,, POTUL CEL MARE ”

Potul cel mare

Mitică Florescu sau mai pe înțelesul tuturor nea Florică este un împătimit jucător la loto. De ani de zile, în ziua extragerii, îndeplinește un adevărat ritual în fața bolului cu jetoane numerotate la agenția din colț, de fiecare dată cu emoția că mâna sa ar putea fi una și aceiași cu mâna destinului care extrage cele șase norocoase ce pot schimba radical viața. Nu joacă după scheme sau numere superstițioase, ci după filosofie, cu el însuși își definește strategia. E ferm convins că norocul gravitează în jurul oricărui om în egală măsură, ceea ce îl face însă să zăbovească puțin în mâna individului e doar puterea acestuia de a-l atrage, chestiune materializabilă numai și numai prin perseverență îndelungată, cu alte cuvinte trudă.

Nu are nici un fel de stimă pentru aceia care pun un bilet o dată pe an și îi și lovește norocul. Niște novici profani care trag în piept legitățile universale, niște escroci ai destinului care deturnează în chip incalificabil mersul firesc al hazardului. Haos , haos dar nici așa. El care petrecuse vreo patru generații de casierițe, făcuse cozi interminabile la marile poturi, suferise zeci de mici drame când s-a aflat la doar un pas de marea lovitură, se considera parte integrantă a acestui haos totuși ordonat, în care fel și fel de intruși neaveniți, venetici oportuniști ai sorții își băgau nasul speculator, suflând ceea ce s-ar cuveni de drept celor ca el, avizați.

Această nedreptate eminamente de sorginte pământeană nu l-a descurajat însă deloc, în afară de disprețul cuvenit, nu a făcut decât să-i înverșuneze credința că dreptatea se va restabili curând și-și va polariza și el norocul, însă în chip corect, și aici meritocrația trebuie să primeze. Unde mai pui că de curând, cele șase magnifice fuseseră jucate chiar la agenția lui, deci norocul orbitează din ce în ce mai strâns în jurul său, e doar o chestiune de timp până la…apuntizarea pe filosofia lui nea Florică.

Unii, mai răutăcioși, îl necăjeau, încercau – Nea Florică, dacă s-a câștigat aici, salut, poate peste cincizeci de ani din nou, e știut, nici fulgerul, nici obuzul nu lovesc de două ori în același loc, darămite norocul… Avea însă un munte de experiență și convingeri în spate, în domeniul transhumanței norocului, pentru ca astfel de argumente puerile să-l abată în vreun fel. O viață întreagă crezuse într-o idee, o urmărise cu convingere și îndârjire demne de un titan, destul pentru a trata cu indiferență niște biete opinii diletante și fără substanță. Asta chiar dacă corul opoziției era condus chiar de cea ce fusese martora a patruzeci de ani de strădanii ale lui, Geta, nevastă-sa. O s-te găsească doamna cu coasă la loto, om bătrân și cu gărgăuni ce ești, îl apostrofa câteodată. O persifla cu dispreț – D-aia m-am luptat atât, alungi norocul ! Dar, nu-i după tine !

Vă vine să credeți că nea Florică a reușit să-și vadă filosofia înfăptuită, prinzând norocul din zbor ? Ei bine da. S-a întâmplat chiar în Săptămâna Mare, în joia Paștelui mai exact. A hotărât să diversifice puțin strategia și la Graalul cu cele patruzecișinouă de potențiale eligibile să o aducă și pe Geta, a-l converti și pe Toma necredinciosul, găsea că-i o ofrandă pe altarul norocului ce l-ar putea câștiga și atrage. A convins-o greu, dar a convins-o – Hai femeie, nu trebuie să faci nimic, doar bagi mâna-n castron și alegi șase nasturi din aia la întâmplare, ce-i așa o filosofie ? – Bine, bine, hai, e Săptămâna Mare, poate te lecuiești…, a cedat ea.

Numai ce încuiaseră ușa și făcuseră câțiva pași, când a detonat grozava bubuitură. Galbeni ca ceara, au realizat. Centrala termică devastase jumătate din apartament. Galbeni dar teferi. Mulțumeau cu cruci mari norocului, trăseseră lozul cel mare.

De atunci Geta și nea Florică vin săptămânal la braț la bolul cu bumbi norocoși. Vin și joacă așa dezinteresat ca omul ce a câștigat deja. Ca ofrandă norocului, ei zic că-i de datoria lor să-i fie fideli. Așa zic ei.

 

T.D.