RSS

FILOSOFII

08 Dec

Printre cele mai sfinte artefacte ale poporului român, vom vorbi astăzi despre alambic, cazanul de țuică cum e el denumit în popor. Nelipsit din nici o gospodărie demnă de acest nume, el a fost prietenul cel mai credincios al românului dea lungul veacurilor. La vedere sau în clandestinitate, a slujit cu credință nevoia omului mioritic de a se deconecta de la greutățile cotidiene. Nepretențios de fel, credinciosul cazan a izvorât râuri de fericire din te miri ce, de la legendara pufoaică și până la materialul cel mai nobil cu putință. De la  basamacul celor mai însetați și până la licoarea cea mai rafinată, trecută de două, trei ori prin pântecul roditor al cazanului, acesta nu și-a făcut numele de ocară, devenind în timp, odorul, giuvaerul, mândria oricărui român bine înșurubat în tradițiile ancestrale ale locurilor. Cu o distribuție geografică uniformă, cu dimensiuni direct proporționale cu puterea proprietarului, mica distilerie domestică și-a făcut din nume renume, depășind în celebritate alte instrumente bahice de mare tradiție, cum ar fi cada de vin, butoiul de dud, teascul ș.a.m.d. Aidoma spiritului românesc nepieritor, vajnicul cazan de gospodărie nu a capitulat nici măcar în fața necruțătorului monopol comunist asupra spirtoaselor. Din contră, savoarea îmbătătoare a ilegalității a dat întrebuințării cazanului clandestin proporții aproape biblice, adevărat simbol al luptei contra opresiunii, al disidenței. Mobil al multor luni de închisoare, românul a arătat în acei ani tulburi că i se poate răpi totul, mai puțin cele sfinte, moștenite din moși strămoși, fapt ce conferă cazanului, pe bună dreptate, statutul de obiect de cult, izvorâtor de liniște sufletească și împăcare. Prima sa atestare documentară pe aceste meleaguri este încă o necunoscută, dar plecând urechea la diversele legende cu iz de prună, îi putem atribui o vârstă multimilenară iar ,,facerii de rachiu” titulatura de datorie a oricărui gospodar ce ține la tradiții. Și cazanul este mai mult decât atât, el are darul sădirii unei armonioase comuniuni interetnice. Făurit de mâinile pricepute ale țiganilor căldărari, asistăm la un real transfer între două culturi diametral opuse, tuciuriul nomad și bradul românesc, înțepenit locului. Probabil de aici și sintagma răutăcioasă, vehiculată prin preajma procesului de distilare – ,,E țapăn !”, referire la omul entuziasmat de ceea ce face.  Dar să lăsăm gura invidioasă a celor cu metehne trupești probabil, incompatibile cu răchia. Chiar și așa însă, lipsa unui cazan, mai mititel, la casa omului, nu se justifică. Atâta timp cât mama natură rurală autohtonă oferă din belșug toate cele trebuincioase, lipsa din bătătură a ancestralului cazan, reprezintă cel puțin abdicarea de la niște valori definitorii, dacă nu chiar nerecunoscătoarea mâniere a lui Dumnezeu. Desigur, El nu încurajează circulatul pe trei sau mai multe cărări, însă pe de altă parte, ale Lui sunt toate, iar dacă s-a hotărât să împartă cazanul cu noi, cum ar arăta să-l tratăm cu refuz ? Mai nou, mai marii Europei dau semne că vor să-și bage iar nasul prohibiției în fiertura omului, prin nu știu ce directive limitatoare de producție. Dar românul s-a deșteptat, vorba cântecului, și înobilat cu atribute ca ,,producător” sau ,,brand”, îi dă bice industrial ,,pentru consum propriu”, asta-i bună, fiecare duce cât duce… Ca să nu mai lungim vorba, că suntem oameni gospodari și cu frica Domnului, cazanul este o reală stare de spirit, un ventricul în care bolborosesc la temperaturi ridicate bunele și relele, izvorând,  spre ridicare la cap o filosofie simplă, trăiește clipa, că oricum, toți ne ducem. Sau, vorba unui văr de-al meu, hai noroc, să-ți joc la mort !

T.D.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: