RSS

,, FOREVER YOUNG ”

18 Feb

Forever young

O simplă vorbă aruncată îți poate tulbura serios liniștea. Cu asta se confrunta acum Mișu Dăscălescu, profesor de istorie cu ștate vechi și toate gradele luate. Totul a început cu câteva săptămâni în urmă când, la un semafor, o duduie bine îmbrăcată coborâse geamul pretențioasei sale mașini și îi strigase în obraz – ,,Dute-n…băi hodorogule, s-o claxonezi pe…’’. Desigur, nu mai era la prima tinerețe, dar chiar așa… Mai ales că de ani de zile era prezent ori de câte ori putea la sala de sport a liceului, făcea mișcare regulat și simțea un tonus admirabil. De când însă cu nefericita întâmplare, parcă o mână nevăzută îi pusese pe umeri un sac cu nisip. Orelesale, cândva adevărate omagii aduse înaintașilor, acum deveniseră o povară, ce parcă îi aminteau dureros că timpul trece și totul devine istorie. El, rapsodul eroicelor fapte ale lui Decebal, Ștefan, Mircea cel Bătrân, simțea acum că vorbește de funie în casa spânzuratului…cel Bătrân…abia acum realiza chestiunea.

Au sesizat și colegii că nu-i în apele lui, de obicei era vesel și glumeț, dar de un timp devenise cam posac și arțăgos. Când colegu de geografie l-a abordat ca de obicei – ,,Ce zici bătrâne, ne oprim la o halbă ?”, aproape că i-a sărit țandăra, mirând toată cancelaria. În schimb a intensificat mișcarea, jogging seara, în parcul din apropiere și a devenit client fidel al noilor aparate de forță cu care fusese dotată sala de sport printr-un program european. În plus, și-a revizuit dieta, a rărit tutunul și berea, ba a adoptat o tunsoare mai tinerească, totul dublat de parfumul monden, patent furat de la șmecherul ăla de la a unșpea, elev mediocru, dar idolul fetelor. Era hotărât să nu se lase răpus de timp.

Desigur, toate aceste lucruri nu puteau scăpa ochiului Noricăi, nevasta lui. Inițial l-a tachinat – ,,Oooo, așa da, armăsarule…’’. Dar, fiindcă ce-i mult strică și suspiciunea feminină nu doarme, chestiunea s-a complicat – ,,Auzi, dar…ești dubios…douăzeci de ani ai stat numai cu nasu-n istorii și acum…’’. Îi răspundea cu lehamite, ca omul care are o suferință grozavă, numai de el știută. O suferință…neconvențională, care s-a acutizat, sub forma explicațiilor solicitate de bănuiala femeiască. Roata s-a întors, Norica răspundea cu lehamite – ,,Da, da…bine…don Juan…” la explicațiile lui – ,,Dragă, mă simt bătrân, ce-i rău dacă…”. Explicații, evident, puerile în opinia avizată și cunoscătoare a urmașei Evei.

Separarea devenise iminentă, faptul că el avea o legătură era clar, în ciuda dezmințirilor lui. Cum o problemă mai mare face uitată una mai mică, parcă uitase de duduia cu bucluc, noul ritm îi făcea bine, numai că iată prețul…un dezastru domestic aproape insurmontabil.

Tocmai se întorcea într-un suflet de la liceu spre a nu trezi noi bănuieli, când, deschizând ușa, se trezi în pragul leșinului.

–         Ce-i frate, arăți de parcă văzuși ursu…e Liza, nepoată-ta, n-ai vazut-o de când au plecat în State…ia uite ce fată frumoasă…

Tânăra, bine îmbrăcată, părea buimacă.

–         Unchiule…dacă știam…nu te-am recunoscut…te-ai schimbat văd…

Remarca i-a adus o nouă tinerețe, nu a mai auzit sfârșitul – ,,…de când am plecat.” Se gândea la semafor. Și-a recăpătat și admirația pentru înaintași și încrederea Noricăi.

T.D.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: