RSS

,, ÎNTRECEREA ”

13 Ian

Întrecerea

Eu, întotdeauna spun lucrurilor pe nume ! – este motto-ul, laitmotivul și justificarea zgomotului pe care îl produce constant și prin diverse metode. Șuvoiul decibelic înalt, tsunami fonic devastator de sorginte guturală, ridică și cele mai banale comunicări fie la rangul de cataclism ce trebuie vestit alarmant, fie la statutul de enormă victorie pretabilă la surle și trâmbițe. Corzile sale vocale, un dar nativ inestimabil prin rezonanța neobișnuită și travaliul incredibil, par a fi un far, busolă și stea călăuzitoare pe un tărâm al celor tari de urechi, balsam pentru timpanele lor insensibile la un glas mediu, comun, profan prin neputința de a se înălța și menține acolo neostenit.

Pe lângă aptitudinile congenitale remarcabile în materie de a se face auzită, și-a completat și îmbogățit în mod susținut capacitățile de produs decibeli, formă de comunicare ce-i semnalează fără echivoc prestanța supersonică. Astfel, arta de a stoarce tot ce se poate din impactul unei uși cu tocul, din contactul farfuriilor, a cratițelor între ele, atinge sublimul, perfecțiunea, zmulgând și aruncând în eter adevărate simfonii menite a clăti auzul și încleșta dinții oricărui auditoriu. O, o , o !…dar întreaga măsură a senzaționalului fonic și-o dă grație minunatei invenții numită telefon. Neliniștea aproape paranoică că impulsul electric sau unda electromagnetică n-ar fi în stare să-i poarte întregul volum către o ureche prezumată întotdeauna ca fiind surdă, o face să atingă cote ce sar mult din plaja de frecvențe obișnuite a capacităților omenești. După alo-ul expediat la niște kiloherți demni de un turboreactor, urmează avalanșa, sinistrul, calamitatea sonoră a unui automobil cu motorul turat la maxim și toba spartă. De multe ori crescendoul apoteotic ce duduie prin conexiuni, stârnește, pe semne, invidii, deoarece mulți interlocutori, după câteva minute de feerie auditivă, au invocat căderi subite ale legăturii, roși de potența vocală a Vioricăi.

De asemenea spațiile rezonante, baia, scara blocului, chiar liniștea serii, o fascinează. Ecoul, acea binecuvântare a auzirii propriului produs bucalo-laringian, îi crează o satisfacție și o împlinire apropiate de starea de grație numită beatitudine. Veritabil feed back întors de natura recunoscătoare, ce-i recunoaște expertiza și eforturile în domeniu, răsplătind-o cu alesul dar ca sforțările sale să mai dăinuie preț de câteva clipe prin eter, dovadă certă a unei prestanțe covârșitoare și a unei siguranțe de sine debordante și intimidante. Protestele vecinilor, semn evident al invidiei, nu au făcut decât să o motiveze și mai mult, să-i dea noi resurse, biciuindu-i cu motto-ul său – Eu spun lucrurilor pe nume, tare, răspicat !

Într-o zi, vuiet mare pe stradă. Viorica acroșase cu mașinuța sa vehicolul altei surate. Agentul sosit la fața locului era perplex, pulverizat de un uragan răsunător.

–         Da mai lasă-ne nene cu atâtea întrebări…ne-am zgâriat puțin !, recita cu patos victima.

–         Altă treabă n-aveți ? Colcăie de hoți…, întărea și mai abitir Viorica.

Destinul îi scosese în cale un concurent redutabil. Își privea cu respect surata. Și-au măsurat forțele până seara pe spinarea agentului.

 

T.D.

 

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: