RSS

,,APE TULBURI”

08 Feb

Ape tulburi

Trăim vremuri tulburi și confuze. Dacă din punct de vedere politic și economic putem spune că-i încă una din convulsiile vremelnice între multe altele ale istoriei, din punct de vedere social însă pare cu mult mai mult. Și nu mă refer la mișcări sociale, trecătoare și ele, ci la o halucinantă nebunie în ceea ce privește raționamentul, la nivel național. Începând de la ,,poporul” mult evocat care își dorește avid și cât mai curând ștampla spre a face ordine, în condițiile în care în ziua votului fie nu se urnește, fie votează cu dorsalul sau stomacul și sfârșind chiar cu foști primi miniștri loviți de dambla ale căror judecăți actuale mă fac să mă îngrozesc, fie și retrospectiv. Despre așa zișii formatori de opinie ce să mai vorbim, absolut orice problemă, de la starea vremii și până la ce vreți își dă obșteșcul sfârșit înecată în zona politică prin care ei înșiși respiră, probabil din cauza aerului sățios. Abordarea chestiunilor din unghiuri pur și simplu imposibile și pe direcții paralele total cu esența, doar de dragul producerii de sunete în slujba unora sau altora, nu mai poate fi de mult denumită analiză rațională, e doar o încrâncenare oarbă și sterilă din punct de vedere al dialogului și relatării. ,,Constructiv” este din alt punct de vedere, al deteriorării sociale. Pornind de la mici exemple, tot soiul de indivizi ce se consideră îndreptățiți să-și strige opiniile politice în metrou bunăoară, sub forma ,,M..e icsulescu ! Cu toată familia lui !”, continuând cu rătăciți de genul tânărului ofițer, fost, care admite senin că și-a încălcat statutul, dar ce n-are voie…și alții au făcut-o și sfârșind cu săteanul ce stă cu coatele pe gard și dezbate garderopa fostei ministrese. Toate aceste lucruri punctuale, ca și atitudine se extind și cresc tot mai mult și ele nu sunt nici pe departe proteste sau opinii contra, sunt forme de degradare a raționamentului, de natura ăluia care a căzut pe gheață și s-a ridicat înjurând ,,Dzeii măti de chior !”. Chioru va trece dar gheața va râmâne și în loc să caște ochii cum și pe unde calcă, omul va substitui atributul actual cu un altul și atâta tot. Din punctul meu de vedere cam la acest nivel se află conștiința și judecata națională la momentul de față și se află pe un puternic trend descendent pe care nu-l va domoli nicicum nici o schimbare politică. De ce…deoarece este rodul discursului public irațional, și de această dată nu a oamenilor politici, cât a celor care-și mănâncă pâinea, de multe ori, din palma lor. Mass media, da, chiar ea, paradoxal, dar ea nu mai informează demult.
T.D.

Anunțuri
 

4 răspunsuri la „,,APE TULBURI”

  1. Nicu Drăgan

    08/02/2012 at 17:25

    De ani întregi susţin că mass-media a prostit poporul iar în schimb primesc replici de genul: „Asta se cere”. Adică mass-media nu-şi mai asumă rolul de formator, ci doar de entertainer, scopul ei declarat fiind de a obţine profit indiferent de urmări. Şi, imediat după sistemul educaţional pervertit, mass-media distruge ultima rămăşiţă de umanitate din om, transformându-l total într-un sclav-consumator. Generalizez pentru simplul fapt că majoritatea este covârşitoare.
    Când o anume formă de exprimare a artei sau a opiniei devine doar o unealtă de comerţ, aceasta ar trebui remaniată. Dar când cei care ar putea face acest lucru sunt ori prea puţin pregătiţi să o facă, ori prea pervertiţi să o mai poată face, atunci nu rămâne altceva decât să fie dărâmată din temelii şi construită din nou de la zero. Precum o casă ce nu se mai poate repara şi pe care o ştergi cu buldozerul şi faci alta nouă. Dar de către cine ?

     
  2. esoel

    08/02/2012 at 17:35

    corect rationamentul,anliza clara…

     
  3. Daniel

    08/02/2012 at 21:08

    ,, Divide et impera” merge struna la noi la romani atata timp cat tot atati de multi romani au tot atat de multe pareri si convingeri… intamplator noi suntem doi romani cam de aceeiasi parere.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: