,, TESTAMENT ”

 

testament

Când voi fi galben – frumos,

Vreau să stau cu faţa-n jos,

Chipul să nu îmi arate,

La nebuni. Doar cel din spate…

.

Apoi vreau, ca biet sărman,

O raclă cu termopan,

Vreau linişte, în special,

Dorm, vă rog fără scandal !

.

Iar acu’, despre pământ,

Să săpaţi cât mai adânc !

Că-s sătul, cât stau la bloc,

Să aud de sus – poc ! poc !

.

Şi-o dorinţă mai aparte,

Pentru drumul spre departe,

Îmbrăcat lejer aş vrea…

Cum ar fi o pijama.

.

Cam atât  vă dau de ştire.

Cât despre vreo moştenire…

La toţi vă las câte-o parte,

Din facturile restante !

T. Daniel

,, SPECII ”

 

specii

Există o specie de oameni absolut ,,încântătoare’’. Oamenii care nu pricep nimic şi nici nu fac eforturi să priceapă. Tot ce fac este să perceapă totul numai pe dos, părând că sita raţiunii le lipseşte cu desăvârşire, reacţionând în cel mai ciudat mod cu putinţă la situaţii şi afirmaţii chiar bine intenţionate. De exemplu, îi faci un compliment sincer. Prima reacţie e aceea de a te privi cu neâncredere şi suspiciune şi de a-ţi cere neântârziat lămuriri precum – ,,Ce vrei să zici cu asta ?’’. O simplă glumă sau spirit amical, e catalogat promt drept un atac la persoană, iar urmarea nu e cea firească, unei glume i se răspunde cu o glumă, ci imediat urmează să-ţi facă un proces de intenţie, ferm convins că a fost un atac menit a-l pune într-o lumină proastă.

Această atitudine, nu vine nicicum dintr-o răutate sau duşmănie faţă de ceilalţi. Este vorba exact de ce am spus, un individ incapabil să priceapă ceva, cu excepţia acelor lucruri înfipte aproape genetic în creierul său. Orice dialog cu acest tip uman, se rezumă doar la banalităţi, când discuţia intră pe un făgaş mai profund, omul devine realmente periculos, interpretând totul invers şi într-o manieră proprie. Nu din rea voinţă, ci datorită faptului că el are o metodă primitivă de a desluşi nişte afirmaţii – diseacă ,,litera’’ unui enunţ şi nu spiritul său. Dacă în trei fraze despre starea vremii rosteşti o dată cuvântul ,,prost’’, el imediat îl extrage din context şi e aproape sigur că lui ai vrut să i-l atribui. Să-l convingi că nu are nici o legătură, e realmente imposibil.

Încă o particularitate a speciei, e aceea că, în rarele momente când nu se simte atins de subiectul discuţiei, este de acord cu orice, aprobă ferm chiar şi cele mai sfruntate gogomănii – ,,Da, da, sigur, aşa este…’’. La prima vedere, zici că-i un om conciliant şi non conflictual. E o falsă părere. Pe probleme care crede că nu au cum să-l pună într-o lumină inferioară, tipul nu are curajul susţinerii propriilor opinii, public. Preferă să aprobe tot, urmând, dacă ceva nu-i este pe plac, să te înjure de la distanţă şi prin intermediari dacă-i posibil, astfel încât să-ţi fie greu a-l lua la întrebări. De fapt este un om mai conflictual ca oricine, dar lipsit total de curajul de a spune făţiş ceva.

După cum se vede, este un tip al paradoxurilor, despică bolnăvicios firu-n şapte când îi căşunează ca din senin că ar fi atacat, dar, pe de altă parte, e incapabil de o polemică serioasă şi sănătoasă, ai senzaţia că vorbeşti cu pereţii. Nu-i rău intenţionat şi nici un om rău, e doar ceea ce se cheamă un om slab, schimbător şi labil. Tocmai datorită faptului că raţiunea nu-l ajută prea mult. Ceea ce îl ghidează, sunt impulsurile de moment, un conglomerat haotic de acţiuni, ce par fără sens şi logică, a căror explicaţie îl pune în dificultate, de multe ori şi pe el însuşi, rezumând lămurirea la – ,,Aşa am vrut eu…’’.

În fine, un ultim aspect, când cineva îi spune în faţă că are un stil îmbârligat, alambicat şi iraţional de a trata o relaţie, spusă la modul cel mai bine intenţionat cu putinţă, omul nostru adoptă iar o tactică bizară. Nu contrazice sau să-şi apere cumva punctul de vedere, ci pur şi simplu se dă la fund, dispare, se ascunde. Şi asta o face temporar, când consideră că a trecut timp suficient, reapare ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Iar figura o repetă ori de câte ori apreciază el că-i cazul. Ca pe o formă de protest.

Am întâlnit astfel de specie şi cel mai mult m-a afectat că pricepe exact contrariu din intenţii şi lucruri eminamente pozitive.

,, STENOGRAMĂ ”

 

interceptări

Că tot e moda stenogramelor, m-am pus şi eu pe înregistrat. Printre câteva discuţii ,,hot’’ între doi amanţi, am prins şi una bombă, Ăldesus vorbea cu un politician român. Redau convorbirea.

,, – Săru’ mâna Ăldesus, scuze că sun la ora asta, da-n cursul zilei sună ocupat. Vreau să-ţi cer un favor…

- Da fiule, zi, văd că ai număr de România, numa’ să nu mă întrebi de conturile lu’ Ceauşescu, că nu-ţi spun, banu-i ochiul dracului…

- Nu, nu, dă-le în plata…matale de conturi, vreau s-te întreb cum să fac să ies sigur preşedinte, că tare-mi mai doresc acolo sus…

- Rugăciuni fiule, rugăciuni, de trei ori pe zi, îţi recomand Agapia, au chilii comfortabile.

- Ăăăă păi fac, fac rugăciuni, am o armată de consilieri care mi le scriu, le ştiu pe de rost, am fost şi la moaştele alea…uitai cum le cheamă…ce Agapia ? Am locuinţă de serviciu…

- Bun…mătănii faci ? Lumânări aprinzi ?

- Jupâne, mă dau zilnic de pământ, nu numa’ cu capu, da’ şi cu burta şi cu fundu’, cu campania asta. Cât despre lumânări…vezi şi mata că ţara arde, n-are rost să mă-ntrebi…

- Văd, văd. Icoană ai acasă ? Din Biblie citeşti ?

- Este, este icoane, am şi acasă şi am împânzit şi ţara cu ele, lipiră-m peste tot, stâlpi, copaci…Biblia o port la mine, chiar azi mă certam cu unu’ pe câteva versete, astea cu dizolvarea Parlamentului.

- Nu uita să miluieşti sărmanii !

- Vai de mine Ăldesus ! Dacă ai vedea ce pomeni electorale dădură-m dăunăzi la Caracal, n-ai mai vorbi aşa…

- Aha, aşa fiule. Da’ i-a spune fiule, post ţii tu ?

- Păcatele mele barosane…doar văzuşi că strânse-i cureaua. Pe cuvânt că nu mă înfrupt decât din indemnizaţia aia de parlamentar. Poţi să-l întrebi şi pe patriarh…

- O să-l sun să verific…Auzi, sper că nu preacurveşti şi nu furi…

- Mă jigneşti, să ştii. Nici să vreau şi nu pot preacurvi, luai gripă porcină de la unu’ care m-a pupat, într-un sat, şi acu’ stau la carantină, deci…Iar de furat…nici ce fura nu prea mai este şi nici dosar n-am la DNA, interesează-te înainte să mă acuzi…

- Da bre, nu te aprinde. Vreo biserică când îmi ridici ? Ai văzut la Jiji…

- Cum ?! Păi anu’ trecut dădui şi io o căciulă de parale la muntele Athos…Ehe, i-a fă matale un audit acolo şi vezi, précis bandiţii ăia au delapidat…

- Da, nu-i exclus…Oricum, la slujbă mergi ?

- Tot timpu’ şi mai ales când se filmează ! M-am îmbrâncit şi cu o babă odată, la Mitropolie, nu mă lăsa să intru înăuntru cu girofaru’…m-ai remarcat cred…

- Da, da, te ştiu de la revoluţie încă. Păi…ce s-te mai întreb…Aha, era să uit, de minţit, minţi ?

- Ooooo, niciodată şefule, nici nu-i constituţional ! Deşi…hai că-ţi zic, chiar dacă ştiu sigur că ne ascultă ăştia… minţii o dată, fusesem la o nuntă, la Guţă, m-am îmbătat şi n-am putut veni a doua zi la Parlament. Le-am zis că mă doare o măsea…recunosc.

- Ei, nu-i bai. Oricum s-a chiulit în masă în ziua aia. A fost treaba cu moţiunea de cenzură, dacă-mi amintesc bine…

- Da, da, aflai şi eu din Monitorul Oficial de treaba asta…

- Păi…măi băiete, pari curat ca lacrima…aproape m-ai convins…

- Doamne, mare şi nai…adică înţelept eşti ! În sfârşit cineva-mi vede meritele… deci, îmi dai mandatul ?

- Da fiule, îţi promit, următorul mandat e al tău !

- Uraaaaaaaa! Deci mă mut la Cotroceni !

- Mută-te unde vrei, dar înarmează-te cu rabdare, mandatul meu mai durează ceva !!! Şi încă ceva, încetează să mă mai suni cu taxă inversă, chiar dacă minutele tale-s numărate !’’

Nu dăm numele interlocutorului, pentru a nu influenţa electoratul. Oricum, ar putea fi oricine. HA, HA, HA !!!

T. Daniel, securist, spion sovietic, cârtiţă imperialistă, agent marţian sau toate la un loc, ha, ha.

,, GENERAL SS ”

 

de la ţepe, la deportări…

Alături de atâtea şi atâtea deliruri mediatice cu care campania electorală este presărată, atitudinea unora deja a escaladat limita suportabilului. Nu-s fan al lui M. Dinescu, dar ameninţarea edilului craiovean, că-l va azvârli peste Dunăre, e deja mai mult decât vorbărie electorală. Venită chiar sub ochii preşedintelui şi-n aplauzele unor grei ai politicii româneşti, afirmaţia aduce aminte de mişcarea legionară, care învăţa ea minte pe cei cu gura mare, prin metode proprii.

E şocant ce s-a petrecut pe acea scenă. Un cetăţean român, nici măcar om politic, ameninţat explicit, în aprobarea şefului statului, că va fi realmente deportat dacă mai critică şi dacă nu-şi schimbă discursul şi viziunea politică. Dacă asta nu-i atitudine fascistă, atunci nu ştiu ce e. Vă să zice pe oricine critică asemeni lui Dinescu, cel puţin la nivel teoretic, e numai bun de deportat, de izgonit din România.

Ceea ce spuneam de mult, acum se verifică. Este periculos ca România să fie condusă de români. Beţia puterii ne face în stare de orice. Un simplu primar, se crede rege sau împărat şi-şi permite asemenea afirmaţii, aproape criminale. Cu girul preşedintelui, încântat de soluţie. De aici şi până la materializarea practică a ameninţării, e doar un pas, se găsesc mereu destui oameni, mai săraci cu duhul, care să interpreteze că şeful statului aprobă ca lui x sau y să i se dea foc la casă şi să fie alungat, dacă cumva are mai mult ca alţii şi nu-i pe placul regimului. Adolf Hitler a mizat pe asemenea strategie. Şi a prins. Dumnezeu să ne ferească.

Pur şi simplu sunt oripilat că asemenea discursuri au loc şi sunt nesancţionate în România actuală, membră U.E. Nici comuniştii nu-şi permiteau ameninţări publice. Am spus cine făcea asta. Lăsând la o parte demagogiile de campanie, cu care ne-am obişnuit, deja se merge prea departe. Dacă cetăţeanul Dinescu vorbeşte mult şi calomnios, e riscul său, există justiţie unde poate fi acţionat, ca în orice stat de drept civilizat. Dar să fii ameninţat că vei fi izgonit, e deja o practică de regim totalitar. Iar făcută şi-n public e fascism în toată regula. Incredibil, unde mai pui că asta se petrece într-o campanie pentru prezidenţiale.

Mereu am fost de părere că, sub această democraţie de galantar, se ascund încă practici şi apucături odioase, aparţinând unor vremuri ce le credeam apuse. Acum ele au refulat nefericit, prin gura unui individ mai din topor. Dar, din păcate, absolut reale şi în vogă. Ce s-ar mai putea spune…după minciună sfruntată, ne e dat să asistăm şi la reâncarnarea ameninţărilor de tip banditesc. Al instigării la acte demne de secolul XVIII.

Nu mă mai simt în siguranţă şi într-o ţară democratică, când în aplauzelele şefului statului şi a stuff-ului său, se proferează asemenea mesaje. Nici măcar un criminal nu poate fi ameninţat cu deportarea sau alte lucruri, fără a fi judecat de o instanţă. Neverosimil ce se petrece !

Poate unii spun că aceste rânduri se numesc defetism. Nu, aşa au spus toţi cei care au practicat ceea ce s-a petrecut în Oltenia, la acel miting aproape fascist . Ştim ce-a ieşit.

,, SĂRU’ MÂNA …”

 

Alo !

De-a lungul timpului şi în special cât am fost elev de liceu, ai mei au avut o groază de nelămuriri legate de telefon. Cu ocazia nenumăratelor apeluri de la amici de-ai mei, mai mult sau mai puţin trăsniţi. Spicuiesc câteva mai ,,ciudate’’.

- Alo, săru’ mâna, familia Tudose ?

- Da.

- Cu Tudose vă rog…

- Care dintre ei ? Ăla mic sau ăla mare ?

…………………………………………………….

- Bună ziua, familia Daniel ?

- Încearcă peste câţiva ani poate, deocamdată Daniel e minor !

……………………………………………………..

- Saaaaaaaaaaaalut ! Ce faci băi animalule  ?

Tata îmi întinde receptorul –

- I-a mă, cred că pe tine te caută…

……………………………………………………..

- Alo, săru’ mâna, sunt Mufă…

- Domnule, nu cumpărăm nimic, nici mufe şi nici instalatori nu avem nevoie !

Instalatorul era bunul meu amic poreclit Mufă.

……………………………………………………..

- Aş dori cu Daniel dacă se poate.

- Nu-i acasă.

- Când vine, îi puteţi transmite ceva ?

- Sigur.

- Vă rog notaţi – ,,Ne întâlnim la locul cunoscut !’’.

Multe semne de întrebare i-a dat maică-mii misteriosul mesaj…

………………………………………………………

- Alo, da.

- Săru’ mâna, cu Daniel…

- Cine-l caută ?

- Porcul…

- Danieeeeeeeeel ! Vino la telefon mamă…

- Cine e ?

- Un porc…

- Mamă ! Nu mai vorbi aşa de prietenii mei !

- Da ce să fac mamă, aşa s-a recomandat – porcul…

- Aaaaaaaaaaa, păi aşa zi…e un prieten, zis Porcul…

…………………………………………………………

La nici zece minute, alt amic, din bloc.

- Cu Daniel, sunt Dan, Şobolanul…

- Da Dane, o secundă.

- Danieeeeeeeeeeeel ! Hai mamă, că tot de la grădina zoologică te caută.

………………………………………………………….

- Bună ziua, familia Oprea ?

- Domle’, nu-i nici o familia Oprea, e a treia oară când suni, e fam. Tudoseeee…

- Aaaaaaa, fam. Tudose ? Mii de scuze, dar dacă tot am greşit, aş putea vorbi cu Daniel ?

………………………………………………………

- Alo, da.

- Bă, ce voce de femeie ai !

- Auzi tinere, da mama ta ce fel de voce are ?

- Ooops ! Mă scuzaţi doamnă, credeam că-i Daniel !

……………………………………………………….

- Bună seara, sunt Lucian C…

- Bună Luciane…

- Cu Daniel vă rog.

- Cuuuum ? ? ?!!!! Păi Daniel nu-i la tine ?

Ce zevzec ! Atunci şi-a găsit să sune să mă dea de gol…

………………………………………………………

- Salut bă, hai mă vino încoa, că ai mei au plecat la ţară, i-a şi tu nişte bere !

- Hai că vin, da’ dă-mi adresa !

Subit, tipul închide iar tata îmi zice, făcând pe-a naivul –

- Cine naiba mă invită la el ?

Mare belea şi telefonul ăsta !

,, TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE ”

 

o taină mare

Un bătrân, cam cocoşat,

Uite cum m-a agăţat .

M-a luat aşa deoparte

Şi mi-a zis – Dragă nepoate,

.

Io-s bătrân, mă vezi pe mine,

Am opt zeci, poate mai bine,

Dar sub anii care-i duc,

Sunt mai tânăr ca un prunc !

.

Nu vreau să încerc regretul,

C-am ţinut ascuns secretul

Tinereţii. Dă-mi o ţuică

Şi-ţi zic cum de-s tânăr încă…

.

- Moşule, poftim răchia,

Da-ţi face bine tăria ?

Să-ţi aduc ceva mai moale,

Că de…la vârsta matale…

.

- Noroc ! Ascultă puţin…

Pân’ la cinci zeci, băui vin,

Dar simţii că mă cam ţine,

La inimă şi nu-i bine.

.

Cân’ văzui aşa urgie,

Trecui iute pe răchie,

Şi-o iau lent, de dimineaţă,

Începui o nouă viaţă !

.

- Bine moşule, pricep,

Da zi-mi acu’ de secret…

- Stai bre, ce fugi ca din puşcă ?

Îţi zic, da mai dă-mi o duşcă.

.

Ooo, m-am luminat pe loc.

Bătrân şmecher şi escroc !

Face, cu secretul vieţii,

Cârciumari din toţi drumeţii !

.

- Tataie, să nu mai spui,

Taina asta nimănui !

Că eşti tânăr, ca şi noi.

Că-ţi i-a pensia ’napoi !!!

T. Daniel, după o conversaţie reală cu un tătăiţă simpatic, care-a ,,băgat-o pe mânecă’’ şi a uitat de ,,taina tinereţii’’ când a auzit de pensie. Ha, ha, ha !

,, ENTUZIASM ”

 

evrika !

După atâtea sute de ani, marele Arhimede, încă mai bântuie prin baie. Sub forma unui produs verzuliu de spălat rufe, numit ,,Evrika’’. Nu-i fac reclamă, doar găsesc amuzantă treaba. Lucrurile mărunte aduc fericirea. Căutam, odată, ceva de spălat ciorapi şi alte alea, când, cu o bucurie comparabilă cu cea a bătrânului fizician, am descoperit bidonul ,,Evrika’’. Stătea acolo de nu ştiu când şi aştepta să fie descoperit, pentru a muta microbii din loc.

Să mai zică cineva că oamenii cu şcoală, nu pot fi manipulaţi. Nu ştiu cât e de bun şi nici nu-mi bat capul cât de calitativ e conţinutul cel verzuliu, dar faptul că pe etichetă se află o exclamaţie celebră, m-a făcut să-mi pară mai interesant ca altele, poate mai bune. Era şi una cu un musculos cam ridicol pe ea. Nu mi-a inspirat încredere, avea o mutră cam imberbă tipul. Cu toate că nişte babe păreau încântate de pectoralii frumos conturaţi. Mă rog, fiecare segment cu preferinţele sale… Dacă lângă ,,Evrika’’ era o sticloanţă cu o femeie nudă pe ea, cine ştie…poate-mi dădeam rufele pe mâna ei. Dar aşa…

Acum nu ştiu… Că-i barba lui Arhimede, că-s muşchii lui mister nu ştiu care sau sânii făcuţi din condei, pe etichetă, probabil că, în cele din urmă, microbii cotidieni din haine, tot vor fi lichidaţi. Dar, mai contează şi starea de spirit cu care abaţi urgia asupra lor. Una e s-o faci scrâşnind din dinţi de ură, cu soluţie dintr-o sticlă cu cap de mort pe ea şi alta e să torni graţios dintr-un recipient tobă de ştiinţă, hi, hi, hi.

Chestia asta mi s-a părut interesantă. Am exterminat microbii, învârtindu-i la maşină,  cu spor şi chef demne de o gospodină, cu o bună dispoziţie împrumutată de la nenea Arhimede. Am întrebat experţi şi mai ales experte – ,,Ce părere ai de Evrika ?’’. Părerile au fost împărţite cam aşa – unu – ,,Breeeee, nu o cheamă Evrika, o cheamă Eba !!!’’, doi – ,,Nu cumpăr, că şi acu’ mă trec fiori cân’ aud de fizică, mi-a mâncat tinereţea !!!’’ şi trei – ,,E bunicel, da tre’ să mai pui nu ştiu ce, eu nu-s aşa entuziasmată ca fizicianu’ ăla !!!’’. Ha, ha, ha.

Pe mine produsul m-a convins pe deplin acum. Spăl cu el cu drag şi spor, cu o bucurie nedisimulată, îmi imaginez că într-adevăr era mai potrivit să se numească cum a zis prima expertă, că ne mănâncă nervii, conform celei de-a doua. Cât despre a treia…eu sunt chiar entuziasmat, îmbin utilul, cu plăcutul ha, ha, ha ! Votaţi Evrika ! La spălat rufe, în baie, e extra ! Mare a mai fost Arhimede şi acum produce descoperiri!!! Ha, ha, ha.

,, O ZI MINUNATĂ…”

 

o zi minunată

Seara. Ce poate fi mai plăcut decât să scapi de hainele de la serviciu şi s-te bagi sub duş ? Zis şi făcut, bărbatul intră pe uşa, îşi sărută nevasta şi merge glonţ în dormitor unde-şi scoate grabnic hainele. Nerăbdător să facă un duş, scapă de pantaloni concomitent cu ,,pempărşii’’. Ce relaxare ! O îmbăiere revigorantă, apoi ţinuta lejeră de casă, în faţa televizorului. O oră, două şi somnul îşi cere drepturile. Un somn liniştit şi odihnitor până deşteptătorul vesteşte o nouă zi.

Şase dimineaţa. O zi superbă, iar starea de spirit e şi ea pe măsură, optimistă şi energică. Bărbatul se bărbiereşte voios, în timp ce soţia îi pregăteşte o cămaşă nouă. Costumul va fi tot cel de ieri. O cafeluţă tot în ţinuta de noapte, fresh, după care echiparea şi la muncă. Soţul se hotărăşte să meargă pe jos azi, e prea frumos afară şi are un tonus excelent. Se simte grozav, se admiră în oglinda din hol înainte de a pleca. E mulţumit, costumul e ca turnat, iar cămaşa şi cravata, alese de soţie, sunt fără cusur.

Îşi i-a diplomatul, sărută nevasta şi pleacă. Parcă pluteşte păşind prin aerul dimineţii. O idee fantastică să meargă pe jos. Se simte privit cu admiraţie de câteva doamne, în drum şi ele tot spre serviciu. Orgoliul său masculin e satisfăcut pe deplin, e convins că nimeni şi nimic nu-i poate ştirbi buna dispoziţie de azi. Şi totul a început cu duşul de aseară… Paşii îl poartă singuri, paşi mari şi fermi, de om sigur şi mulţumit de sine. Parcă defilează, parcă toate privirile îl caută admirativ şi insistent. Îşi potriveşte premeditat rimul de mers, pentru a degaja şi mai multă siguranţă şi energie.

Deodată are impresia că ceva coboară pe cracul pantalonului. S-o fi descusut buzunarul şi batista o fi luat-o în jos… Nu, e la locul ei. Se linişteşte, o fi fost doar o senzaţie… Oricum, va verifica la birou, e la o sută de metri de serviciu. Zăreşte câteva colege şi măreşte pasul spre ele…când, ca din senin, ca un trăsnet, la următorul pas, din cracul drept, zboară la vreo câţiva metri în faţă, o pereche de…chiloţi ! O Doamne ! Parcă cerul cade pe el, ar vrea să fie mic şi neobservat, de ruşine simte cum îl i-a leşinul. Instantaneu realizează. Chiloţii zburători sunt cei de ieri, pe care îi dezbrăcase odată cu pantalonii, îi uitase apoi acolo şi dimineaţă când s-a îmbrăcat nu şi-a dat seama că-i cară şi pe ei. Iar acum, de la atâta mişcare, au părăsit în văzul lumii ascunzătoarea, pentru a transforma o zi superbă, într-un dezastru de proporţii. Şi doar îi spuse-se de atâtea ori soţia să dezbrace articolele vestimentare pe rând…

Iată cum se poate compromite o zi. Întâmplarea e reală, păţitul mi-a spus că i-a fost atât de ruşine, încât şi-a luat o săptămână de concediu pentru a-şi reveni.

,, PERFECT…”

 

presupuneri

Ce ingrediente ar trebui, pentru ca un cuplu să fie perfect ? Logica elementară ar spune că, pentru ca un întreg să fie perfect, trebuie ca toate piesele să fie perfecte. Dar unde să găseşti bărbatul şi femeia perfectă şi să-i mai şi aduci împreună ? Mai ales că aşa ceva nu prea există. Şi totuşi, în timp ce pe femeia şi bărbatul perfect nu i-a văzut nimeni, cupluri perfecte sau aproape perfecte, tot mai există…

Bizară creatură omul, bate până şi logica. Două vietăţi imperfecte, reuşesc uneori împreună să fie perfecţi în ansamblu. Sau poate asta o fi toată şmecheria, asta o fi legea naturală, ca perfecţiunea să fie posibilă doar în tandem. Se prea poate. Mai ales că mereu aud chestii de genul – ,,Tipul sau tipa aia, e dat sau dată naibi, din toate punctele de vedere ! Dar…e totuşi un dar, de ce o fi singur/singură ? Hm…tre’ să aibă vreo hibă…’’.

Plecând de aici, aşadar femeia sau bărbatul perfect, singuri, nu există, oricât ai căuta. Poate că maximul de perfecţiune pe care îl poate atinge un individ, e în momentul când arată deschidere spre a-şi uni eforturile cu altul, spre a atinge perfecţiunea împreună. Asta e, dacă singur nu-i posibil, trebuie să împarţi gloria cu cineva. Fiincă aşa se pare, perfecţiunea e un sport de echipă.

E doar o presupunere, dar ea vine din constatări reale – ,,Ce cuplu perfect !’’. Şi chiar există. ,,Ce femeie sau ce bărbat perfect !’’ în schimb, e o constatare foarte efemeră…Solitari, îşi dau în petec cu prima ocazie, contrazicând cu brio afirmaţia. Dar culmea, de multe ori chiar ,,datul în petec’’ e începutul tandemului. Hm, ciudat, trag concluzia că dacă oamenii ar fi perfecţi de unii singuri, n-ar mai exista noţiunea de cuplu şi că-i indicată puţină imperfecţiune… Vas ă zică omul singur, îşi îndeplineşte menirea perfect, doar dacă-i imperfect. Că alfel, rămâne singur şi ajungem la ,,hiba’’ ascunsă a tipului sau tipei şi…contradicţie, om singur şi perfect nu există !

Se  poate spune că pentru un cuplu perfect nu sunt necesare decât un el şi-o ea imperfecţi, cu gusturi imperfecte, astfel încât să iubească mai ales imperfecţiunile celuilalt. Că perfecţiunile le poate iubi oricine. Dar nu oricine poate face un cuplu ideal. El se bazează tocmai pe iubirea lucrurilor neideale ale jumătăţii. Care în timp devin ideale. Un mecanism straniu, model bizar de transformare.

Într-adevăr, nimeni nu se naşte perfect. Dar de murit, poate muri perfect. Cu o singură condiţie. Să ştie să iubească şi să preţuiască imperfecţiunea. De asta e şi greu de atins perfectul.

,, POSIBILĂ SCRISOARE DE RĂMAS BUN ”

 

la revedere, nu adio

Nu te-ntreba de ce şi cum,

Nici măcar eu nu ştiu să-ţi spun.

Nu vreau, nu-mi place să te mint.

Să-ţi spun mai bine un alint,

De rămas bun.

.

Nu e nimic din ce crezi tu.

E doar un alt aspect tabu,

Al vieţii noastre, vieţii mele,

De mult încondeiată-n stele.

Plec acu.

.

Nu aş fi vrut aşa s-te las,

În urmă, cu acest bun rămas,

Dar piesa nu am scris-o eu,

Ci însuşi bunul Dumnezeu.

Chiar pas cu pas.

.

Te rog, acum, nu lăcrima.

Mai vesel e a mă blama.

Să mă-ntorc din drum nu pot.

S-te văd cum plângi eu nu suport

Şi-aş regreta.

.

Tot ce am vrut să-ţi spun e viu,

Să nu crezi c-a fost în pustiu,

Tot ce-am trăit şi am visat.

Lipsesc puţin, nu te-am uitat.

Te-aştept, cât mai târziu !

T. Daniel