RSS

,, METEO”

14 Mai

Meteo

 

Una dintre cele mai exponențiale probe de tembelism românesc sadea este fără îndoială modul absolut ridicol de prezentare a rubricii meteo. Un soi de colaj între date meteorologice, metafore scremute, poezie de duzină, glumițe răsuflate, chicoteli, gesticulație haotică prin diverse puncte cardinale și remarci de sorginte personală. Printre rândurile disertațiilor atmosferice a unor fătuci bătute în cap de soare și a unor trăsniți de fulger, iată ce putem citi:

,,Stimați telespectator, se întorc ploile fir-ar mama lor a dracu ! Dacă v-ați făcut planuri de weekend,  țapă, va turna cu găleata, hi, hi, hi. Și ca să muriți de oftică, în nord va fi soare și frumos, doar câțiva nori pe seară vor da palpitații moldovenilor. Vântul va sufla…va sufla că asta-i treaba lui, în rafale, slab, moderat, pe alocuri umflând rochiile doamnelor, păcat că nu suntem acolo. Mercurul din termometre și presiunea atmosferică vor fluctua conform cifrelor de pe ecran…regia…cifrele fraților…nu aia, aia e sondaju electoral…în fine, se vor încadra între 10 și 30 de grade, nu strică să aveți cu dvs. slipul dar și un palton. Mâine însă se schimbă treaba. Un front atmosferic, asta cu roșu, vine dinspre sud și ne-am scos, e și ziua mea liberă, ploaia se oprește și se mută la Moldova, să sperăm că nu-i ia apa iar. Problema e că s-ar putea să fie caniculă, altă belea, vremea e capricioasă, ce vrei suntem în România…Petre, aici regia, dar spune-ne seara cum va fi, am bilete la Shakira…da, bună întrebare, în afară că evident va fi întuneric, sunt mai mult ca sigur că o vom putea vedea în ținută sumară, fericitule. În vest, ce noroc că nu suntem în vest, se anunță grindină și averse puternice, Dumnezeu să-i ajute. Nici pe litoral situația nu-i mai roz, chiar nașpa pot spune. Apa mării, după ce că-i rece de-ți îngheață…hi, hi, hi, fiecare ce are, va mai aduce la mal și alge și pești morți, bleah !!! Totuși soarele va străluci, evitați orele amiezii…Petre spune-ne, terasele…da la terase temperatura e ridicată, cozi ca la balamuc, se pare că un turist norvegian s-a intoxicat cu hamsii… Să continuăm. Poimâine…e cam departe dar INM-ul nu doarme. Prognoza e una favorabilă…cum ?!…a, da, desigur, favorabilă statului în casă, care mai au și nu le-a luat-o banca hi, hi, hi. Temperaturi noroase, vreme de numărat bani și făcut copii, ha, ha, ha…cu descărcări electrice pe arii extinse. Singurii care vor scăpa sunt oltenii dar, cum știm, la Caracal totul e pe dos…Petre dar spune-ne cum va fi la meciul naționalei…ăăăăă, păi va fi dezastru ca de obicei…cum ?…nu, nu, din păcate nu va ploua, ar fi fost o treabă, dar nici vremea nu ne ajută. Va fi soare, adică nocturnă că-i pe seară meciul, nu ? Da Petre, să le urăm baftă tricolorilor. Spre sfârșitul weekendului…a, nu, la Chișinău va fi frumos, la fel ca la Roma și Madrid, meteorologic mă refer, nu vă faceți iluzii, ha, ha. Cum spuneam, spre sfârșitul weekendului vremea se va îmbunătăți, ca naiba, că urmează luni. Acestea au fost datele meteo, ne revedem mai târziu…Petre dar în capitală cum e ?…ăăăă, păi scoate capul și vezi…v-am pupat. ”

T.D.

Anunțuri
 

10 răspunsuri la „,, METEO”

  1. ela1l

    14/05/2011 at 10:25

    Nu ninge nicăieri? 😦

     
  2. daurel

    14/05/2011 at 13:28

    Am impresia ca la meteo se dau probele de angajare pentru programele de divertisment…

     
  3. simply_M

    17/05/2011 at 14:22

    GENIAL :)))))) Am ras cu lacrimi..

     
  4. yousef59

    17/05/2011 at 14:28

    Candva,demult era un prezentator meteo de-i zicea „Topor,”si toata lumea se distra cu „Timpul probabil”…emisiunea scurta ,in care ni se spunea cum va fi timpul…

     
  5. visecunoi

    18/05/2011 at 8:39

    Impartasesc parerile tale despre meteo. Dar despre horoscop nu ai nimic de comentat 🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: