RSS

,,O STARE DE FAPT”

23 Aug

O stare de fapt

 

–         Nicule, tu glumești bag seamă, adică ea nu ne invită niciodată și noi hai să-i invităm, nu ? Adică par eu mai fraieră sau cum ?

………………………………………………………………………………………………………………………………….

–         Măi Costică de unde-ți vin idei din astea ? Ea nu se înghesuie să ne invite și acum noi să ne trezim… Adică am eu față de…?

În linii mari așa pot fi caracterizate raporturile dintre familia Tache și familia Istrate, familii înrudite, Costică este frate cu Viorica, nevasta lui Nicu. S-ar spune că situația de față se datorează mai mult unor disfuncționalități de ordin…diplomatic, chestiuni legate de protocol, deoarece divergențe ori conflicte care să genereze starea nu s-au produs. Din contră, eludând contextul rece, Nicu și Costică sunt în relații cât se poate de cordiale, deseori sunt văzuți împreună la terasa ,,Rândunica veselă”, în compania halbelor înspumate. Imaginea nu trădează altceva decât faptul că se bucură sincer unul de compania celuilalt. Desigur fără neveste că terasa de cartier poate nu-i cel mai iubit loc de către doamne. M-am nimerit odată chiar lângă masa lor și, pe final, am surprins următoarele:

–         Mă Nicule, mai treceți mă pe la noi…mai stăm la o vorbă…
–         Da Costică, hai că văd ce program are Viorica…da treceți voi mă…vezi și ce sculă mi-am luat…
O discuție de fapt nelipsită la finalul fiecărei întruniri. Iar destinul, prin miracolele care le mai înfăptuie când și când, s-a hotărât într-o sâmbătă să pună capăt războiului rece ce domnea între orgoliile feminine și să spargă așa spontan gheața, materializând conversația. Cum ? N-aș putea să vă spun, probabil una dintre acele rarisime zile când orgoliul femeiesc doarme sau e dus de acasă. Dar, că e un mare dar, chiar și destinul e uneori neputincios, oricât de bine intenționat ar fi.

–         Nicule, îți crăp capul, mă simt ca o vacă, m-ai târât aici și ăștia nu-s acasă ! Ai zis că ne-a invitat…îmi vine să, să…

–         Costică te strâng de gât…cum dracu ne-a invitat și nu-s acasă ? Tu îți dai seama că mă simt ca o…ca o…n-am cuvinte !

Cum de nu s-au întâlnit pe drum…tot o scăpare a sorții.

T.D.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: