RSS

DIBLUL, FRATE CU ROMÂNUL

12 Mar

Alături de codri, bormașina a devenit un al doilea frate al românului. Din nici o casă care se respectă, cu precădere la blocul socialist făcut șvaițer, urmașa pistolului de împușcat cuie nu trebuie să lipsească. O locuință din care nu răzbate periodic zgomotul psihedelic al forării în pereți, probabil e un loc populat de niște familii dezorganizate ce trăiesc ca în Evul Mediu, departe de progresul tehnologic. Să admitem, situația materială nu-ți permite să fii proprietar de bormașină, dar oameni suntem și ne ajutăm – Vecine, când ai mata timp, pe la unu noaptea așa, hai și dă-mi și mie o gaură, că nu știi când îți trebuie ! – Sigur vecine, da n-am decât burghie de alea de juma’ de metru, să nu facem buba să străpungem la vecinu… – Ei, vezi de treabă, lui îi strică o gaură gratis ?

Când îl văd pe tipul apelat ,,meștere”, purtătorul trusei cu scule că intră în bloc mă iau transpirațiile. El nu vine să dea doar o gaură, nu, pentru una singură nici nu coboară din pat. Le lasă să se adune, de la 300 în sus și când vine ori el, ori blocul. Faci mii de rugăciuni către ENEL să oprească vreo cinci ani curentul, implori să sară-n aer Hidroelectrica, degeaba. Termita betoanelor e înfiptă în pereți. Dacă are de dat 50 de găuri, el va face zgomot cât pentru 200 fiincă la o forare nimerește de vreo patru ori în armătura de fier și trebuie s-o ia de la capăt. Brusc Dumnezeu pare să-ți fi auzit rugile, pică curentul. Agitație – Ce  crucea măsii, doar în bloc la noi ? Normal, psihopatul a străpuns un conductor, pe care tot el va urma să-l repare, dar asta când se vor aduna mai mulți, că pentru unu nici nu deschide ochii.

Cine crede că chestiunea e un sindrom bărbătesc se înșeală. O casă are diverse lucruri spânzurate pe pereți care săptămânal trebuiesc mutate  – Fii atent, faci o gaură aici, una aici, Picassoul nu stă bine acolo, pică ca dracu lumina pe el  ! (picassoul e o replică ordinară în acuarelă, căcată de muște). Dacă ești cu adevărat bărbat te apuci, fiindcă în universul bărbătesc să răzbată din casă urgia fonică e echivalentul feminin cu invadarea palierului cu miros de sarmale și cozonac (special lasă ușa întredeschisă). Dacă nu ții la mândria ta să dărâmi un zid își sună cea mai bună amică – Scumpa, trimite-mi și mie pe Gigel, dacă nu s-a culcat (e unșpe noaptea) să-mi dea niște găuri, că ăsta al meu… – Aha, n-are scula acasă…ei, lasă că văd eu, îl sun pe tata. Tac-so vine în galop, sfărâmă tot, și te privește ca pe un becisnic care nu e în stare de nimic.

Nu știu dacă mai există pe Terra atâta avânt întru găurirea zidurilor ca la români. Un bloc în care nu se aude măcar o bormașină e ca o casă în care a murit cineva. Îți vine să te întrebi – Aici nu stă nimeni oare ? Eu de exemplu nu concep ca  atunci când vreau puțină liniște să nu pornească cataclismul, ar fi contra naturii, antiromânesc, neortodox, chiar imoral. Noroc că am un vecin cu care comunic telepatic și asemenea lucruri nu se petrec. Ba are grijă să-mi ureze noapte bună cu burghiul cu capul vidia. Este un vecin loial, de 20 de ani face treaba asta, nu știu dacă mai are apartament sau stă în cort la etajul 5.

Nimic nu se compară cu o gaură bine făcută, unde diblul intră ca uns precum…știți voi. Dacă ai niște dibluri prin vreun sertar, nu fi fără inimă. Diblul fără gaură e ca copilul fără mamă. Fă-i plăcerea și pune-l unde-i place lui să stea, viitorul îți va da dreptate, sigur vei găsi ceva de agățat.

T.D.

 

 

Anunțuri
 
 

Un răspuns la „DIBLUL, FRATE CU ROMÂNUL

  1. G.T.

    12/03/2013 at 18:47

    Amuzant. Eu aş fi întrebuinţa bormaşina la altceva, dar…. nu e frumos să dau idei oamenilor. mai ales că pe lângă bormaşină mai e nevoie şi de altceva. şi pe lângă asta de pricepere, îndemânare adevărată.

    Mi-a plăcut textul tău. 🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: