RSS

,,O DRAMĂ ”

05 Oct

O dramă


Drama domnului Păcuraru probabil nu o pot percepe la reala dimensiune, dar am să încerc s-o redau cât mai fidel. Domnul Păcuraru a fost profesor de matematici, unul extrem de exigent, generații de elevi au tremurat la orele sale, câți nu-l pomenesc și acum cu reali fiori de aduceri aminte… Coșmarul logaritmilor, al geometriei și trigonometriei ce-l trăiau pușlamalele din bănci îl făcea să se simtă un zeu atotputernic în centrul universului juvenil pus numai pe șmecherii și fente. Simțea groaza ce emana din bănci când mai ținea locul câte unui coleg la vreo clasă de norocoși că nu-l au pe el la matematică, percepea teama care atingea cote paroxistice când le spunea gluma sa favorită că de azi înainte – …vom lucra împreună. Îi privea paralizați de spaimă, nimic nu mai amintea de împielițații care se zbenguie, aleargă și-și dau în petec de-ți vine să le deșurubezi urechile. Iată-i împietriți, secătuiți de vlagă, supuși, cu viitorul părându-le nu sumbru, ci mai degrabă inexistent, din moment ce se află în vârful stiloului său ce mai degrabă ar dăltui în piatră decât să scrijelească în catalog izbăvitorul 5, fără să stoarcă din firavul trup și ultima fărâmă de energie la tablă, aducându-l acolo unde îi e locul, o mică gânganie, devenită din impertinentă, umilă. Dacă omul atinge vreodată starea de grație, părândui-se că lumea îi e la picioare, domnul Păcuraru nu numai că a gustat-o, el a trăit-o constant vreme de aproape 35 de ani între cei patru pereți ai clasei. De la amvonul său vrerea îi era poruncă, nimic nu clintea fără știrea sa, totul părea încremenit, doar creta ce scârțâia și sunetele nefericitului scos la tablă, ale cărui chinuri barbare nu puteau decât să reamintească celorlalți puterile supraomenești ale domnului Păcuraru, urâte și admirate deopotrivă. Clasele care-l aveau titular erau considerate de martiri, eroi trecuți prin ciur și dârmon. Cine nu-l știa pe domnul Păcuraru în liceu…bobocii când soseau luau prima dată contact cu relatările înspăimântătoare despre mărunțelul profesor cu Dacie albă și aer posac în care zăceau toți demonii cumpliți și tenebroși ai matematicii de la Pitagora și până în prezent. Lucruri care nu-i puteau conferi decât statutul de zeitate și pe care știu sigur că o savura, practic liceul la care a predat o viață era o catedrală dedicată venerării sale.
De aici începe drama sa, din momentul în care legea a spus că-i timpul binemeritatei odihne. Chestiune de care era conștient că va veni, ceea ce l-a doborât însă a fost altceva, în piață, la magazin etc – Sunt profesorul Păcuraru !, nu mai trezea decât un ridicat din umeri. Or fi fost ăia mici niște pramatii, dar ăștia mari…
T.D.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: