RSS

,, LAC DE LACRIMI ”

08 Dec

Lac de lacrimi

Lacrimile i se rostogoleau pe obraji în tragice broboane cristaline, așa cum doar o simțire vibrândă și aleasă își poate trăi nefericirile. Suspine ascuțite, ca niște săgeți de foc,  născute din zbaterile unui suflet prea gingaș pentru nepăsarea și pustiul din jur, brăzdau sfâșietor eterul și denunțau o durere aproape inumană, prea mare și prea cumplită pentru a fi ținută captivă. Fața, schimonosită sub povara râului de suferință, arunca umbre tragice de chin și zdruncin și nenorocire, dezvelind un munte de trăire în zbucium, un vulcan de acumulări chinuitoare, erupt din neputința împietririi unui suflet născut pentru vibrare. Ochii, izvor și expresie a tumultului imposibil de stăpânit vorbeau în cuvinte nespuse și triste despre oceanul de nefericire ce clocotea înăuntru, mare, mult prea mare și învolburat ca să nu rupă digurile aparenței și să nu se reverse în șuvoaie diluviene de neputință, mistuind în valurile de dramă totul în cale.

Pe buzele scăldate de chin, cuvintele erau de prisos. Ele lăsau să răzbată numai o nearticulată angoasă învăluind un suflet prea plăpând, sudată într-o continuă și nesfârșită alcătuire tânguitoare ca durerea trupească și imposibil a o plânge în grai omenesc a unei necuvîntătoare muribunde. Pieptul, ca o uriașă incintă, sălta gata să se spargă sub imensa presiune de nenoroc și abandon ce-i copleșise și răvășea întreaga ființă, măcinând-o în spasme agonice de cutremurător și amar suspin, aidoma celui căzut pradă răului demonic ce-i stăpânește nemilos trupul, sufletul și mintea, făcându-l să pară neom. Cu mâinile ca două căngi haotice, implora cerul și pământul să-i curme martiriul prea greu de îndurat, să-i zmulgă pumnalul de tortură ce i se înfipsese în inimă până la plăsele și un braț nevăzut îl tot răsucea fără suflet, ducând supliciul pe culmi paroxistice și făcând ca din rană să țâșnească fluvii de apocaliptic oprobiu. Părea un animal chinuit de vânătorul cel nepriceput a-i curma repede zbaterea, zvârcolindu-se din toate fibrele, așteptând în gemete sangvine mântuirea. Părul răvășit contopit pe alocuri cu marea de lacrimi, îi dădea în lumina serii aura unui osândit, ducându-și cu ultimele puteri crucea.

Stâncă milenară, bătută de toate urgiile vremii să fi fost și un fior tot te-ar fi străbătut și clătinat. Doar el, parcă împietrit mai ceva decât granitul, era nepământean de impasibil.

–         Subiectul e încheiat, spală-te pe ochi !

Cu sforțarea cea de pe urmă, cu ultimul dram de vlagă nemistuit de focul durerii, își topi întreaga suferință într-un strigăt sfâșietor și cutremurător –

–         … da’ toate fufele au ! Tu când îmi iei, cââââââââââând ?

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: