RSS

,, CAR CU BOI ”

21 Mar

Carul cu boi

 

Moșul Toader mă fermeca întotdeauna. Era singurul om din sat care mai avea car cu boi, lucru oarecum rar și atunci. Copii fiind, ieșeam la poartă spre a ne desfăta privirile ori de câte ori trecea pe drum. Mersul legănat și domol al boilor și scârțâitul carului în care de multe ori părea a dormita moșul erau curiozități aparte pentru noi. În pasul lor încet și domolul ce îi însoțea, părea că timpul și spațiul să nu existe pentru moșul Toader. Goana căruțelor trase de cai energici sau huruitul tractoarelor, făceau notă discordantă cu somnolența și lentoarea carului. Ne întrebam nedumeriți când va ajunge el acolo unde s-a pornit și ce îl împiedică să renunțe la acest mijloc de transport pentru unul mult mai rapid, cum ar fi calul.
Și totuși, moșul cu a sa răbdare de fier, legănându-se absent în ritmul carului, ajungea de fiecare dată și-l vedeam trecând înapoi cu el încărcat, în același pas domol. Graba cu care treceau pe lângă el alți oameni făcea să pară că aproape stă pe loc, lucru care ne amuza grozav. Ba se oprea și la câte o fântână să adape înjugații blânzi și greoi. Moșul Toader parcă făcea abstracție de timp sau timpul de el sau amândouă la un loc și îl păsuia și îl aștepta, nu cunoștea graba sau încruntarea și prin cine știe ce miracol, că așa ne părea, ajungea. M-am urcat și eu odată în carul său și mi-a părut că o veșnicie va trece până va ajunge în câmp. Dar se pare că el avea o altă măsură a vremii, ce funcționa numai la el, fiindcă în lentoarea asta avea o frumusețe de gospodărie cu stupi și un heleșteu cu pește, străjuit de sălcii. Cum și mai ales când se îngrijea de toate astea era un mare mister pentru noi deoarece mai toată vremea părea că o prăpădește în carul cel tare încet.

Așa ne părea nouă atunci. Dar moșul avea ritmul său propriu ce dădea roade doar în cazul său, așezat și blajin. Nimeni altcineva nu cred că ar fi putut să adopte cadența lui, deși lipsită de orice fărâmă de zoreală, totuși atât de aducătoare de bunăstare. De ce era unic ? Greu de spus. Care era secretul său ? Și mai greu de spus. Chiar oamenii îl priveau cu un soi curiozitate și nedumerire – Când le face omul ăsta pe toate ? Unde mai pui că era și amator de vorbă, oprea îndată cei doi uriași cu coarne în caz că cineva s-ar fi arătat interesat să ia capăt de discuție. Dar nu se întâmpla des, ce-i plăcea lui mai cu seamă, chestiuni gospodărești – altoit pomi, răsaduri, stupi ș.a.m.d., lumea părea să nu vorbească.
Știu că a oprit la noi la poartă odată, bunicu l-a întrebat nu mai știu ce despre niște meri. Țin minte că vreo câteva ceasuri bune a tot povestit luminat, aproape cu emoție ce și cum și tot atunci l-am întrebat de ce nu-și cumpără cai că merg mai repede decât boii. A râs și m-a întrebat blând – Și unde se duc ei așa repede, măi băiete ? S-a suit în car și a îndemnat domol dobitoacele, cu dragoste aproape. Acum cred că acesta era secretul moșului parcă atemporal, dragostea pentru tot ce făcea.

T.D.

Anunțuri
 

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: