RSS

,, SURSA ”

16 Dec

Sursa

Buzatu Valerică era agenția de știri a instituției, sursa de nou, inedit, senzațional. Un tip informat cum se autocaracteriza, un răspândac, cum îl numeau răutăcioșii. Urât și iubit în același timp. Oripila și răspândea panică cu știri îngrozitoare, era izgonit și apostrofat de colegii îngrijorați, dar nu trecea mult și era din nou întrebat despre cine știe ce chestiune. Mă interesez și vă spun, răspundea mereu complice și conspirativ. Toată lumea știa sigur un lucru, Valerică era doar o portavoce, nu inventa, doar prelua, sursa zvonurilor nu era el, motiv pentru care predilecția sa spre propagare de vorbe devenise indispensabilă în birouri. Când era în concediu ceva lipsea, ceva necesar, informația.

Temele sale favorite erau cele legate de salarizare și mișcarea de personal. Ați auzit ultima bombă ?, întreba el retoric. Evident că nu auzise nimeni și cu mine neliniștite așteptau ca Valerică să-i pună la curent cu grozăviile ce se vehiculau prin spatele ușilor directoriale. Sursele lui erau un subiect tabu, se știa că nu divulgă – Cineva de încredere…, atât spunea. Se cam bănuia cine, dar era treaba lui. De, burlac și deloc urât, se învârtea prin jurul secretarelor, firitisindu-le cu mici atenții și complimente rafinate. Ba chiar fusese văzut în oraș în compania secretarei directorului adjunct, deși el nega vehement asta, catalogând-o drept zvon ordinar și dezinformare. Adevărat sau nu, continua să valorifice sursele numai de el știute, furnizând constant noutăți mai mult sau mai puțin fierbinți. Colegii nu aveau decât să filtreze esențialul din totul ce inerent conțiea și date redundante… Treaba lui era să livreze știrea brută, nu era stație de procesare…

Despre veridicitatea celor propagate de el, lucrurile sunt oarecum nuanțate. Când un zvon pozitiv se adeverea era unanim apreciat, când nu, lumea uita, când ceva teribil nu se verifica, se mulțumea cerului, el doar avertizase pericolul, când da, era urât, dar totuși cu admirație – Al dracului, uite mă că știa ! Prin urmare, credibilitatea lui rămânea constantă. Păi de, până și Reuters sau France Press mai dau greș…, motiva el câte o chiflă.

Într-o marți, cu o aură neobișnuit de tristă pentru așa moment, la biroul financiar, Valerică a detonat bomba. Tocmai o captase acum, în grabă, va mai culege și alte detalii, dar deocamdată nu avu vreme decât pentru esențial…Directorul general pleacă ! Și Magda, secretara ! Asta da veste și-au spus toți. Și într-adevăr, s-a adeverit. Directorul și secretara sa au plecat, la un schimb de experiență cu o instituție omoloagă, undeva pe la Mediterana…o lună… Și s-a mai petrecut ceva care a căzut ca trăsnetul, șocând și aruncând în tristețe pe toți. Buzatu Valerică, referent, fu mutat, în chip de avansare, șef birou, la o filială în teritoriu, Lehliu sau Titu Gară…parcă… Nu l-a felicitat nimeni și nici el nu s-a bucurat. S-a hotărât doar să nu se mai încreadă așa ușor în surse…

T.D.

Anunțuri
 

Un răspuns la „,, SURSA ”

  1. gabriela

    16/12/2010 at 6:50

    Vezi, cam asa ar trebui sa tratam si noi informatiile de presa care vin „pe surse”. 🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: