RSS

,,INSPECTORUL”

19 Oct

Inspectorul

Irinel Zavragiu este ceea ce s-ar putea numi un autodidact. Încă de pe băncile școlii a fost un mare admirator al polițiștilor, detectivilor, spionilor și tuturor acelora implicați în rezolvarea celor mai tenebroase mistere și planuri. Minți ascuțite, adesea noncomformiste, acționând solitar sau în echipă, l-au fermecat cu puterea lor de a reconstitui adevărul, cu logica și imaginația în fața cărora nici cei mai abili criminali nu ar putea scăpa. Din nefericire statura nu i-a permis să urmeze instituția de învățământ de profil, lucru pe care nu l-a putut digera nicicând, dar în fine a urmat profesionala obținând calificarea electromecanic. Lucru care nu i-a știrbit cu nimic pasiunea, de fapt menirea, cum o numea el. Iar acest lucru se putea lesne observa, geanta sa cu scule era burdușită cu material didactic, romane, nuvele și povestiri polițiste pe care le savura aprofundând fiecare detaliu, îmbogățindu-și sistematic experiența. Alături de literatură era un consumator avid de producții tv de gen, trăia la unison cu detectivii întreaga investigație, mereu parcă cu un pas înaintea lor, culegea indicii, realiza conexiuni, făcea profile, rarisime erau cazurile în care flerul său să nu intuiască făptașul încă de la jumătatea filmului, când cei de acolo încă nu se dezmeticiseră bine. Mirarea Lucreției atingea cote maxime în fața perspicacității, logicii și intuiției lui ieșite din comun. Totul e spiritul de observație și logica îi răspundea el modest ori de câte ori soluționa câte un caz dificil cot la cot cu locotenentul Columbo, de departe cel mai briliant dintre toți. Aproape levita când își îmbrăca salopeta, chemat la câte o avarie, disimulându-și adevărata natură asemeni omului genial îmbrăcat în pardesiul său ponosit. În timp ce șurubăia prin măruntaiele câte unui motor electric îndărătnic, mintea s-a punea cap la cap fel și fel de ipoteze de sorginte criminalistică, imagina scenarii posibile, corobora depozițiile martorilor și suspecților, analiza pe toate fețele fiecare element și posibilitate. Abilitățile sale căpătate prin pasiune și dedicare erau arhicunoscute, amicii îi spuneau admirativ ,,Inspectorul”. Nu-i vorbă, existau și răutăcioși, invidioși pe capacitățile sale de observație și analiză, mai ales de când, pe căi și mijloace specifice doar marilor detectivi, dibuise pe cel ce șutise din depozit cei douăzeci de metri de cablu coaxial, Fănică, nu l-a turnat, dar ca șef de echipă a prelucrat cazul, în special investigația. De atunci îi spuneau ,,Milițianul”, l-a început l-a deranjat puțin, dar de când a studiat cazul Rîmaru soluționat cu brio de miliție și-a schimbat optica. E un semn de profesionalism să știi totul, să prevezi totul, să nu te surprindă nimic, a cunoaște psihologia celor din jur face parte din munca oricărui detectiv care se respectă, iar el, Irinel Zavragiu, inspectorul, chiar dacă formal este electromecanic, sufletul, spiritul și mintea sa sunt ale unui detectiv desăvârșit. Nu este vina sa că ar fi vrut să vină în întâmpinarea instituției polițienești, să pună în slujba ei toate atuurile sale iar aceasta i-a închis ușa în nas. Nu este vina sa că nu are talent de electromecanic și prins cu un caz de triplă omucidere a legat greșit firele provocând incendierea halei și pomenindu-se anchetat de doi măscărici ce n-au soluționat un caz în viața lor și s-au găsit acum să bage la apă un veteran. Nu-i vina lui că Lucreția i-a mărturisit că are o relație de 3 ani cu Jean de la doi, taximetristul și are de gând…, viața de detectiv se știe, cere sacrificii, totuși, cum dracu…?
T.D.

Anunțuri
 

4 răspunsuri la „,,INSPECTORUL”

  1. daurel

    19/10/2011 at 17:00

    Putea sa devina jurnalist…; la OTV-DD….

     
  2. Daniela Lungu

    20/10/2011 at 19:48

    Stii ce n-am priceput eu ? Zavragiul , numele acesta , de unde vine? 🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: