maicăl Boască învelindu-se cu propria vomă și urându-ne noapte bună.
T.D.

 

OUT

Declamă unii cu ochi mari și apoși de vițel înțărcat de-ți vine să-i iei la palme și măciuci – ,,Vai, ne pleacă medicii din țară, ce ne faceeeeeem ? Ne pleacă ingineri, cercetători, vai !”. Acest segment de maimuțe urlătoare se referă la migrația ,,elitelor”, despre care pomenind așa lacrimogen tind să sugereze că pe acolo orbitează și ei. Alt segment, cu moacă de bovină adultă, nu mugește atât de sonor dar în spațiul dintre coarne rumegă idei din zona disprețului la adresa celor ,,neelitiști” plecați afară. Inadaptați care fie ,,șterg babe la cur” fie ,,căpșunari”. Din cauza pereților de BCA ai cutiei craniene izolată termic și fonic, mintea lor le spune să se delimiteze de acești oameni care în mod nepatriotic au părăsit ,,bătătura lu’ tataia” ca să facă nuș’ ce prin străinătăți.
Bun. Acum dacă-i întrebi pe primii (vițeii înțărcați) despre ,,neelitiștii” ce ,,șterg babe la cur” îți vor răspunde promt – ,,Să plece domnule, să muncească, de asta am făcut revoluție, de asta suntem europeni !”. Dacă întrebi pe ceilalți (bovina adultă) despre ,,elite” vor mugi sonor și idiot – ,,Da, ăștia să meargă, ăștia fac imagine bună țărișoarei, așa ca Nadia !”. În fine, dacă-i amesteci într-un țarc și îi întrebi – Dar dumneavoastră nu sunteți tentați să plecați ? Știu că susțineți sus și tare că România e de căcat ! – vor bolborosi răspunsuri care mai de care mai oligofrene, de la ,,dorul de mamaia” până la ,,dacă plecăm toți, aici cine mai schimbă ceva…”. Asta la nivel de sunete. Pentru că realul răspuns îl citești pe fețele lor constipate de prostie, invidie și românism bășinos și ar suna cam așa – ,,Nu, deși n-am mari perspective aici, de fapt nici una, nu plec deoarece pe lângă faptul că sunt prea prost să fac ceva ca lumea, am și o lene colosală în mine, așa că stau aici și emit păreri.”.
Dacă mă întrebi pe mine, o să-ți spun doar că treaba cu ,,elitele” și cu ,,ștersul babelor la cur” e simptomul tipic românesc al extremelor: fie a ne căca pe noi că suntem buricul pământului și Europa n-a mai văzut doctori și ingineri ca în România, fie că suntem paria planetei și babele au așteptat căderea comunismului ca să fie șterse la cur. Cam asta sugerează cele două mari teorii vis a vis de plecatul out, două teorii antitetice total: prima atât de comunistă că-ți vine să vomiți – ,,suntem cei mai deștepți !”, a doua capitalistă, nimic de zis – ,,suntem idioții planetei, asta e…”. Enormități greu de acceptat dacă nu faci parte din categoria vițeilor înțărcați sau a bovinelor adulte. Și cum consider că n-am vreo tangență niciunii spun doar că hotărârea unor oameni de a-și croi destinul și în locuri unde ,,a munci” nu e doar un eufemism pentru „a fute buha” e mai mult decât de apreciat și ar putea constitui punctul de plecare în schimbarea mentalității strămoșești cum că munca eficientă și productivă e doar pentru luzări. Cât despre depopularea țărișoarei de genii, nu-i nici un pericol, cum nu-i nici unul ca neelitele să ne facă de râs. Din contră. Ca pericole aș evoca totuși bovinele sus amintite.
T.D.