RSS

HAM, HAM…

09 Iun

S-a încheiat campania electorală iar în Capitală nu se întrevăd mari surprize. Stare datorată nu atât unor performanțe ieșite din comun a celor în funcție, cât prestațiilor și ofertelor lamentabile ale aspiranților la fotoliile de primari. ,,Strategia de marketing”, laitmotivul central al acestei campanii pare să fi fost problema canină. Candidații au uitat înse se pare că patrupedele nu au drept de vot iar ,,problema câinească” nu e așa de prioritară pentru cetățeni, așa cum au umflat-o unii. Dar, desigur, e mult mai simplu să îmbrobodești lumea cu adăposturi pentru blănoși decât să încropești un program cât de cât viabil și credibil, care să nu se prăbușească în ridicol la prima întrebare – Cum veți realiza asta… E mult mai simplu să bați câmpii cu demonii puricoși care terorizează sistematic Bucureștiul și care trebuiesc urgent reabilitați în centre speciale și aduși la statutul de îngeri, pentru că, nu-i așa, cine e cel mai bun prieten al omului… Am rămas cu impresia că acest oraș mai degrabă latră decât articulează omenește. O dramatică dispută între ,,soluția finală”, case de odihnă și tratament pentru căței și plasarea lor pe la familii adoptive, de te crucești nu alta cu ce se va ocupa, prioritar, viitorul edil al unei capitale europene. Din ce se spune ai impresia că oamenii au devenit minoritari în acest oraș și e imperios necesară o mână forte care să redea bucureștenilor Bucureștiul ocupat de câini, până nu e prea târziu și vom face cu toții ham-ham ! Sigur, e o problemă care trebuie avută în vedere, dar să vii și să bați monedă pe asta, cap de afiș în campanie…înseamnă că ne-a ajuns blestemul lui Mihai Constantinescu, iubiți și câinii vagabonzi, care numai vagabonzi nu-s, fiind hrăniți regește de anumiți locatari, prea comozi însă pentru a adopta unul la domiciliu. Sincer să fiu mai mult mă deranjează câinii cu stăpân, de fapt stăpânii. În jurul blocului meu poți deosebi traseele celor care-și plimbă câinii după dâra de rahați – ăsta e tipu cu dobermanu, uite ce plocon baban, asta-i cucoana cu pekinezu… Dar, probabil că există și o serie de bucureșteni care gustă astfel de discurs și care consideră că patrupezii, urâți sau iubiți, sunt prima problemă a Capitalei. Oricum, nu-mi explic atâta gălăgie pe tema asta. O posibilă explicație poate fi calitatea candidaților…
T.D.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: