RSS

,, VESTEA ”

24 Mar

Vestea

Din clopotnița cea veche, ca plămânul unui uriaș bătut de ani, răsuna glasul de metal vestind încă un priveghi. Iaca îi trage clopotul, vesteau babele pentru sine sau pentru cine o mai fi în jur. Cui…încă nu se știe…limba sonoră nu poate spune, ea doar dă de știre un fapt divers, comun, pe același ton turnat de cine știe ce meșter, în aceiași notă rece, indiferent că spune de un împărat sau de un cerșetor. Glasul de sus nu rostește nume, nu-i asta treaba lui, asta-i treaba oamenilor, el doar spune tuturor să se gătească de a petrece la cele veșnice pe careva. Tânăr sau bătrân, dăngănitul e același, ascuțit, prevestitor, care face pe cei vii să se oprească o clipă în loc cu inima strânsă și să se întrebe – Oare cine o fi murit ?
Dong, dong, dong…vestea a ajuns deja în fiecare casă din sat, nu-i nicio sărbătoare sau vreo nenorocire, înseamnă că… Cine o fi… Parcă o pâclă de tristețe și de strângere de inimă se așterne odată cu glasul pogorât dintr-o dată, pe neașteptate. I-auzi, trage clopotul… Dincolo de dureroasa certitudine că undeva, într-o casă e jale și bocet, rămâne chinuitoarea necunoscută: cine ? Urechile se ciulesc, vrând parcă să desprindă din ecoul metalic, pe loc, unde, cum, cine… Ochii caută parcă temători împrejur, fără voia lor, să zărească și să știe că toți sunt acolo unde trebuie ei să fie, unde au fost dintotdeauna. Gândurile se lasă purtate pe valul sonor ce umple eterul,  oprindu-se din poartă în poartă, mai cu seamă pe la cei mai gârboviți de ani, căutând a se liniști că nu s-a petrecut vreo grozăvie neașteptată cu careva în putere. Gâturile se lungesc peste garduri, privirile scrutează lungu drumului așteptând să se ivească cineva care spună în grai omenesc ce și cum, să curme incertitudinea adusă de strigătul laconic din ograda bisericii.
Ici și colo oamenii și-au lăsat pe moment treburile și strânși pe la câte o poartă ascultă clopotul ce nu mai contenește și se întreabă fără rost pe sine sau unii pe alții – Oare cine… Singurul care știe deocamdată e glasul de fontă dar el să încăpățânează a spune lucrul numai pe jumătate și a nu da pace oamenilor să se întoarcă la ale lor. Soarele trecuse de amiază și niște împielițați de copii ieșiți de la școală făceau o hărmălaie de-ți lua auzul. Măi dracilor nu mai răcniți așa, voi n-auziți că trage clopotul ?, i-a stropșit cineva. Daaaaaa, he, he, trage, las’ să tragă nene, zice unul mai isteț, a murit baba Aspaza, he he, de acu’ nu mai fuge cu prăjina cân venim la cireșe, he, heeeeeeeee… Vestea s-a dus ca fulgerul iar cei strânși pe la porți, cu câte un – Dumnezeu s-o ierte !, s-au întors liniștiți la treburile lor. Și clopotul tăcuse de acum.

T.D.

Anunțuri
 

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: