RSS

,,DETERMINISM…”

06 Iun

Determinism

 

E o chestiune destul de frustrantă ca pentru diversele prostii săvârșite, cu concursul mai larg sau mai rezervat al hazardului, să nu poți invoca drept cauză decât propria persoană. A-ți primeni conștiința absorbind întru totul atât cauza cât și efectul duce la o suprasaturație, mai ales când frecvența acesui proces este destul de ridicată. Orișicât, îți asumi nu-i vorbă, dar atunci când participațiunea e măcar puțin distribuită, e cu totul altceva, fie și doar în teorie. A împărți frățește factorul care a determinat buba, de preferat între cât mai multe elemente sau dacă nu, cât mai multă încărcătură asupra unuia singur, este fără îndoială de mare ajutor în păstrarea unui bun bioritm al încrederii în capacitățile proprii. Acest lucru, evident, nu schimbă cu nimic proporțiile și implicațiile efectului, însă ele nici nu contează prea mult, nimic nu-i insurmontabil și ireparabil, tot ce contează e conceptul numit determinism. El nu poate fi asumat așa tam-nesam sută la sută individual, întotdeauna există, trebuie imperios să existe, factori convergenți, vectori, văzuți sau nevăzuți, care concură cu siguranță țintit întru producerea nedoritului eveniment. Chiar dacă în aparență eu-l pare autorul principal, ei bine nu-i deloc așa. Cauza este un conglomerat mult mai complex decât ar crede unii, a-ți asuma de unul singur asta e, pe de o parte, superficialitate, o gândire de suprafață care judecă simplist nesesizând profunzimea mecanismului de formare a cauzei și pe de altă parte, autoflagelare inutilă. Poate că elementul pur fizic este asociabil în totalitate cu propria persoană, însă aici survine subtilul, metafizicul, doar simpla mecanică și dinamică e doar capătul, finalitatea, brațul forței care generează buba, căci în spate, ehe, stau lucruri mult mai vaste, total independente de eu, incontrolabile, poate chiar oculte care acționează și fățiș și subliminal, totul pentru a arunca un oprobiu nemeritat asupra eu-lui ghinionist că s-a aflat la locul și în timpul nepotrivit. Prin urmare, nici individul nu stă cu mâinile în sân, și-a format un sistem de autoprotecție pe măsura riscurilor, tradus, dincolo de alambicata ecuație deterministă, într-un model simplu, al cărui condiții ideale ar fi plasarea integrală a vinovăției departe de propria persoană. Cum însă discutăm despre condiții reale de funcționare, modelul rulează în consecință, în parametri adaptați contextului, având drept rezultat distribuirea vinei, cu inconvenientul că propria conștiință păstrează și pentru sine un crâmpei de care nu se poate descotorosi, oricum, e altceva.
Eficientul model, atât teoretic cât și ca implementare practică, mi s-a relevat pe deplin odată cu trecerea în veșnicie a iubitului nostru nenea Alecu care a lăsat pe Didina pradă unei suferințe cumplite. Păi când trăia el se punea problema… De câte ori nu a venit de la serviciu sau de prin delegații și a constatat stupefiat că în acest răstimp a spart ba o vază, ba o farfurie, cană sau pahar, ba a defectat frigiderul, aragazul și…câte nu se întâmplă într-o casă, casă ce are avantajul că-i locuită de o…echipă. Desigur, și-a susținut mereu neimplicarea, însă mecanismul sănătos de autoexonerare al Didinei, cu argumente realo-esoterice, era unul teribil. Acum însă ceva s-a rupt, se simte descoperită, presimte că în curând va trebui să absoarbă singură șocurile…Sau, stai puțin…a pus cracii în sus lăsând-o singură…cum să nu se întâmple atâtea…ea e doar o femeie…

T.D.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: