RSS

,,CALICII”

11 Noi

Calicii

Un flagel care afectează tot mai mult sănătatea mentală și așa șubrezită a acestui popor este calicia. Deși disjunsă parțial din sărăcie, a nu se confunda cu aceasta. Calicul este sărac, însă este săracul învins, și nu în reala accepțiune a termenului, ci mai mult săracul predat, resemnat, săracul non-combat care trece într-o nouă dimensiune în care se dezbracă de orice demnitate autocaracterizându-se neputincios și în care mila, pomana și milostenia ocupă loc fruntaș în existența sa. Nu este deloc vorba de acea conștientizare sănătoasă a unei situații mai precare în care totuși omul mai trage nădejde și depune eforturi să o depășească sau cel puțin să nu o agraveze, este vorba de împământenirea tot mai acută a ideii că sărăcia, acolo unde o începe ea, este sinonimă cu ridicatul mâinilor în semn de abandon și de aici…Dumnezeu cu mila.
Am spus aceste lucruri deoarece statul unora cu mâna întinsă în virtutea săraciei, eu cred că de fapt e statul cu mâna întinsă în virtutea caliciei, care pe lângă lipsuri regretabile, incubă totuși și elemente de sorginte…ce să mai vorbim, din ciclul ,,și așa-s sărac, ce sens are să mai și obosesc…”. Aproape o formă de rezistență împotriva unei stări de fapt, sărăcia, dar care nu rezolvă nimic, dimpotrivă o acutizează atât din punct de vedere material, cât și al duhului. Nu sunt împotriva ajutării celor mai săraci, cu condiția ca aceștia să nu fi trecut în tabăra calicului. Acesta, spre deosebire de sărac, a renunțat de bună voie la orice vlagă mentală, se consideră asasinat social și singurul său gând e surescitarea la pat, ceva de genul unui tip care a suferit un accident și recuperarea presupune exerciții fizice, lucru greu însă că necesită efort, prin urmare…e bine și să stai în șezut.
Recunosc că am încetat de mult, poate pe nedrept, să mai compătimesc pe cei cu mâna întinsă și ochi rugători. Eu îi consider calici, un sărac niciodată nu s-ar lipsi de demnitatea sa implorând mila, oricât de sărac ar fi. Și mai există o particularitate a calicului, am întâlnit-o personal, un astfel de om a fost solicitat, în schimbul remunerării bineînțeles, să ajute la o muncă într-o gospodărie, deh, oamenii știau că are o situație precară, fără vreun venit. Răspunsul său a fost unul halucinant, un soi de mândrie, o solidaritate față de breasla sa –
– Hai domle fii serios, am ajuns să muncesc la boieri…mai bine…
Mai bine ce ?, întreb eu… Concluzia…sărăcia este o stare materială, la un moment dat, mai lungă sau mai scurtă, existând totuși mereu speranța de ameliorare, calicia însă e un mod de gândire și cât de greu se schimbă o mentalitate ! Știu câtă sărăcie există și din păcate, ce-i mai tragic, alunecă tot mai mult spre calicie.
T.D.

Anunțuri
 

3 răspunsuri la „,,CALICII”

  1. daurel

    12/11/2011 at 12:28

    Calicul este un sarac fara virtute, trag eu cam tot aceeasi concluzie…

     
  2. esoel

    13/11/2011 at 16:36

    Excelenta analiza.Trebuie spus ca aceasta stare a calicului -saracul care renunta la mandria (mai ales cea taraneasca)si demnitatea specifica acestui popor -isi are radacinile in mentalitatea comunista de care nu au reusit sa se lepede decat cel mult 20%dintre cei ce erau maturi la acea vreme.
    Ei asteapta in continuare ca statul sa ii repuna in situatiile in care au fost,sa ii scape de pamantul ce li s-a repus in posesie (daca nu l-au vandut)’critica la toate organele(nu de partid ca nu mai este) ceea ce este in jur si nu se sfiesc sa primeasca si chiar sa clameze orice fel de pomana de la oricine.
    De aceea cred cu tarie ca in pproportie de 20-30% politica romaneasca este de fapt facuta de calici pentru calici .

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: