RSS

,,O DATORIE…”

11 Dec

Har…

Îmbrăcarea sutanei preoțești a venit ca o cale firească și naturală pentru Antonel Prisacariu, care nu a mirat pe nimeni și care a umplut de bucurie sufletul mamei sale, femeie credincioasă, credință ca i-a insuflat-o încă de mic. Tatăl îl mai mustra, să se hotărască ce rost să îmbrățișeze, că nu poți sta o viață pe la slujbe și cu capul prin cărți bisericești. Și s-a hotărât, Seminarul Teologic ș.a.m.d. Mare bucurie pe capul mamei când a fost hirotonisit și mai ales când a primit parohie două sate peste deal. Ținea slujbe frumoase, avea vorbă blajină și un glas de înger ce umplea ochii de lacrimi enoriașilor care-l îndrăgiseră de când îi luase locul bătrânului preot, plecat la cele veșnice. Era de-al lor, doar era feciorul lui Ilie Prisacariu din Lunca, om gospodar și la locul lui. La un pahar, acesta mai clămpănea, cum zicea muierea, că putea să învețe o meserie de asta…lumească…dar…dacă i-a plăcut popia…să fie sănătos, are cine mă prohodi, încheia râzând. Antonel îl lămurea evlavios – Tată, asta nu-i meserie, e o datorie de credință…cine are dragoste și chemare de Dumnezeu, e dator a-i răspândi cuvântul ! Tot meserie îi zice, încheia tranșant bătrânul, nu-i plăceau discuții ce încurcau pe Dumnezeu cu oamenii, El e acolo…unde-o fi, noi aci…fiecare cum crede…

Meserie sau nu, Antonel avea har și dăruire, iar parohia îl iubea nespus pentru tinerețea și firea sa blajină și așezată. Când umbla cu Crăciunul sau Boboteaza, oamenii parcă nu l-ar mai fi lăsat să plece din casele lor, atâta bucurie le aducea. Lucru aflat și de episcop care nu o dată l-a lăudat prin sfinte adunări, pentru lucrarea de păstorire ce o face cu atâta suflet în mica parohie cu oameni muncitori și de treabă, dar de…supuși tentației păcătoase. Îi mersese vestea în tot județul, venea lume din șapte sate să-i asculte slujirea dumnezeiască, mamă-sa bocea de bucurie în toată duminica – Dacă l-ai auzi măi omule cu spune din Sfânta Evanghelie, te-ai topi nu alta, îi spunea pătrunsă de duh lui Ilie care cu un boț  de brânză în gură, răspundea simplu – Foarte bine, să-și facă meseria cum trebuie ! Meserie…păgân ce ești ! Copilul ăsta e trup și suflet…, se răstea supărată la așa blasfemie. Bine, bine…molfăia el împăciuitor.

Mare bocet a mai cuprins-o când Antonel a plecat. Episcopul, ce-l prețuia grozav, îl propusese într-o funcție la secretariatul episcopiei, loc de mare încredere. Mamă, nu plânge, e o promovare, câți preoți n-ar visa…, o consola el cam fără succes. Cât despre enoriași ce să mai spun, tristețe mai mare nici că se abătuse vreodată peste sat.

După doi ani la secretariat, perspectivele deschise de protectoratul episcopului erau largi și luminoase. S-a gândit și s-a hotărât, avea să îmbrățișeze viața monahală, condiție obligatorie spre slujiri mai înalte… Lucru întâmplat, fu tuns în monahism la o mănăstire micuță de către un sfânt părinte, luându-și numele monahal de Antoniu. Iarăși mamă-sa era să leșine de plâns – Ilie, copilul ăsta-i un sfânt, a renunțat la cele lumești ! Apăi…dacă serviciu i-o cere…bolborosea el. Om nebun ce ești !, îl repezea.

După o lună rezervată meditației și postului pios la sfântul lăcaș, Antonel revine la episcopie și tot la propunerea protectorului său, este înaintat arhiereu vicar, la o vârstă destul de fragedă. Dar ce contează, datoria în față de Dumnezeu, e datorie… Iar Domnul, supunând omul încercărilor cele grele și cercându-i credința, o chemă pe mama sa la El, lăsându-i un gol în suflet, un gol imens pe care cine știe ce și când îl va tămădui. La căpătâiul celei ce-i îndrumase pașii întru credință, a murmurat cu lacrimi în ochi, sărutându-i mâna –

–         Mamă, n-ai trăit să mă vezi într-o zi episcop !

Tatăl se repezi afară. Așezați pe prispă, bătrânu-l întrebă moale.

–         Cum mai merge tată cu rânduiala…cu slujba…cu serviciu la Iași, acolo…?

Tânărul arhiereu vicar plecă capul. Barba îi ascundea roșeața obrazului. De data înghiți-n sec și nu răspunse decât – Bine…

T.D.

Anunțuri
 

3 răspunsuri la „,,O DATORIE…”

  1. coramica

    12/12/2010 at 11:13

    Se pare ca, in final, baiatul a inlocuit credinta cu gloria proprie

     
  2. Ironicblonde

    14/12/2010 at 10:32

    „Slava deşartă…viciul meu favorit!”….cum spunea Al Pacino,în rolul lui MIki 😉

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: