RSS

,,LISTA”

13 Dec

Lista

Povestea lor este povestea a ceea ce s-ar putea numi compatibilitatea absolută în ceea ce privește instituția căsătoriei. Și tocmai această instituție îi adusese împreună, fiindcă trebuie spus că ambii erau căsătoriți atunci când s-au cunoscut. Căsătoriți după toate regulile scrise și nescrise și în principal din dragoste, dragoste sinceră și devastatoare a tinerilor porniți pe drumul vieții. Dar, mă rog, viața face și tot ea desface, hotărând din mers altceva. Și el și ea se aflau în al cinci-lea an de mariaj atunci când destinul s-a decis să întervină. Prima dată s-au întâlnit într-o sâmbătă la magazinul alimentar. El, cu o lungă listă de cumpărături în mână, părea rătăcit, pierdut printre rafturi. Asemeni omului aterizat într-un loc absolut necunoscut, întreba la tot pasul cu ochi rugători, în special doamnele – Mă scuzați, piper alb…unde… mazăre marca… Bulionul x a fost practic începutul. Amuzată teribil de aerul său pierdut, l-a ghidat abil și rapid, cu o îndemânare ce l-a lăsat mască, în diversele puncte la care făcea trimitere lista buclucașă. I-a mulțumit ca pentru un ajutor divin, trezindu-i o reală simpatie – Sărăcuțul, e pierdut…, și-a spus veselă în gând. Cum spuneam, destinului i se pusese pata și la nici o săptămână a zărit-o din nou, în alt magazin de data aceasta. Doar că acum ea afișa cu totul alt aer, în locul siguranței de cu câteva zile-n urmă, părea cu totul confuză și dezorientată, ca să n-o mai lungim, se învârtea rătăcită cu ochii când la rafturi, când la un petec de hârtie. A salutat-o amabil, iar ea, cu ochi rugători i-a întins hârtiuța – șuruburi cutare, garnituri de tipul x, coliere y, câteva holșuruburi plus alte câteva mici astfel de produse. După cum bănuiți, o joacă pentru el, cât ai clipi epuiză lista, uimind-o. I-a mulțumit ca pentru o binefacere, trezindu-i o reală simpatie – Sărăcuța, e pierdută…, și-a spus vesel în gând. Au făcut și cunoștință, acum că reciprocitatea s-a produs, Adrian…, Ioana…, au glumit puțin pe tema întâmplărilor, când mai aveți nevoie de ajutor, cu plăcere…, și-au spus aproape în același timp. Și cu siguranță ajutor se impune întotdeauna, deoarece s-au întâlnit întâmplător pe stradă, câteva politețuri și el, ca și glumă, îi arată o hârtiuță, da… Îmbujorată, scotoci puțin în poșetă și…îi prezentă și ea un bilețel, da… Pe onoarea mea că au făcut schimb, și vă jur că totul a fost o joacă de copil.
După un an cam, iată-i căsătoriți, o căsnicie cu adevărat împlinită, și acum filosofează glumind – Listele nene, listele, ehe, nu-i de glumit cu ele !
T.D.

Anunțuri
 

3 răspunsuri la „,,LISTA”

  1. Daniel Tudose

    13/12/2011 at 11:53

    niciodata nu-i tarziu

     
  2. Georgelino

    14/12/2011 at 11:40

    Ponty, e reala povestea sau pura imaginatie??? Oricum, super reala. Esti meserias. Bafta!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: