RSS

,, HOȚII !!! ”

13 Noi

Hoții

Teama de hoți nu-i așa doar o fobie a unor oameni mai slabi de înger. E o filosofie cu adânci rădăcini populare, un mod de viață sănătos, pe care Mirică o știa chiar de la tatăl său. Frica care păzește bostănăria îl ținuse pe bătrân departe de necazuri, lucru bine însușit și de fiu. Alături de teama față de câinii fără stăpân și nu numai, teama de hoți era a doua sa neliniște, ce îl guverna mai cu seamă odată cu căderea serii. Motiv pentru care, poarta, intrările la acareturi, ușile și geamurile casei erau bine securizate pe timpul nopții, de, să doarmă omul liniștit. Soacră-sa îl mai repezea – Ce te încui mă ca la temniță cu șapte lacăte, sunt femeie bătrână, mai ies noaptea, parcă-s la pușcărie, până descui… O combătea cu tot felul de grozăvii macabre, tâlhării, omoruri, de pe la tv. Reușise să-i insufle și nevestisii fobia, Marina n-ar deschide o fereastră noaptea…poate să fie căldura de pe lume.

Pe de altă parte, tot din popor se spune că de ce ți-e frică, de aia nu scapi. Nu știu, o fi vreo forță a răului care simte, ca și  câinele, pe cel ce se teme și tocmai acolo poposește. Iar Mirică nu a făcut rabat de la această legitate, mama ei cu cine a inventat-o. Era prin septembrie, într-o noapte. În pat, el privea la meci, ea moțăia, mai mult adormită. Soacra, ca de obicei, culcată odată cu găinile, sforăia în odaia ei de răsuna casa.

–         Marino…Marino…, a înghiontit-o el, scoală…scoală repede !

–         Ce-i mă, a dat gol ? Ce-i…

–         Marino…crecă…e hoții afară…, i-a spus el șoptit, arătând îngrijorat spre televizorul care când și când făcea purici…

–         Ce hoți mă…

–         Tu nu vezi toanto ? Ne i-a antena…oleu…iar purici…acu o desface !, exclamă tot șoptit, trăgând și mai bine plapuma pe el.

–         Du-te mă și vezi…strigă…

–         Nu ies să mă tai !

–         Du-te mă barem la geam…poate ne i-a și butoaiele…

Temător s-a săltat din pat, cu grijă a ferit puțin perdeaua… – Aoloeu !…e umbre…, hoți-s…parcă intră și la magazie…câți or fi…mamă doamne câte umbre… Tocmai ce camufla geamul la loc, când televizorul a cedat de tot, spre spaima lui – A luat-o…de s-ar duce… Tocmai atunci un trosnet grozav, însoțit de pași, i-a făcut să țipe de groază.

–         Mirică, ăștia vrea să intre peste noi !

–         Ne omoară ! Atât ne-a fost ! Parcă strigă ceva…oleu ăștia ne dă foc de nu deschidem !

Spaima îl împinge pe om însă la eroisme de care nu se credea capabil. Fie ce-o fi și-a zis punând mâna pe o vază și ieșind tiptil pe hol. Mirică, ai grijă mă, dacă scăpăm ne mutăm la bloc, șoptea ea printre cruci. Mirică pare că dibuise pe unul, cu vaza ridicată îl aștepta…hodorogeală și un strigăt ascuțit – Ce faci mă bată-te-ar toaca, vrei să mă omori ?, blestema soacra ieșită din odaie.

–         E hoții bre afară ! Acum ți-ai găsit și mata să umbli ?

–         Tiiiiiiiii…bată-i-ar Dumnezeu ! Auzii eu zarvă !

–         Stai aci…să stăm toți la un loc…de intră…să fim mai mulți ! De dă buzna răcnim deodată !

Pași, zarvă afară. Parcă s-ar mai depărta totuși. Noroc c-au fost geamurile și ușile ermetic ferecate…

–         Mă, parcă s-au dus…

–         Stai bre aci, apostrofă Marina pe mamă-sa, cine știe ce pândesc, aci stăm toți grămadă ! Unde-i mulți, se teme banditu’ !

Începuse să se mijească de ziuă. Soacra sforăia dusă, Marina cu plapuma-n gât adormise și ea. Doar Mirică, cu mâinile încleștate pe vază, veghea atent la orice zgomot. Cam clipocea și el, când niște bătăi în geam i-au smuls un strigăt –

–         Ce-i…care ești  ?

–         Bă Mirică bă, ce dracu  bă, scoală, voi n-auziți, strigai și asnoapte, vijelia ți-a luat antena bă, e-n grădină la mine, vezi că scăpară și oile alea din ocol…dădură iama-n ogradă la mine…ce dracu…dormiți de vă ia pe sus !, striga Vasile supărat.

T.D.

 

Anunțuri
 

2 răspunsuri la „,, HOȚII !!! ”

  1. gabriela

    13/11/2010 at 5:45

    daaa…..imi plac barbatii astia viteji. 🙂

     
  2. ioniboni

    14/11/2010 at 10:57

    :))

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: