RSS

,, FORME…”

15 Dec

Forme…

 

Privesc în jur, cu scrutări ascuțite și curioase, omenești și căutătoare de real, de veritabil, de concret. Privesc, însă nu văd nimic. Nimic altceva decât dansul macabru a unor măști de carton, făcute de mâna nepricepută și tremurândă a unui om prea grăbit în a-și dosi chipul îndărătul a ceva. Atât de grăbit și înfricoșat de propria-i identitate, încât nici nu mai contează îndărătul a ce. Doar paravanul de zi cu zi, ca un giulgiu menit a feri grimasa împietrită a unui mort viu, de pișcătura soarelui și a tot ce-i în jur. Voci sparte și seci de sub protecția unui anonimat pe cât de sinistru, pe atât de ridicol și trist, ca niște oameni mari căzuți în jocul de-a ascunselea al copiilor și adoptându-l și ei ca mod de a fi.

Incognito. Cu cât mai incognito, cu atât mai bine. Un incognito care te izbește prin naivitate și formă apropiată de un hilar trist, pe marginea unei scene tragic de slabă. Sunt mascat, bagă de seamă…! – par a declama, nu contează în ce și cum și de ce, totu-i metamorfoza în ceva, grotesc prin însăși copilăria întreprinderii. Draci în îngeri, îngeri în draci, nebuni în sănătoși, sănătoși în nebuni, spectacol tragi-comic sub cortina de carton a uciderii lui eu însumi. Autism mioritic, schizofrenie acută, dedublare inutilă de dimensiuni patologice, nevoie imperioasă de a juca un rol și de a întrupa orice, mai puțin eu-l. Curajul bolnav pentru piese și mai bolnave, sub convingerea protecției cagulei de zi cu zi.

Doar ochii, ochi înfricoșați că s-ar putea ca vălul să se destrame de tot, expunând eu-l pericolului de a fi eu, entitate firavă și neputincioasă, dependentă total de armura hrentuită și ridicolă a nevoii de eludare de sine. Tenebroasa priveliște a unui mort în fața oglinzii. Un ritual aproape mistic, ocult, de ascundere a chipului, împovărare halucinantă cu greutatea unui ambalaj oricum efemer și sortit descompunerii, aducător doar de pseudo-satisfacție temporară și artificială, într-o dimensiune a iluziilor unui narcoman în transă.

…și, urmează inevitabil sevrajul, cel dezumanizant, fără elixirul dătător de siguranță. Măștile mai cad, relevând chipul hâd, fad, cadaveric, al unui eu chinuit ostatec într-un beci întunecos și muced, scos în toiul zilei, cu forța, la lumină. Ochii dor săgetați, obrajii ard biciuiți de raze, o entitate pierdută în timp și spațiu, debusolată fără protecția zidurilor inutile, bântuită de un unic gând, cel al dispariției, de data asta ireversibilă… Cortina de carton s-a năruit.

Privesc și acum văd. Văd clar conturul fantomatic al unui gol, real, veritabil, ce a umblat viu cu un cearșaf în cap…

 

T.D.

 

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: