RSS

,, SFIDARE ”

04 Ian

Sfidare…

Domnule judecător,

 

Sarabanda abuzurilor și a ofenselor din partea familiei Petrache nu mai contenește. Aceste sărbători tocmai încheiate sunt proba incontestabilă a decadenței și neobrăzării acestei familii. Luxul și opulența sfidătoare arătate nouă și întregii comunități de proprietari sunt strigătoare la cer și miros a corupție, ceea ce mă face, ca om cinstit, să denunț, în speranța că brațul legii va stopa acest lung șir de nedrepțăți, aduse nouă.

În data de 22 decembrie a început totul, când familia sus amintită a descărcat din Dacia brek circa jumătate porc, în văzul tuturor, de proveniență obscură, porcul. L-au transportat sus unde, după zgomot, l-au tranșat, în timpul orelor de liniște, când eu și soțul meu ne odihnim. Pe după masă, lipsa de jenă și rușine a atins cote abominabile, când s-au apucat de făcut sarmale, lăsând intenționat ușa apartamentului deschisă spre a se da mari cu mirosul. Abuz repetat și în data de 23, dimineața, când un miros sfidător de cozonac și cârnați prăjiți, porc și oaie, a făcut ca soțul meu să-și piardă cumpătul și să spargă vitrina. În aceiași zi, Petronel Petrache a adus la domiciliu circa 60 litri muscățel, în damigene de sticlă, spre a arăta în chip trivial opulența și faptul că nu se tem de nimic, lucru întărit și de cârnații înșirați ostentativ pe balcon, în ochii oamenilor afectați de criză. În acest timp, ea făcea jumeri, având neobrăzarea să ne aducă și nouă un cozonac, două kile vin și un platou cu tot felul de porcării. Bune de altfel, că porcu e porc, adică bun de mâncat. Dar cum de trage numai la unii ?

Pe 24 au adus bradul. Unul imens, de nu vezi prin piață, trădând proveniența dubioasă, pe filiera obscură a tăierilor ilegale, că ea are un frate la Bistrița, mafiot sigur, la ocolul silvic. În timp ce-l împodobeau, au dat drumu la colinde de alea cu daruri și Moș Crăciun să-și arate numai așa, abundența, că doar se știe cine-i Moș Crăciun. Soțul meu, împins intenționat spre gesturi disperate de atâta nesimțire, a ieșit pe balcon trimițând la origini pe Moș, tare, să audă parveniții, tocmai când trecea o patrulă, care i-a înscenat o amendă. Revoltător, Petrachii se îmbuibă sfidând, în timp ce alții plătesc amenzi numai fiindcă denunță public corupții. Crăciunul a fost un dezmăț, fel și fel de indivizi le-au trecut pragul, chiolhănind ca nababii și ruinându-ne în mod conștient și premeditat moralul, până în pragul depresiei.

Domnule judecător, ce vină avem noi ? Ce vină am eu că n-am reușit la liceu, era concurență, nu ca acum, sau soțul, că a făcut hepatită în primul an de profesională și părinții l-au retras să nu se îmbolnăvească copilul mai rău. Specializările noastre nu mai au căutare în ziua de azi, deci suntem casnici ambii și forțați a suporta măgăriile la unii ce au avut norocul a termina ceva școală și acum desconsideră oameni cinstiți.

Pe această cale, vă rog porniți o anchetă. E revoltător !

 

Cu mare stimă,

Anicuța Mardare

 

T.D.

 

Anunțuri
 

Un răspuns la „,, SFIDARE ”

  1. Alex

    04/01/2011 at 18:23

    Curat revoltător! Prea grasă „capra”(porcul) vecinilor. Trebuie să moară musai!
    C-aşa-i la noi, măi, măi! 😀

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: