RSS

,,DURERI ASCUNSE”

21 Iun

Dureri ascunse

 

Doamna Mălăescu a fost dintotdeauna o mare enigmă prin felul său de a fi, de neînțeles pentru noi. Cât trăise răposatul său soț, om cu greutate și pe vremuri și după, parcă totuși ochii ei mai aruncau câte un crâmpei de lumină din dosul porților uriașe ce trădau o stare materială lipsită de griji. Mai ales vara, când stăteau la umbra cireșilor bătuți cu îmbietoarele fructe, mai întindea câte o mână de delicatese roșiatice copiilor ce priveau cu jind la copacii încărcați, că și așa le mănâncă graurii, cum zicea el. Cu pași repezi ea venea la gard, împielițații fugeau, ca apoi să revină și să primească darul însoțit de referințe la urechi răsucite. În curtea lor arareori am văzut intrând pe cineva, în afară de câteva familii tot înstărite, după haine și cum umblau, stăteau însă puțin și de fiecare dată după ce plecau vocea doamnei Mălăescu răzbătea sonor și prelung, parcă acuzator, domolită în răstimpuri de vorba lui domoală – Lasă mamă, lasă, că nu o să… Nu știu ce mai spunea, căci glasul ei se înălța și mai proclet, într-un șuvoi grozav, ce se pierdea în cele din urmă în măruntaiele imensei case.
Asta cât a trăit el, că într-o toamnă s-a prăpădit pe neașteptate. Oamenii spuneau așa mai în șoaptă lucruri ce noi copiii nu le înțelegeam, cum că abia de acum are să se bucure pe deplin și madam Mălăescu de…nu știu de ce s-ar fi putut bucura așa de tare. Fiindcă cel puțin în ochii oamenilor mari care-i mai auzeam și eu, ea era un model de fericire, se măritase foarte tânără, el cu slujbă bănoasă o ținuse cum se cade, nefiind nevoită a-și lua serviciu. S-a îngrijit numai de administrarea casei, care cu timpul a tot crescut devenind ce-i acum. O dată cu asta însă și ea parcă s-a tot schimbat din ce în ce. Dacă la început vorbea și râdea cu vecinii, treptat s-au schimbat lucrurile. Întâi gardul cel imens și porțile masive, apoi gardul viu, des și înalt ce oprea orice privire, în fine, cu timpul parcă și el s-a cam tras în dosul meterezelor. Lumea chiar glumea, fiindcă într-o parte a gardului era un ochi parcă tăiat în vegetație pe unde el mai tăifăsuia când era acasă, cu diverși trecători. Ea însă încet, încet…doar glasul ascuțit scrutările reci din dosul porților îi mai trădau existența. Acum el s-a dus și oamenii cârcotași sporovăiau lucruri de neînțeles, de ce ar fi doamna Mălăescu mai bucuroasă acum ? Deși n-au avut copii, s-au înțeles bine, stare…slavă Domnului, apoi s-au iubit, el cel puțin a venerat-o.
M-am mai mărit și eu și mi-am dat seama că enigmatica doamnă este în sfârșit pe deplin fericită. Porțile se deschid sâmbăta când merge cred după târguieli. Doamnele și domnii care-i mai vizitau au dispărut de mult. Vocea ei nu se mai aude. În vârful fiecărui cireș zdrăngănește câte o talangă în bătaia vântului, să alunge graurii prădători. Și ferestruica din gardul viu a dispărut. O dată pe lună merge la cimitir, aprinde lumânări și așa mi s-a lămurit ce-i cu doamna Mălăescu. E îngropat lângă bunicul meu și am auzit-o vorbind cu glas scăzut, cuvinte ce-mi sunau atât de cunoscut – Lasă mamă, lasă, că nu o să… Am ciulit urechile: …deh Costică, așa-i, nimeni nu duce cu el nimic, dar…eu am avut liniște ?
M-am întristat grozav, sărmana doamnă chiar suferea, a suferit mereu, tot de iubire-i vorba, iubirea avuției, dar nu în forma cea hapsână. Doamna Mălăescu suferea de iubirea fizică a avutului, temându-se ea însă-și să se bucure, de teama că-l va nărui. Când s-a stins Costică s-a mai liniștit, singură va păzi mai bine, el cu dărnicia lui…

T.D.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: