RSS

LA APĂ

26 Mai

Breaking news !!! Capitala e sub ape !!! Cotele apelor la ora 21.00. Piața Gorjului – o babă susține cu mâna pe cruce că a fost pe Atlantida – ,,…maică, până la jartiere era apili !”. Doamna Ghica – un grup de pensionari a declanșat un protest cerând demararea lucrărilor în vederea realizării primului cartier suspendat. Universitate – protestatarii din piață s-au refugiat pe statuia lui Mihai Viteazu strigând acuzator spre palatul Cotroceni ,,Land ho !!”. Modrogan – se lansează noul proiect politic sugestiv intitulat ,,Apa-i mama noastră !”. Ferentari – primarul sectorului 5 face un apel la populație ,,Până la retragerea apelor utilizați transportul în comun, nu se recomandă scoaterea cailor din casă !”. Palatul lui Gigi – latifundiarul se adresează suporterilor steliști – ,,Aveți credință puradeii mei ! Dacă aici toarnă așa, închipuiți-vă ce-i în Giulești, în Gruia sau Ștefan…băăăăăăă finule, miaaaauuuuuuu, ai luat apă, ai…”. Piața Muncii – locuitorii au ieșit pe străzi cerând demisia primarului general și extinderea acoperișului retractabil de la Arena Națională. Dorobanți – Plouă super-tare ! În unele zone s-au semnalat chiar averse Botezatu !!! Izvorani – refugiat pe ambarcațiunea sa miliardarul liniștește populația – ,,Acum am vorbit cu Moni, Irinuca se află cu bona la ultimul etaj în Empire State Building !”. Palatul Victoria – celula de criză în caz de inundații emite un comunicat – ,,În caz că vremea actuală nu ne slăbește cu hachițele ei, vom depune chiar o moțiune de cenzură și o sesizare la Curtea Constituțională !!”. Sediul IGPR – inspectorul general al poliției prezintă măsuri – ,,Acolo unde se impune vom institui baraje și filtre !”. Primăria capitalei – căpitănia portului Constanța a trimis o echipă de specialiști în sprijinul autorităților locale. Bucur Obor – vânzările de cizme de cauciuc le-au depășit pe cele la alifii anti-căpușe. Candidații la primmărie – Prigoană ,,Așa cum ăștia au făcut stadionul după modelul Frankfurt, eu voi da bucureștenilor barajul Assuan 2 !”. Paleologu – ,,Și la Paris plouă, dar civilizat ! O să vă demonstrez că putem și noi !”. Anghel Iordănescu – ,,Recunosc că sunt puțin derutat întrucât nici la Sevilla și nici la mondialul american nu a plouat, însă…omul cât trăiește învață !”. Columbeanu – ,,Hai domnule, să fim serioși, ploaia e bună, să vezi cum o să crească toate alea !”. Vanghelie – ,,Ploaie ?! De eram primarul Pompeiului nu se-ntâmpla nenorocirea, asta vă promit io !”. Banca Națională – ,,Cantitățile de precipitații s-ar putea să umfle puțin cursul !”. Hanibal Dumitrașcu – ,,Abia acum se vede cu ochiul liber disoluția instituțiilor statului !”.
T.D.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: