RSS

,, TRECERE…”

06 Dec

Trecere

Satul începe tot de la podul cel nou, nou cândva, că așa i-a rămas numele, și se sfârșește tot în deal la C.A.P., loc și el rămas doar cu numele. Trecerea prin el însă s-a schimbat și-i de nerecunoscut. Oamenii cei vechi s-au petrecut de mult aproape toți, la fel și rubedeniile lor mistuite cine știe prin ce locuri îndepărtate. Acolo unde pustiul cenușiu nu a năruit de tot ziduri ce respirau odată viață și voie bună, vezi fețe străine și cu căutături stranii, care în loc de binețe, par a te întreba cu deznădejde – Eu ce caut aici, poți să-mi spui ? Nu, nu pot, îmi este peste putință a afla rostul fantomelor cu ochi rătăciți ce stau cu coatele pe garduri mucede, petrecând parcă un mort ce nu mai contenește a curge pe drumul odinioară viu. Unele se ascund spărioase în dosul ulucilor scorojite de vreme, parcă cu teama ca vreun trecător să nu le ia la rost.

Puținele babe și moși care mai străbat gârboviți ulițele cele vechi, îmi par ciudat de tineri și plini de viață. Vii și cu rost, cu priviri arse de vreme, dar priviri iscoditoare și omenești, aprigi și stăpâne, ce te întreabă – Cine ești și ce cauți ? Intră în curți bătrâne, însă așezate și grijite. Hm, odată bătrânii erau bătrânii satului, acum crezi că s-au întors din drum să strice rostul lumii…sau poate să-l mai țină puțin în viață…trăirea locurilor, întoarsă cu susul în jos, îi face sinistru de tineri.

Stafii, fără vârstă și suflare, stau țintă din ogrăzi cenușii la drumul de dinaintea porților hâde. Ca niște vietăți damnate la nerost, cufundate într-o lume ce-i face doar niște umbre atemporale și pierdute în bătaia vântului neștiut, fără nume și socoteală. Mă grăbesc, poate întâlnesc o ființă vie, să mă lămurească ce s-a petrecut aici.

Și am întâlnit, o mătușă ce veghea la un cârd de gâște albe și am întrebat-o.

–         …apoi maică…venetici…pripășiți…izgoniți de pe la oraș, bată-i să-i bată, n-au capăt…iaca așa, de-om muri și noi, ducă-se pe pustii o mai rămâne pe aci. Da matale de-a cui ești ? Doar n-oi fi venit și mata să…

Nu, nu, eu mă duc, izgonit de pustiul și urâciumea ce domnea pretutindeni. Casa pe care o căutam eu, am găsit-o. Singură, dar vie. Și m-am luminat și m-am bucurat de ce…Nu era…bântuită.

De sus, din deal, de la C.A.P., doar câteva fumuri bătrânești mai aminteau că acolo stă cineva, bătrâni înconjurați de muribunzi în putere…

T.D.

Anunțuri
 

2 răspunsuri la „,, TRECERE…”

  1. Florentin Nica

    06/12/2010 at 14:04

    Ce bine e să găseşti ce ai lăsat în urmă…

    mi-a plăcut asta:
    „odată bătrânii erau bătrânii satului, acum crezi că s-au întors din drum să strice rostul lumii…sau poate să-l mai țină puțin în viață…trăirea locurilor, întoarsă cu susul în jos, îi face sinistru de tineri.” – bună obsevaţia.

    Spor! 🙂

     
  2. Pescar Hoinar

    13/01/2011 at 20:20

    Batranii satului nu mai batranii de alta data.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: