RSS

,,DIALOG…”

24 Iun

Dialog…

 

Nu mă-nțelegi, cum nu te-nțelegeam nici eu
Când îl blamai pe Dumnezeu,
Chiar El, chiar El, același sfânt
Ce m-a făcut ceea ce sunt,

Și acuma îl blamez și eu
Ajuns din voia Lui ateu,
Deși puterile-I cerești…
El te-a făcut ceea ce ești,

Fără de care n-aș putea
Să-i spun întreagă ura mea,
Față de poate un strâmb mers
Al meu, al tău, de ne-nțeles.

Îi cer acum, ca biete oi,
Să ne-nțeleagă El pe noi,
Findcă în Raiul meu lumesc
Mă pierzi și te înlocuiesc,

Din Tată înțelept, cernit,
Doar un moșneag nebărbierit
Care, stăpân în patru părți,
Te joci așa cu jumătăți:

Când peste capu-mi poposești
De undeva total lipsești
Și tot așa te plimbi acu,
Ce fel de Tată mai ești Tu ?

Dacă așa e grija Ta,
Apoi să-ți spun, din partea mea,
Drum bun ! Ce tot te joci cu noi ?
Poftim, ia-ți sufletu-napoi !

Și lasă-mă așa lumesc,
Poftim și mintea ! Nu gândesc !
Iubire numai, voie-mi dai ?
De nu, dispari la tine-n Rai !

T.D.

Anunțuri
 

40 de răspunsuri la „,,DIALOG…”

  1. Vlad

    24/06/2011 at 15:45

    Papagigli s-a identificat cu Daniel Tudose, alter ego, in loc sa-si recunoasca vina, acu il mai trage la raspundere si pe Dumnezeu ptr prostile lui. Poezia ta chiar e descreierata, exact cum este si etichetata.
    Nu esti ateu, ca ateii au alt comportament, pur si simplu nu-i intereseaza.
    Tu esti hulitor de Dumnezeu. Iar poezia ta e o prostie crasa. Exact atitudinea omului fudul si intunecat la minte. Iar lumesc, e lumesc, adica firesc, tu esti deja impotriva firii, adica perversiuni incestuoase grave, bolnav, pacatele personale sunt pacate personale, dar iresponsabilitatea este faptul ca tii mortis sa le exhibitionezi virtual.
    Descreierata poezie, descreierat om.
    Smereste-te si trateaza-te ca ai sa ajungi la Spitalul 9 cu vreo paranoia sau schizofrenie, e o boala a scriitorilor si sunt multi care au patit-o….vezi Ernest Hemingway, care suferea de paranoia in ultimii ani ai vietii.

     
    • Daniel Tudose

      24/06/2011 at 15:47

      n-ai inteles nimic, dar nimic din ce am scris, ai citit doar literele

       
    • suzi

      24/06/2011 at 16:19

      Vlad asta e cel mai bun exemplu de fanatism religios care colcaie prin maruntaiele unor taraturi ca tine

       
      • Vlad

        24/06/2011 at 16:35

        Suzi, te rog, nu te baga in discutie, care fanatism religios, frate??? Eu pot sa-ti demonstrez clar impostura unor oameni daca vrei, care promoveaza nu sexul, ci bloguri intregi cu incesturi??? Asta e fanatism religiuos, ca atrag atentia asupra iresponsabilitatii unor oameni fata de apropaele sau, care in realitate se ascund dupa paravane, dar in virtual si sub pseudonim publica materilae pornografice???

         
    • addicted

      24/06/2011 at 16:25

      Vlad, lasă-ți creierii spălați pe vreun caldaram încins, ai face un bine omenirii!

       
      • Vlad

        24/06/2011 at 16:36

        @ addicted, te bagi ca musca in lapte, eu vorbeam cu proprietarul blogului, ok? Cat despre creierii mei sau ai tai, nu stiu care fac bine omenirii.

         
        • Daniel Tudose

          24/06/2011 at 16:38

          mai omule ma confunzi cred, nu inteleg ce spui despre sex, pornografii, unde vezi aici asa ceva….

           
      • Vlad

        24/06/2011 at 17:00

        @ daniel, ok, sa zicem ca eu confund mult lucrurile despre cum stau in virtual sau in realitate, dar esti de acord cu mine ca orice scriitor are un stil special, cu o anumita proiectie a scrisului, cu un exercitiu de neconfundat?

         
        • Daniel Tudose

          24/06/2011 at 17:11

          sunt de acord, insa acesta nu-i un blog literar, nu-s scriitor, nici poet, doar ma exprim decent. punct. despre poezie, este de fapt despre dumnezeu, cel de sus, ceea ce infiereaza ea este dumnezeul institutionalizat si confiscat de biserica uneori si in numele caruia s-au facut si se fac manipulari si alte matrapazlacuri. punct

           
      • Vlad

        24/06/2011 at 17:16

        D.le Daniel, vedeti ca mi-ati sters ultimul mesaj, in care va intrebam cati ani aveti. Nu imi mai cenzurati comentariile, asta daca doriti un dialog fair play.
        Deci, dle, Daniel sunteti de acord cu mine ca stilul unui fel de a scrie este de neconfundat?

         
        • Daniel Tudose

          24/06/2011 at 17:24

          nu imi doresc dialog cu dumneata, stilul acuzator, in maniera inchizitoriala, amestecarea subiectelor, sex, incest cu maniera de a scrie si alte bloguri cu, dvs. stiti ce continut, plus tonul jignitor prin care v-ati facut intrarea, neintelegand mesajul si dand cu barda, confundandu-ma, ma face sa va adresez rugamintea sa cautati galceava in alta parte, aici nu-i locul. nu mai postati comm. nu vor fi aprobate

           
      • Daniel Tudose

        24/06/2011 at 19:26

        ma confunda cu vreun amic de-al lui, vad ca-i obsedat de ceva legat de pornografie, incest…stiu eu ce situri frecventeaza omul

         
  2. Vlad

    24/06/2011 at 15:48

    @ pacatele personale sunt pacate personale, dar grav este ca le exhibitionezi virtual sau publicari de carti pornografice, inselarea perceptiei oamenilor si lipsa de responsabilitate fata de aproapele. Iresponsabila atitudine si gest.

     
  3. Vlad

    24/06/2011 at 15:50

    Daniel, e duhul in care ai scris. Asta se transmite.

     
  4. Vlad

    24/06/2011 at 15:56

    Daniel, nu imi place poezia ta, e descreierata, are un duh aiurit, e iritanta. Dupa felul in care iti transmite o scriere iti dai seama de duhul celui care scrie.
    Citeste scrierile par Staniloae sa vezi ce duh smerit si parca te transforma, citindu-l. Sau citeste Psaltirea, acolo tanguire catre Dumnezeu, se simte duhul cu care a fost scris, te transforma, nu te irita.

     
    • Daniel Tudose

      24/06/2011 at 15:59

      atunci nu o citi

       
      • Vlad

        24/06/2011 at 16:05

        @ poftim, ce e evidenta mai clara decat asta vrei? raspunsul tau a facut cat o mie de cuvinte: „atunci nu o citi” – este exact raspunsul omului fudul si obraznic.
        Sa iti fie de bine.

         
        • Daniel Tudose

          24/06/2011 at 16:11

          mai omule ce vrei de la mine…vrei sa-ti cer acordul la ce scriu…ma cunosti…esti sigur c-ai inteles ce-am scris…te porti de parca ai fi Mafalda, vezi-ti de tb, dumitale, am inteles, nu-ti place, ok, n-am chef de porceala, citeste tot ce-i pe acest blog si numai literele si da-mi pace cu morala dumitale, ti-ai spus parerea ok, multumesc, am aprobat comentu asa superficial si gata

           
  5. Vlad

    24/06/2011 at 16:22

    @ Daniel, am rasfoit restul si e cat de cat ok. Poezia asta a aparut in peisaj dintr-o data si fara logica, un deja vu al personajului Papagigli, un vechi musteriu virtual polemist, intelegi? O poezie care irita.
    Imi cer scuze daca asta am dat de inteles ca ma comport ca Mafalda, mesajul meu era altul, mai degraba, responsabilitate in elaborarea mesajelor nu strica si ma refer cu precadere la mesajul in care il implica pe Dumnezeu sau promovarea unor actiuni exacerbate deplasate in virtual sau public fara simt de raspundere, prin inselarea perceptiei cititorului, gen materiale pornografice, halucinate incursiuni in imaginatii bolnavicioase.
    Daniel, daca nu ai chef de „porceala”, TOTI cei din virtual sa va asumati responsabilitatea scrierilor publicate, ok???

     
    • Daniel Tudose

      24/06/2011 at 16:25

      sunt publicate si pe hartie, cu ISBN si tot tacamul, virtualul are dupa cum vezi ISSN, deci…cred ca-i asumat tot, adio

       
  6. Vlad

    24/06/2011 at 16:30

    Daniel, renunta la acest comportament de om obraznic si nu te face ca nu intelegi.
    Publicate pe hartie este Jurnalul prostituatei de lux din Bucuresti si pe ala ti l-ai asumat???
    Au fost asumate si blogurile cu povestiri halucinante incestuoase?
    Solicit un raspuns !!!

     
    • Daniel Tudose

      24/06/2011 at 16:31

      despre ce povestiri vorbesti omule…

       
      • Vlad

        24/06/2011 at 16:41

        @ daniel, la ce ce articole pamfletare faci, aici pe blog, imi este greu sa cred ca nu cunosti realitatea societatii si realitatea virtualului si ca nu stii cum stau lucrurile, din start raspunsul tau de „nestiutor”, denota un fel „complicitate”.

         
        • Daniel Tudose

          24/06/2011 at 16:51

          domnule cunosc fb ce murdarii pornografice sunt in virtual, dar de ce ma acuzi, scriu de 3 ani acest blog, ce doresti de fapt…aici nu exista asa ceva…ce vrei de la mine…de ce complicitati ma acuzi si cum iti permiti sa ma asociezi cu pornografie, incest…

           
  7. ela1l

    24/06/2011 at 19:08

    Tragi-comedia umana a comentatorilor de bloguri când dau cu ochii de cuvântul „Dumnezeu”. Am râs copios. Mulțumesc. 😆

     
    • Daniel Tudose

      24/06/2011 at 19:13

      e reprezentativ nenea

       
    • Daniel Tudose

      24/06/2011 at 19:28

      e patetic, a casunat pe mine, vreun smintit traumatizat, cica sa nu-l mai contactez si io care nu dovedesc sa sterg logoreea lui mizerabila si lunatica

       
  8. alex

    24/06/2011 at 19:41

    retardatul tipic, habotnic si guraliv, dementi, nu-l lua in seama, vreun mos cazut in nebunie religioasa

     
    • Daniel Tudose

      24/06/2011 at 19:43

      e bolnav mai probabil

       
      • papagigli

        24/06/2011 at 19:59

        Vlad? 😆 Descreierato! Bintui ca tifosul exantematic. 😆
        Daniel, bag-o la gunoi, ca acolo-i place. Uite ce primesc eu, cu sutele. Verifica-i si IP-ul, sunt convins ca e acelasi, desi apare cu mai multe, dar din acelasi loc. Probabil ca trimite de la servicul ei de salubritate
        Chiara
        chiara@yahoo.com
        193.9.13.137 Submitted on 2011/05/26 at 11:28 am
        Tu cred ca nu ai inteles ce ti-am scris ultima oara, ti-am scris exact asa: “Eu te iubesc cum te-am iubit si pana acum, nu se schimba lucururile de la o zi la alta, doar ca Nu pot sa comunic cu tine intim, pentru ca avem trairi diferite. Putem sa vorbim doar despre lucruri generale.
        Te rog sa nu mai suferi si sa fii senin, ca nu ai ptr ce sa fii trist, nu ai motive.
        Te iubesc si te ador ca atunci cand ma uit la tine si atat, fara sa gandesc nimic, decat ca te iubesc. (si lucrul acesta ramane incrustat fiintial, nu este afect ca sa dispara de la o zi la alta” (asta ti-am scris, daca iti aduci bine aminte)

        Si cumva e si normal sa fim incompatibili, atata timp cand tu cu un drum ales liber consimtit, duci o VIATA NESERIOASA, ca ajungi ca om cu prestanta sa omiti un lucru esential in despatimirea omului- RUGACIUNEA, nu pomenesti de ea, desi e un MUST, ptr ca n-o practici.

        Iar omul care m-a ajutat pe mine si suntem acelasi sufet, are rugaciune, de aceea ne si intelegem, sufletele noastre devin un intreg. Prefer pentru intimitatea mea sufleteasca oamenii care practica RUGACIUNEA.

        Cu tine pot sa vorbesc doar despre generalitati, despre intimitatea mea sufleteasca cu tine, TAC.

        Cam asta e tot.

        Tu cred ca nu ai inteles ce ti-am scris ultima oara, ti-am scris exact asa: „Eu te iubesc cum te-am iubit si pana acum, nu se schimba lucururile de la o zi la alta, doar ca Nu pot sa comunic cu tine intim, pentru ca avem trairi diferite. Putem sa vorbim doar despre lucruri generale.
        Te rog sa nu mai suferi si sa fii senin, ca nu ai ptr ce sa fii trist, nu ai motive.
        Te iubesc si te ador ca atunci cand ma uit la tine si atat, fara sa gandesc nimic, decat ca te iubesc. (si lucrul acesta ramane incrustat fiintial, nu este afect ca sa dispara de la o zi la alta” (asta ti-am scris, daca iti aduci bine aminte)

        Si cumva e si normal sa fim incompatibili, atata timp cand tu cu un drum ales liber consimtit, duci o VIATA NESERIOASA, ca ajungi ca om cu prestanta sa omiti un lucru esential in despatimirea omului- RUGACIUNEA, nu pomenesti de ea, desi e un MUST, ptr ca n-o practici.

        Iar omul care m-a ajutat pe mine si suntem acelasi sufet, are rugaciune, de aceea ne si intelegem, sufletele noastre devin un intreg. Prefer pentru intimitatea mea sufleteasca oamenii care practica RUGACIUNEA.

        Cu tine pot sa vorbesc doar despre generalitati, despre intimitatea mea sufleteasca cu tine, TAC.

        Cam asta e tot.
        chiara@yahoo.com
        Chiara
        trash
        Restaurează | Șterge definitiv

         
    • Daniel Tudose

      24/06/2011 at 19:55

      am aflat, este o EA, care bantuie pe multi, nu-i niciun vlad

       
  9. psipsina

    24/06/2011 at 21:16

    vin şi eu, de la papi de pe blog, să confirm că este o ea cu mai multe id-uri şi nick-uri, asta apropo de asumare şi responsabilizare. 😉 după ce foloseşti amicul spam şi ai câteva luni răbdare, se va potoli. nu însă înainte de a-ţi trimite tone de mesaje, când elogioase, când veninoase, când la adresa ta, când la adresa altora.

     
    • Daniel Tudose

      24/06/2011 at 21:21

      ms, scursuri care refuleaza marsav sub protectia anonimatului, ,,vlad” e realmente bolnava, ca nesimtiti am intalnit, ea…e caz clinic

       
  10. analfabetul

    24/06/2011 at 23:20

    @papagigli
    193.9.13.137 este de UK. ma dispera si pe mine cu comentariile ei. se repeta la greu. din 100 de comentarii ale ei dupa ce scoti tot ce repeta ramane doar un comentariu de o propozitie.
    La mine mai comenteaza si de pe un ip de romania.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: