RSS

,, PĂCATUL ”

03 Ian

Păcatul

…îl apăsa ca o povară, ca un păcat greu, de nemărturisit, ce-l devora puțin câte puțin ca un vierme neobosit, clătinându-l. Mărturisit, l-ar fi eliberat și ușurat, dar cine știe cu ce consecințe. Nespus, trebuia să ducă pe picioare corvoada vinovăției care-l gârbovea și-l chinuia. Până și dulcele somn îi era presărat cu crâmpeie fierbinți ce-l ardeau, fragmentându-i repaosul și trezindu-l într-un supliciu parcă crescând. Dacă ar fi găsit antidotul acestei zbateri cumplite… A căutat prin cărți…nimic, nu-i o suferință bine definită, depinde de la individ la individ, unii se zvârcolesc încercați de demonul remușcării ce-i sfâșie, alții au o imunitate nativă ce-i face de neatins. Iar el face parte tocmai din categoria acelora predispuși la a fi măcinați de cumplita molimă, pentru care nu există decât un unic remediu, mărturisirea. O, de ar putea găsi tăria, putere și curajul de a se exorciza prin tămăduitoarea confesiune, de a se purifica în purgatoriul dării în vileag a celor ce-l torturează, chiar cu prețul unui oprobiu curățitor. Pe de altă parte, gândul că oprobiul ar putea fi unul necruțător și nemilos, îi striga grozav în minte, împiedicându-i izbăvirea și lungindu-i și sporindu-i angoasa.

Zilele se petreceau unele după altele, târând parcă timpul în sens invers. În loc să se îndepărteze de fatidica zi care-i declanșase neliniștea, parcă se apropia și mai mult de ea, dogorindu-i obrajii ca un bulgăre magnetic de foc ce-l frigea din ce în ce mai tare, făcând uitarea să pară o himeră imposibil de prins. Îl ardea răpindu-i bucuria a orice, o arșiță de nestins pe căi convenționale, ostoirea fierbințelii invocând un curaj frizând aproape nebunia. Dar, din nebunie s-a zămislit și zdruncinarea ce-l clatină acum… Fără speranță și fără liniște, s-a hotărât, avea să se spele definitiv în cristelnița dreptei sincerități, cea aducătoare măcar de împăcare sufletească. Într-o duminică, pe la prânz, s-a înființat cu smerenia candidatului la pocăință.

–         Trebuie să-ți spun ceva, i-a zis, gâtuit de remușcare.

–         Ce-i…, la întrebat plictisită.

–         Știi…când ai fost tu plecată trei zile la mama…

–         Așa..

–         Trebuie să-ți spun…eu…atunci…am…

–         Da zi domnule azi !, îl somă ea cu voce imperativă.

–         …am…am spart vaza aia galbenă…, adăugă el pe nerăsuflate.

–         Parcă nu știam…

Brusc, în mod miraculos, s-a simțit parcă mai bine. Făcu rapid, din priviri, o scurtă inventariere a obiectelor casante și avu o revelație. Asta era…ăsta-i antidotul…

 

T.D.

 

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: