RSS

,, DESTIN ”

07 Ian

Destin

 

Gicu era împăcat cu sine. Din perspectiva sa era exonerat sau cel puțin exonerabil de orice atitudine sau abordare reprobabilă față de situații sau întreprinderi. El nu făcuse decât să urmeze întotdeauna modele, să și le însușească, adapteze și plieze pe calapodul propriului destin. Spunea că și-l crease și modelase cu mâna lui, după tipare sigure, prestabilite și dinainte verificate de alții, fără a sta în puterea și la cheremul toanelor schimbătoare ale sorții, cu abandonul stoicului împăcat cu avatarele existenței și a viitorului incert. Nu, Gicu, încă din anii studenției selecționase atent și alcătuise riguros un set complet de modele, pretabile a-i servi drep busolă în absolut ce împrejurare l-ar fi postat imprevizibilul. Imprevizibil care pentru el nu era decât un context prielnic de a extrage din tolba cu tipare unul nou, de a suprapune șablonul pregătit peste ineditul ivit și a face simplul lucru de a-i urma conturul. Până la vârsta de cincizeci de ani urmase această metodă călăuzitoare și remușcări sau regrete sau teamă încă nu-l încercaseră.

Bunăoară, câteva momente de cotitură ale existenței lui Gicu, gestionate după îndrumarul său, spre a-i înțelege mai bine pacea interioară imperturbabilă.  În anul III, la Agronomie, intrat într-un anturaj prost, a neglijat studiul și…inevitabila repetenție. Nici o tragedie, și-a păstrat calmul și a deschis ghidul la litera S, studii, unde trona unchiul Petrică și el pățit. Perfect, omul, nefiind dispus a mai irosi un an, a abandonat, plecând în câmpul muncii și ajungând șef de șantier. Gicu, cu sufletul candid, a urmat modelul. Mai simplu, nici că se putea. Apoi, concediat pe nedrept pentru niște găinării care nu-i aparțineau, nu a disperat nicidecum. A scos tomul, s-a gândit și degetul i s-a oprit la M, muncă, unde a regăsit-o pe tușa Elvira. Fusese și condamnată, cu suspendare, pentru niște niște încurcături contabilicești la aprozar. După ce s-a terminat balamucul, a devenit liber profesionistă, blugi, minijupuri…a făcut o mică avere. Din nou tiparul s-a mulat și Gicu a devenit un prosper intermediar de zarzavaturi, până când concurența interlopă nemiloasă l-a scos din circuit, cu o dublă fractură costală. Cum bănuiți, oracolul călăuzitor conținea soluții. A, afaceri, nașul său de botez, implicat cu niște samsari de mașini, petrecuse trei luni în spital cu ocazia asta. Refăcut, își luase soarta în propriile mâini și se însurase, divorțat fiind, în chip strălucit, cu proprietara unui lanț de saloane cosmetice, cu cincisprezece ani mai vârstnică. Simțind că-i momentul să pună capăt burlăciei, Gicu s-a zbătut, iar efortul i-a fost răsplătit. Florica, ardeleancă zdravănă, comerciantă de brânză și lactate, văduvă, recent stabilită în capitală, cu părinți proprietari de turme. S-au căsătorit într-o ceremonie restrânsă, el intrând în acea etapă a vieții lipsită de griji, așa cum îi șade bine unui bărbat ajuns la patruzeci de ani de maturitate. Însă, tolba ce mereu îi arătase nordul nu-și încheiase menirea. Soția, zi de zi în piață, Gicu nu urât…un ansamblu de factori ce l-au mânat spre o conjunctură extraconjugală,  ce, coroborată cu feelingul feminin nativ, au dat drept rezultantă un divorț cu cântec, din care a ieșit cam șifonat, atât material, cât și fizic, în urma vizitei unui cumnat venit tocmai de la Prundul Bârgăului în acest scop. Nu s-a lăsat sub mâna destinului, unchiul Costea, de la secțiunea C, căsnicie, i-a dat reperul. Și el, bună bucată locatar la bloc, se reântorsese la locurile rurale de baștină în urma unui mariaj eșuat.

Iată-l pe Gicu poposind la casa părintească, cu părinții plângând în hohote de sprijinul neașteptat ce aveau să-l aibă la bătrânețe. Singurul lucru care îi mai venea în minte, era rubrica cam săracă în date a unchiului Costea, traseul lui odată repatriat nu-l completase în tinerețe. Nu-i nimic, e acasă, poate culege oricând date.

Trecuseră vreo cinci ani de când Gicu revenise la vatră. Depășise cu puțin cincizeci de ani și, într-o noapte, venind de cine știe unde, a auzit-o pe maică-sa jăluindu-se –

–         Măi Grigore măi…tare mă tem…băiatul ăsta tare mai bea, nu mă gândesc decât la frati-tu Costea cum o luase…până l-a găsit…în șopron, de nici slujbă nu-i făcu…Grigore, Grigore…

A înțepenit, îngrozit pentru prima dată de…ce-i înainte. Dar era târziu, destinul iese din tipare, ar fi prea simplu…

 

T.D.

 

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: