RSS

,,ELECTRICITATE”

25 Iul

Electricitate

 

Coana Nina se dovedise încă o dată îngerul cel bun atunci când a insistat ca la pensie să-și ia și ei o căsuță la țară. Astfel, Pamfil Bucșe trăia vara o feerie înconjurat de verdeață și aer curat. Mergând, ca întotdeauna, pe mâna Ninei se alesese cu niște ani de pensie tihniți și cu porecla de Electricianul, deh, omul de la țară e el cumsecade dar tot ghiduș și mucalit rămâne. Iar porecla nu avea nimic deaface cu faptul că fusese profesor universitar cu doctorat în electrotehnică. Ea a venit pe fondul unor mici inconveniente ale vieții la țară, mici pene de curent destul de frecvente. Neobișnuit, Pamfil întreba îngrijorat pe la porți – Vecine, ai…? – Nu-i vecine, da vine, nu te-ngrijora ! Dar lucrul cel mai sâcâitor era becul de la poartă cu draci pe el, ba se stingea, ba se aprindea, astfel încât mereu se vedea nevoit să apeleze la câte un vecin să se urce cu scara să-l miște puțin. Toate aceste chestiuni i-au atrsas porecla, desigur nu fățiș, dar aflase. Alături de bec și curent, acest lucru completa paleta care făcea ca totul să nu fie absolut perfect. Iar atunci când chiar Nina la tachinat cu…a simțit că-i momentul să demonstreze tuturor că nu degeaba a fost cine a fost. Și avea să o facă așa cum scrie cartea, perfect, cu prima ocazie când becul va claca. În acest sens s-a pregătit, și-a cumpărat echipament profesional, mănuși de cauciuc, cizme, ochelari, cască de protecție, salopetă cauciucată ș.a.m.d. Momentul nu s-a lăsat mult așteptat, într-o zi, pe la prânz, pac ! mișelul s-a aprins din senin. În cinci minute a fost echipat și, cu scara, sus la stâlp, ancorat cu centura a început să-și studieze precaut inamicul. Inamic care, mai perfid ca niciodată pac ! s-a stins. Aha, ai chef de joacă…te rezolv acum…a murmurat nervos, mai ales că văpaia deja îl chinuia așa echipat cum era. Cu dificultate, din cauza mănușilor masive, a deșurubat buclucașul, hotărât să-l înlocuiască. Lucru deloc ușor cu mâinile atât de ocupate, s-a precipitat, a simțit sudorile cum îl năpădesc, pentru prima dată electricitatea…o ura…o clipă chiar s-a gândit…altceva în ce să-și dea doctoratul n-a găsit… Când a simțit cum toropeala îl ajunge a știut că e învins, panicat a luat stâlpul în brațe… Noroc tot de coana Nina ce veghea la baza scării, a alertat doi vecini, l-au dat jos, l-au stropit cu apă de și-a venit în fire.

–         Păi bine dom’ Pamfil s-te urci dumneata înțolit așa pe arșița asta…ce, nu se găsea vreun drac să-l schimbe…parcă până acu’…, l-a auzit ca prin vis pe Ilie.
A văzut negru în fața ochilor, dând cu mănușile de pământ, l-a apostrofat:

–         Ascultă domnule, mă înveți pe mine…sânt doctor în așa ceva, cunosc curentul ca pe buzunarul meu, știu ce poate, ei drăcie !
Pamfil Bucșe, doctor în electrotehnică se bucură și acum de liniștea vieții la țară, dar la becul din poartă a renunțat, face suficientă lumină cel de la vecinul de peste drum.

T.D.

Anunțuri
 

Un răspuns la „,,ELECTRICITATE”

  1. isis

    19/08/2011 at 13:36

    Fiiiiină ironia!… 😉

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: