RSS

,,PROTEST ”

28 Iun

Domnule administrator,

 

Îți scriu această scrisoare deschisă (ce va fi lipită și la avizier) consternată de modul totalitar în care manageriezi asociația de proprietari, de parcă am fi chiriași la dumneata. De când am sesizat mârșăviile dumitale financiare de când s-a pus gresie în bloc de alunecă lumea ca pe ghețuș, ai declanșat o vendetă împotriva mea. Profiți că stau la etajul șapte și sufăr de reumatism și defectezi deliberat liftul, în special joia când știi că fac piața. Metodă securistă care o practici și cu doamna Leca, marțea. Lăsând la o parte metrii cubi de apă caldă ce mi-i bagi pe gât, comportamentul dumitale atinge abominabilul, de patru luni mă scrii îngroșat în capul listei de restanțieri în timp ce pe alții nu-i vezi, în special ăia de la parter. Ca un om fără frica lui Dumnezeu ce ești ai mai instigat și vecinii, de aceiași factură cu dumneata, pe motiv că pisicile mele fac miros pe scară. Să fii tu sănătos și să te speli cât se spală iubitele mele, poate te-ai mai curăța de păcate. Mirosul de pe scară vine de la toboganul de gunoi, de când ai angajat ca om de serviciu pe nespălatul cu care faci orgii bahice la subsol și împreună cu spoita de la doi cu coaforul și cu derbedeul ăla care cică e președintele blocului și care-i umblă uite așa ochii. După ce că nu faci nimic, te-ai apucat să schimbi țevăraia de mi-au făcut harcea parcea casa zdrahonii dumitale, puși la cale, crezi că nu știu că la ceilalți deranjul a fost minim ? Caracteru-ți mârșav ți-l știu de când trăia bărbată-miu, crezi că nu mi-a spus ce hal de om erai când lucrai la regiment și te pedepsea lunar pentru indisciplină ? Asta s-a văzut și când a murit, când dumneata îți serbai ziua cu casa plină și ca fost subordonat nici nu te-ai sinchisit să vii la mort. Nu că ai fi fost bine venit. Încă ai avut atâta neobrăzare să afirmi la prima ședință de comitet că pereții sunt zgâriați de când l-a scos cu coșciugul, păgân ce ești. Faceți atacuri la persoană chiar și post mortem, băi tablagiule bărbată-miu a fost colonel ! Fiindcă n-ai reușit să te ridici la înălțimea lui, ți-ai concentrat toată dușmănia asupra mea. Crezi că nu știu manevrele oculte prin care m-ai scos din comisia de cenzori numai că ți-am dibuit găinăriile cu căldura și cu pomișorii din spate ? Da domnule administrator, eu am turnat sodă caustică să se usuce, erau lăstarele corupției dumitale inimaginabile. Da, eu am înfundat toboganul de gunoi cu plapuma aia roșie de ai arătat-o la tot blocul ca mare gest criminal, ca să-ți demonstrez ineficiența soiosului angajat de dumneata ca să deturnați fonduri. Da, eu am pus fluturași anonimi în cutiile de scrisori, denunțându-ți toate ordinăriile, dar ai cu cine ? Oamenii sunt manipulați de dumneata de ani de zile, le-ai scos ochii acolo, ba cu interfon, ba cu termopan jos, ba cu copăcei, s-au lăsat seduși de tertipuri josnice. Să nu crezi că dacă bărbată-miu s-a prăpădit poți dormi liniștit, calvarul de acum îți începe, crezi că dacă după ultima reclamație ai scăpat,  cu șpagă, acoliții tăi la primărie vor trona veșnic ? S-o crezi tu ! Crezi că mă intimidezi oprind joia liftul ? Crezi că instigând împotriva pisicilor mele voi ceda ? Sunt soție de colonel băi mațe fripte, sunt cu ochii pe tine banditule ! Pe bărbată-miu l-ai băgat în pământ cu sfidarea dumitale și răspândirea de zvonuri calomnioase că securist și politruc, cu mine nu-ți merge ! Și dacă s-a zgâriat pereții când a scos sicriul care-i treaba dumitale, e pereții tăi măi parvenitule ?
JOS HOȚII ȘI BANDIȚII, JOS TĂNASE !
Doamna colonel (r.) Didina Bumbescu

T.D.

Anunțuri
 

15 răspunsuri la „,,PROTEST ”

  1. ela1l

    28/06/2011 at 13:08

    am râs copios, mulțumesc! să mai scrii de-astea 😀

     
  2. literesicifre

    28/06/2011 at 14:17

    Haha, preț de câteva rânduri, era să te iau în serios! 🙂
    Am să urmăresc blogul tău!

     
  3. baricada

    28/06/2011 at 14:27

    Bestială scrisoarea!.. Am râs cu lacrimi! Eşti tare, bătrâne, felicitări!..

     
  4. psipsina

    28/06/2011 at 15:17

    😆
    nu, nu e pereţii lui, acuma ce dacă s-a zgâriat când au scos mortu, doar era colonel, nu tablagiu şi maţe fripte!
    are dretpate femeia, zău! 😆

     
  5. Gabriela

    28/06/2011 at 16:24

    Banuiesc ca povestirea e inspirata din cruda realitate, pe care, de multe ori, cu aceeasi intensitate o traim si noi. Cand locuiesti in comunitatile mici de la blocuri, sub atenta supraveghere a unor babe de acest gen, ai parte frecvent de tot felul de suprize asemanatoare.

     
  6. Deny

    28/06/2011 at 22:06

    Foaie verde busuioc/Iaca de ce nu-s la bloc/ca am fost destul 13 ani/Si nu dau pe bloc 2 bani/Si-am avut multe babute/Ce duceau lipsa de p…ensii/Si vecinul de la doi/care era un gunoi/Plus un nene cu tamtam/Cu muschi, se credea Van Damme/Las’ca sa se deie zmei/Bine c-am scapat de ei”

     
  7. gepe7o

    29/06/2011 at 14:16

    Super…mi-a placut foarte mult, am ras constant la citirea lui :))

     
  8. Raul Săran

    01/07/2011 at 19:09

    Foarte tare…felicitări!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: