RSS

,, O ÎNTREBARE ”

10 Feb

O întrebare

 

Când vrei să pari metafizic și profund ce faci? Evident, îți pui, cu voce tare, retorice întrebări filosofice. Iar cea mai consacrată dintre ele este – Ce este Dumnezeu? Asemenea curiozități și preocupări, nu pot decât să dea bine și să învăluie într-o aură gnostică pe cel plecat în căutarea răspunsului. Mai ales că, de cele mai multe ori, demersul se vrea unul din sfera logicii lumești, cu alte cuvinte, cercetătorul îmbracă, că-i tot de bon ton, halatul de lucru al ateismului, dar nu-i o regulă. Un soi de rebel lipsit de inhibiții și scuturat de norme, pornit întru elucidarea unui caz ce trenează cam de multișor.

Asta este senzația mea, ori de câte ori aud pe la diverși neostoita curiozitate că…ce hram poartă și Dumnezeu ăsta. Adică, și-au dat toate răspunsurile legate de existența omului și a mai rămas o ultimă redută de cucerit, cea a divinului. Care este atacată cu detașare, fără subiectivismul credinței neclintite, cu sânge rece, așa cum îi șade bine unui însetat de cunoaștere.

Problema acestor oameni, găsesc că-i una pur legată de nevoia de a părea interesanți cu orice preț. Iar subiectul e unul ideal. Ideal în opinia lor. În opinia mea este ceva de genul…întâmpini dificultăți în a-ți menține echilibrul pe o bicicletă, însă te vezi pilotând motociclete de curse. Mai exact, o bună parte dintre ei nu au deslușit nici măcar chestiunile de bază, elementare, ale relațiilor interumane, considerându-se prea sus pentru a interacționa cu niște bieți semeni, și țintesc…în înalt, poate acolo își vor descoperi un…subiect îndeajuns de demn pentru ascuțimea minții lor.

Asta nu are nimic deaface cu vreo nevoie de cunoaștere, e ridicol să încapă aici acest termen. E hilar, mulți declamă sus și tare că-s atei convinși, după care, la fel de sonor, se întreabă – Ce este Dumnezeu ? O altă parte se declară credincioși convinși, trup și suflet, necondiționat și totuși…însetați de nevoia de a ști, pun aceiași filosofică întrebare. E comic, grozav de comic, pe cei ce nu cred de ce i-ar interesa ceva ce nu există, pe credincioșii sadea…se prezumă că ar ști… De-a dreptul amuzant, fiindcă totul e dublat de ceva și mai și – neîncrezătorii merg la biserici și mănăstiri, că de, e monden turismul…ecumenic, credincioșii nu prea, deoarece Dumnezeu nu stă încuiat în lăcașe, e pretutindeni…nu?

De aici, pun și eu întrebarea – Oare nu-i mai potrivit să ne concentrăm asupra Omului, mai întâi ? Eu zic că iubind și cunoscând Omul, aflăm și ce-i cu Dumnezeu. Restul…cred că-i doar…demagogie.

 

T.D.

 

Anunțuri
 

3 răspunsuri la „,, O ÎNTREBARE ”

  1. daurel

    10/02/2011 at 8:58

    Nu-i chiar totul demagogie; trebuie ceva determinare, sau necazuri deosebite pentru a astepta la rand la moaste; parerea mea…

     
    • Daniel Tudose

      10/02/2011 at 9:01

      asa este, dar tot de Om tine, multi isi amintesc de Dzeu doar la necaz, in rest…se intreabă…

       
  2. G.T.

    10/02/2011 at 16:19

    nu e de-a face?… iar aceeaşi întrebare e cu e… căci e la feminin. Dacă spuneai de aceiaşi băieţi care nu ştiu ce… era cu i…

    În rest, ideea mi se pare destul de bună pentru dezbateri. Eu recunosc că nu ştiu prea multe despre D-zeu… Mi-a plăcut ideea în care ai spus că nu poate să fie închis într-o cutie din piatră şi metal. Sigur au şi aceşte aşezăminte însemnătatea lor culturală mai ales… sau mai degrabă au avut… acum aş zice că mai puţin.

    Oamenii sunt foarte grăbiţi azi. Nu cred că se mai întreabă cineva cine e D-zeu cu adevărat. Cred doar că există o speranţă superstiţioasă care le dă impresia celor care au ajuns în impas că acolo… undeva dincolo este cineva care poate să-i ajute.

    Nu am auzit până acum oameni care se declară atei şi totuşi sunt preocupaţi de această problemă… dar cred că e greu să fii ateu fără să te preocupe problema asta. Adică, pentru a te declara ateu ai nevoie de anumite argumente. De ce ai tu această opţiune?… Poţi să spui că viaţa te-a îndemnat să crezi aşa… dar ca să fie ceva solid mă gândesc şi eu că trebuie să ai un sistem bine pus la punct de idei în acest sens. Ca să poţi combate problema existenţei lui D-zeu trebuie să ştii care sunt argumentele pro… şi să vii cu argumente contra. Nu? De aceea cred că poţi vedea oameni care sunt atei şi totuşi care par că se întreabă doct… ce e D-zeu?…

    Există prea multe necunoscute în lumea asta… E greu să o înţelegi.

    Numai bine! 🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: