RSS

,,ZIUA PORȚILOR DESCHISE”

27 Aug

Ziua porților deschise

 

Mult așteptata zi a porților deschise, a podului de flori Rai – Iad, a sosit în sfârșit. Îngerii, cu Dumnezeu în frunte, intonau cântece de slavă și rugăciuni înaintând pe pod întru întâmpinarea drăcimii, cu Necuratu în frunte, care scoteau chiote și urale grozave de petrecere și chiolhan. La jumătatea drumului cele două tabere înfrățite s-au întâlnit, Domnul a dojenit blând pe Sarsailă pentru tămbălău, acesta răspunzând cam obraznic că-i chef și nu mort. Îngerimea, grozav de stânjenită la glumele nesărate ale cornoraților cam chercheliți au întețit rugăciunile, cu cruci mari, mirați de ideea acestui eveniment. Demonii, înfierbântați de inedita ocazie, au sporit și ei urletele și picanteriile, îndreptându-se veseli înspre porțile Raiulu, în timp ce înaripații reticenți pășeau temători către Iad. Ce s-a petrecut înăuntru nu știu, cert e că a doua zi Satana a trimis o lungă scrisoare Domnului în care își arăta indignarea, spicuiesc:

,, Sfințitule,
Cu regret îți scriu aceste rânduri, să știi că nu-i frumos ce au făcut sfinții dumitale. O fi aici Iadul dar nu așa te comporți când vii în vizită. Cramele noastre strămoșești au fost forțate cu vandalism, de sala cazanelor ce să mai zic, nu te bagi în piscină cu picioarele pline de noroi. Apoi după cât amar de fulgi am măturat de pe sub mese și de prin cotloane să știi că nu-i lucru curat cu înaripatele dumitale, mi-a crăpat obrazul de rușine nu altceva. Ce am găsit scris pe pereți nu-ți mai spun, depeșa n-ar suporta. În ce privește itinerariul stabilit, păi așa ne-a fost vorba ? Trei sferturi din cultura de mahoarcă s-a evaporat, mucuri peste tot, ba și câteva incendii. Ia domnule fumegă dar fii civilizat ! Eu înțeleg curiozitatea, dar așa te comporți într-o bibliotecă ? Te poftesc să vii matale și să pui înapoi în ordine atâta amar de proză nudă răvășită de barbarii dumitale. Cum or fi ajuns urme de tălpi pe pereți și pe tavan în birou la mine nu pot să-mi explic nicicum, cum nu-mi explic nici ce au căutat la focuri de am găsit o fumăraie s-o tai cu cuțitul. Acolo în Rai nu gătiți ? Ia domnule, bagă în tine, dar din dar…parcă așa era, dar parcă a trecut o turmă de…slănina, jumările împrăștiate peste tot, dacă crezi că așa e normal…mă rog. Copilașii i-am găsit îngroziți când ne-am întors de ce le-au văzut ochii și ce le-au auzit urechile, ferească Dumnezeu. Ocrotiții dumitale zburau ca loviți de streche cu poalele în cap fără rușine răcnind și behăind, să cadă cerul și alta nu. Toată zarva s-a potolit numa pe seară când pe semne or fi ostenit. Dar asta e nimic, le-om drege noi și rândui înapoi. Dacă, bag seamă, că v-ați simțit bine la noi, apoi nu pot să spun același lucru. Am pornit noi cu voie bună însă drept să-ți spun îți bat obrazul, când am văzut șarpele ăla slab și vai de el… Rușine ! Halal primire !”.

T.D.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: