RSS

,, FIORI…”

20 Dec

Fiori…

Nenea Stache nu râdea niciodată. Cel puțin mintea mea de copil și a tuturor celorlați nu și-l puteau imagina pe omul acela cărunt și zdravăn râzând. Avea un glas tunător care spunea…nici nu mai știu ce spunea, dar fugeam de spaimă să nu cumva să pună gheara pe noi. Nici nu mai știu dacă pusese vreodată pe careva… Etajul întâi, acolo unde locuia, era proba de foc, curaj și bărbăție a oricărui împielițat din bloc. Cine zăbovea oprindu-se din fugă în fața ușii lui nenea Stache, era realmente admirat. Îi mergea vestea pentru așa faptă de eroism, vecină cu nebunia. Perspectiva că acea ușă s-ar putea deschide și surprinde pe palier micul trecător, dădea fiori oricărui țânc. Unii, mai măricei și mai viteji, avansau povești incredibile, împăunându-se, cum că odată chiar ar fi fost surprinși, dar că tot ar fi avut tăria să arunce o geană îndărătul ușii. Brrr, ce trebuie să fi fost acolo… Părerile erau variate și bogate, toate cu tentă horror.

Șase, vine…, era înspăimântătorul semnal, vestind apariția siluetei uriașe, cu glas de bariton, ce năștea atâta teamă printre zbânțuiții din jurul blocului. Nici nu-mi mai amintesc de ce…îmi amintesc doar ce aventură distractivă începea când nenea Stache cobora să tundă gardul viu sau să curețe bolta de viță de vie. Curajosul care se apropia cel mai mult de el era eroul zilei. Clămpănind din foarfecele acela, părea și mai fioros. Vai de nătărăul ce scăpa mingea prin apropierea lui. Îi revenea sarcina groaznică de a o recupera, treabă care dădea fiori. Tot ce știu însă, e că mereu era recuperată. Bănuiesc că nu-i plăcea fotbalul de ne-o întorcea…

…și mi-a sosit și mie clipa de glorie. Și ce clipă…aproape ireală. Tocmai coboram din lift, că cine dă să urce…da, exact, nenea acela, în carne și oase, eu captiv în cușcă, el la doar un pas… Paralizat, așteptam urgia, prăpădul. Eram în ghearele lui nenea Stache. După secunde cât o veșnicie, deznodământul s-a produs – Copile, ți-e bine ?, m-a întrebat cu o voce ce nu era a lui…nu putea fi a lui… M-a extras cu o mână blândă din lift, văzându-mă așa îngălbenit, și ridicol de blajin a continuat – Voi, copiii, pe scări…de rămâi blocat ce faci… Și…m-a eliberat.

Scena, cu lux de înflorituri, am povestit-o tuturor. Degeaba…nu m-au crezut, era imposibil, de-a dreptul imposibil…nici…nici Rambo sau Tarzan n-ar fi putut scăpa din mâinile lu nenea Stache de la unu…nu eu…

Nu l-am mai văzut decât la vreo săptămână. De la balcon. Lungit cât era de lung în raclă, cu fel și fel de zorzonele prinprejur, după tradiție, arăta comic. Nu știu de ce n-am râs. Multă vreme noi copiii am spus povești de groază de pe vremea lui… Degeaba, nu mai avea farmec, nu mai speria pe nimeni… Cred că atunci am realizat prima dată că moartea…ucide. Tot…

 

Anunțuri
 

Un răspuns la „,, FIORI…”

  1. gabriela

    21/12/2010 at 10:47

    moartea iti confera o noua perspectiva asupra vietii.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: