,,PLOUĂ…”

Plouă-ndesat, mărunt și cu-ndârjire
De parc-ar face-o pentru-ntâia oară,
Văzduhul dizolvat cade-n neștire
De parcă-n huma rece-ar vrea să moară.

Plouă tăcut și trist și melancolic
Înaltu-n sine gata-i să se-nece,
De parcă într-un ritual simbolic
Spre cele de pe urmă s-ar petrece.

Plouă anost, agonic, cu sfârșeală
Și hotărât e parcă să coboare
Tot ceru-n chip de rece șuroială
Urmând o cine știe ce chemare.

Plouă cu îngeri, demoni și cu sfinți
Cu stele prefăcute în pâraie,
Talazuri reci de luni și sori fierbinți…
De aceea Doamne să mă chemi pe ploaie.
T.D.

Reclame