RSS

,,BLOG”

29 Mai

Ciorba

 

Ciorba, acest melanj de articole cu felurite teme, ficțiune, social etc și poezii, mă rog, dacă se pot numi așa, acest amestec aproape antagonic este nimic mai mult decâ o spune titlul, gânduri proprii și personale, stări, sentimente, opinii exprimate într-o formă sau alta, fără pretenția de a fi altceva decât ceea ce sunt. Nici texte alese de pus între coperți aurii, nici stihuri de învățat pe de rost, doar exteriorizarea unor lucruri pe care le gândesc și care-s departe de a le considera adevăruri absolute și de neclintit, din contră, discutabile și perfectibile. O înșiruire de zile în esență, mai bune sau mai proaste, mai vesele ori mai triste, cu gânduri mai pașnice sau mai zbuciumate, câte un crâmpei din cele 24 de ore, scrise în special pentru mine însumi și pe cine o mai interesa, fără a le înghesui în atenția nimănui prin promovări agresive ori alte forme cunoscute de câștigat audiență ori aprecieri. Despre amestecătura eseuri, situații, închipuite sau cu un sâmbure de adevăr, versuri – e lipsită de orice aspirații cu veleități literare, mă reprezintă doar pe mine, trăiri, păreri și viziuni proprii, forma în care le redau mi-o asum și o aleg singur. Trebuie să spun că aspectul de tehnică literară sau poetică admit că probabil au carențe, însă nu mi-am propus să mă erijez nici în scriitor, nici în poet, uzitez de cuvinte ca orice om fără a mă rușina de ceea ce spun și cum spun. Prin urmare ,,ciorba” e rețetă proprie, cine nu împărtășește, nici o problemă, atâta timp cât o refuză decent sau își exprimă în aceiași manieră propriul gust și nu scuipă în ea, totul e în regulă.

T.D.

Anunțuri
 

6 răspunsuri la „,,BLOG”

  1. ela1l

    29/05/2011 at 11:27

    Mie îmi place… ciorba 😀

     
  2. coramica

    29/05/2011 at 20:15

    Eu zic ca e o salata de fructe:”salade de fruits jolie, jolie, jolie”, vorba cantecului

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: