RSS

,,CĂLĂTORIA…”

30 Mai

Călătoria

 

Cele circa treizeci de minute ale dimineții petrecute de Steluța în autobuzul 226 ce-o duce spre serviciu sunt cruciale pentru tonusul întregii zile. Pot fi bateria cu energie pozitivă care să însuflețească sau, din contră, consumatorul tuturor resurselor psihice. Totul ține de câteva elemente simple, mai mult din sfera conjuncturalului, ce sunt hotărâtoare, materializate în gherțoii ce pot sau nu să se bage în seamă, bătrânii ce fosăie sugestiv și aluziv la cedarea locului, aromele mai populare sau mai de firmă și controlorii zeloși. Pentru că Steluța ia autobuzul de la capăt, gol goluț, ocupă mereu același loc la geam și speră din tot sufletul ca nimic din cele enumerate să nu se producă. Ea își savurează cartea preferată ,,Ghid de înfrumusețare” și urăște să fie tulburată de factori stupizi precum – ,,Ce citiți ?; Maică sunt operată… sau Biletele sau abonamentele la control !”. Este mereu o călătorie aproape inițiatică în tainele secretelor pe care trebuie să le cunoască o femeie pentru a-și păstra farmecul. De trei ani de când o face se simte ca acasă pe acel loc, orice perturbare o resimte ca pe un atac la intimitate. Mai sunt câteva persoane la fel de consecvente, care urcă tot de la capăt,câteva femei și bărbatul în costum și cu geantă de umăr care citește zilnic ziarul două scaune mai în spate, ziarul de sport. Aproape fără excepție e zilnic acolo, îl aude, foșnetul gazetei întoarse pe toate părțile îi este deja familiar, pare singura persoană cu care simte că are ceva în comun printre veneticii care dau buzna pe parcurs. Coboară mereu cu o stație înaintea ei, intră la patiserie și iese întotdeauna cu aceeași pungă, ștrudele…pateuri…plăcinte…cine știe… Totuși a început să simtă o furie teribilă și împotriva acestuia ori de câte ori se mai ridică și cedează locul câte unei femei. Îi vine să-i strige în față ,,Ce-i în capul tău ? Tu nu vezi ce pițipoancă…ce înțepată…ce încrezută înțolită !”. Aceste episoade se alătură și ele celor ce ruinează Steluței o zi, își promite plină de nervi că-și va schimba locul, departe de foșnetul ziarului de sport și a gesturilor lui de eleganță deplasată ce o scot din minți. Dar pare că totul se topește în dimineața următoare când aude la chioșcul cu presa același glas cunoscut ,,Ziarul de sport, vă rog !”. A avut zile superbe când bărbatul în costum urca tot pe ușa din mijloc și îi adresa un ,,Bună dimineața” ce îi arăta clar că și el era conștient de puntea nevăzută ce se crease. Ca să nu mai spun de conjunctura, fără îndoială divină, când el cedase locul unei bătrâne, cel din spatele ei se eliberase și…Dumnezeule…a auzit foșnetul hârtiei mai aproape ca niciodată, iar când s-a ridicat să coboare și a salutat-o cu ,,O zi bună…” a știut că ceva s-a pus în mișcare. Aștepta fiecare zi ca pe o binecuvântare, ca pe un dar, cartea devenise doar un pretext pentru a se concentra două locuri mai în spate. Din păcate providența uitucă amâna o altă conjunctură asemănătoare, așa că Steluța, ca orice femeie posesoare de tactici, a decis să forțeze destinul. Astfel, a făcut ce nu-și închipuia că va face vreodată, se ridica și oferea locul persoanelor mai vârstnice, ba îi ura când nu zărea nici una pretabilă. Strategia a dat roadele scontate, el o zărea în picioare și o invita să ia loc pe scaunul lui, trebuie să vă spun că aproape i-l păstra, nu-l mai ceda altor doamne. Călătoria ei devenise o feerie, aproape zilnic se petrecea această scenă ritualică care îi umplea inima de bucurie și îi umplea de lumină ziua. Călătorii ceilalți zâmbeau discret și complice, chiar o doamnă ce urca mereu la piața Eroilor i-a șoptit cu subânțeles – ,,Mă cam dor picioarele…voi…sunteți tineri…”. A iubit-o din acea secundă, mai ales că o idee a prins viață tot atunci. Lăsând deoparte orice prejudecăți, tot ea a luat inițiativa într-o dimineață de februarie și…iată-i mutați împreună, pe una din băncile duble, el răsfoiește ziarul, ea o carte, ba i-am văzut făcând și schimb, iar de 8 martie el a făcut un gest de-a dreptul tandru, călătorind încă o stație până la punctul ei terminus întorcându-se de acolo pe jos până la patiserie.
Din acest punct nu aș putea să vă spun ce s-a mai întâmplat, deoarece autobuzului 226 i s-a modificat și capătul traseului și parcursul. Dacă aceasta nu a însemnat cumva una dintre marile drame ale vieții, atunci sigur…călătoresc împreună și acum, bucurându-se de micile fericiri.

T.D.

Anunțuri
 

4 răspunsuri la „,,CĂLĂTORIA…”

  1. omadesign

    30/05/2011 at 14:20

    nimic nu-i intamplator… frumoasa povestioara

     
  2. GT

    30/05/2011 at 21:16

    La naiba… şi mie mi se întâmplă să-mi strice ziua călătoriile cu tramvaiul :)))))))))))))))))) Dar nu cred că urmăresc pe cineva anume cu gazeta în mână sau cu o carte – nu-mi place să citesc în public pentru că mă deranjează gălăgia din jur… – aşa… poate când eram mai tânăr urmăream şi eu pe cineva anume, dar nu era în mijloacele de transport… era pe jos :)))))

    Vreau să cred că „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, ca Romeo şi Julieta… ah, ăştia… n-au prea trăit nu? :))))))))))))))))))))))))

    Interesantă ideea! 🙂

    Spor şi mulţam a fost amuzant! 🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: