RSS

,, GINUȚA ”

28 Noi

Ginuța

Ginuța nu se considera nicidecum o femeie materialistă. Era doar apărătoarea înverșunată a feminismului, care…de…are și  el nevoile lui, e o chestiune fragilă și delicată, ce necesită o grijă aparte, grijă costisitoare, ce-i drept. Dar asta este, lucrurile de acest gen, cu efort se întrețin, altfel…văzuse o emisiune despre femeile din Vietnam, Doamne Dumnezeule, genocid la adresa sexului frumos. Mulțumea cerului că se născuse la Poplaca și nu acolo și că aici încă putea lupta cu armele dăruite nativ pentru neperisarea feminității.

Mottoul care o mobiliza în această intreprindere era – ,, Frumusețea costă !’’. Păi cum, o ședință la salon, costă cât costă, haine, accesorii etc, iar, o poală de bani, adică cum, noi să investim ca proastele și ei să profite ? – explica aprinsă unor surate mai blege se pare. Eu nu gonesc fată după bani, da nici așa, mă chinui ca nebuna să arăt bine, pe banii mei și ăia să… – încheia furioasă.

Am întâlnit-o acum câteva zile, arăta mai bine ca niciodată, semn clar că avusese victorii importante în războiul pentru conștientizarea lumii masculine că femeia necesită o mentenanță costisitoare, pe care doar cei ce nu știu a prețui frumosul o neglijează. Totuși frumoșii săi ochi exprimau un amestec de tristețe și neînplinire. Am întrebat-o ce a pățit. Mi-a relatat îngrijorată și supărată că își cheltuise o grămadă de economii la salonul x, tratament complet, iar nenorocitul nu numai că nu venise la întâlnire, dar îi dăduse și sms că a plecat pentru trei luni din țară. Ce escroc, ce impostor, fără onoare !

–         A dreacu să fie aia de mai se face așa, pe neve !, ocăra supărată, îmi vine să mă călugăresc, să mă apuc de școală, să…

Eu nu pot vedea oameni triști. Din puținul meu, am pus și eu umărul la amortizarea …supărării, cu o shaorma, în contul…, în contul…frumuseții…

 

T.D.

 

 

Anunțuri
 

Un răspuns la „,, GINUȚA ”

  1. filip

    28/11/2010 at 11:14

    bravo ba!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: