RSS

,, METAFORE CAZONE ”

11 Ian

Metafore

Căpitanul Bican Ticu, negricios, bondoc, cu burtică dătătoare de prestanță și voce pițigăiată, folosea tot soiul de expresii bizare atunci când considera că aptitudinile și capacitățile de înțelegere ale subordonaților nu se ridicau la nivelul explicațiilor și instrucțiunilor sale, rostite pe frecvența ridicată ce i-o dăruise mama natură. Vită imperială, cap de cocostârc, corcodușă fiartă, tâmplă de iepure, creier de sac sunt doar câteva dintre metaforele ce biciuiau compania, ducând vocea căpitanului la octave de soprană spre a se frânge brusc într-un gâjâit ce trăda o mare nemulțumire. Înțelesurile expresiilor sale rămân un mister, fiind rodul propriei imaginații debordante, a unui cerebral mult prea complex pentru a fi pătruns de o biată companie. Poate de la regiment în sus… Odată fusese reclamat de un subaltern pentru ciudatele calificative. Nu s-a întâmplat nimic, deoarece cel însărcinat cu cercetarea nu a putut încadra nicăieri bizareriile pițigăiatului căpitan, i-a fost cu neputință să le stabilească sensul. Drept urmare l-a sfătuit camaraderește să folosească termeni mai conciși și mai puțin abstracți în relația cu subordonații,  compania nu-i cenaclu de poezie încifrată. L-a înjurat în gând pe conțopist asociindu-l cu o copită de vată.

A chemat apoi pe gradatul denunțător ținându-i o prelegere despre căscatul urechilor și a puterii de înțelegere, plus faptul că și eșaloanele superioare sunt incapabile a-i pătrunde mesajul meșteșugit ascuns, armata fiind insuficient evoluată să-l ,,audă’’ și se limitează doar la a capta sunete, lucru inutil. Se pare însă că totuși a fost auzit, fiindcă i-a ajuns la urechi zvonul că va primi comanda unui batalion, după inspecția generalului P. Și a venit generalul și a dorit să cunoască personal pe cel ce va fi promovat.

–         Să trăiți domnule general, sunt căpitanul Bican Ticu !, s-a prezentat pe o voce gâtuită de emoția momentului.

–         Cum…? Bicaniu…?

–         Bican Ticu, a repetat cu o voce ascuțită.

–         Aha…Bicaniuc…

–         Bican Ticu domnule general, a rostit cu o supremă sforțare, cu vocea gata să-i plesneească.

–         Vorbește domnule tare și clar, îl apostrofă generalul cunoscut ca fiind cam tare de urechi, ce dracu ! Bicanticu și mai cum ?

La câteva zile a sosit și ordinul de numire – ,,Se numește în funcția de comandant al batalionului 9, căpitanul Bicanticu…nu știu cum…’’. Aici a început tărăboiul, în unitate nu exista nici un Bicanticu… În fine, treaba s-a lămurit, tot conțopistul a fost însărcinat cu cercetarea, de data asta deslușind…anagrama. A făcut un raport amplu, menționând că Bican a mai fost cercetat și are antecedente în a distorsiona și amesteca în mod voit și tendențios cuvinte, neezitând a-și bate joc de însuși comandantul diviziei în privința numelui. A fost retrogradat comandant de pluton.

 

T.D.

 

Anunțuri
 

2 răspunsuri la „,, METAFORE CAZONE ”

  1. Cati Lupaşcu

    11/01/2011 at 11:41

    Pai ce, tu credeai ca functia se obtine asa usor !?

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: