RSS

,,AȘTEPTARE”

30 Noi

Așteptare

…porțile ruginite ale cimitirului scârțâiau la unison cu foșnetul uscat al plopilor, ca două limbi metalice ce cântau prohodul celor duși și a celor ce or veni. Dricul cel vechi, într-o rână, cu geamurile crăpate, străjuia intrarea, ca un post de control spre lumea de dincolo. De partea cealaltă, năsălia, și ea în adormire, întâmpina cortegiile ce-și aduceau tainul de țărână veșnică. Liliecii cei din deal, răsăriți cine știe cum peste vechi racle, îngânau și ei bocetul surd și neobosit, care parcă se întețea cu fiecare nou alai venit din sat. Ici și colo morminte lăsate, semn că huma s-a contopit cu omul, împlinind cele scrise. Crucile cele vechi din lemn, din vale, putrede și decrepite, mai însemnau numai simbolic locul unde cândva vreun preot dintre atâția, a pecetluit pe vecie, cu hârlețul, groapa cea menită a nu se deschide în veci pururi. Cele din piatră, se zbăteau și ele la căpătâi, muncindu-se să stea mărturie cât mai îndelungată a unui trecător prin lume, al cărui nume și chip nu se mai cunoșteau, spălate de vânturi și ploi. Unul dintre cei mulți. Doar poate vreo lumânare proaspăt cursă din cripta ei, mai spunea că spița celui odihnit acolo încă nu s-a mântuit și ea pentru totdeauna prin strunga cea păzită de dricul șchiop.

Câte o pasăre aciuată prin lilieci, mai zburatăcea din aripi, tulburând simfonia funebră a porților și a bătrânilor plopi, amintind că printre mai vechi sau mai noi morminte, viața își vede de treabă, atât cât i-o fi scris să-și vadă. Aici odihnește…psihotic, unde întorci capul, aici odihnește…, repetitiv, obsedant, ca o voce venită din adâncuri spre a nu fi uitată nicio clipă și a aminti celor nemorți că țărâna cea umedă e mama noastră și rostul de a fi. INRI, INRI, INRI…ca o pecete, ca un sigiliu și o garanție că ce-i acolo, menit e să rămână acolo, în burta roditoare a lutului, ce cândva, va înghiți ireversibil orice amintire. Până și dricul care cândva a dus tineri și bătrâni, se va hrentui de tot și nărui și nimeni nu va ști că a fost odată. Coroane uscate, ca niște schelete rânjind cerului, cu nervurile lor de sârmă ruginită și lemn muced, parcă vestesc trecătorul că aici e locul menit descompunerii lui a fost cândva. O gaură cât un hău în gardul cimitirului, parcă ia sinistru în râs lumea de dincolo de el. Ce atâta grabă…

Vântul se întețește, ca niște plămâni imenși, luând tonuri când ascuțite, când grave printre crucile și ciulinii cufundați liniștea cea veșnică. Porțile gem, scrâșnind sub povara timpului și a uitării, dricul șuieră a pustiu prin ochiurile deschise de geam spart, ce au ținut cândva nerăsuflarea celui petrecut, pe năsălia înțepenită se zbat ghemotoace șfarogite de buruiană, pare pieptul răstignit la pământ al unui leș abandonat de cei vii într-un pustiu de uitare. Doar groapa cea nouă acuma deschisă, pare a respira proaspăt aerul umed și mohorât, ridicând fuiori de iz pământiu înspre vietățile înaripate atrase precum niște corbi la trupul umflat și fără viață ca un giulgiu, hotar între lumi. Groparii, cu țigările-n colțul gurii și lopețile pe umăr, ies hohotind ei știu ce prin spărtura din gard, într-un amestec halucinant cu plopii, metalul și bocetul ce urcă din sat.

Cei vechi, cufundați în așteptare, se gătesc de priveghi, țintă la porți…

T.D.

Anunțuri
 

3 răspunsuri la „,,AȘTEPTARE”

  1. mihaela13o

    30/11/2010 at 12:52

    Mă simt în elementul meu în așa o atmosferă 😉

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: