RSS

,, SIMBIOZA ”

26 Oct

Simbioza

Erau deja ani buni de când, odată cu venirea toamnei, Tomiță își descoperea latura poetică. Mai exact, atunci muza era în deplinătatea puterilor sale creative, o germinare de aproape un an își arăta roadele, în perfectă simbioză cu anotimpul mănos și încărcat de melancolie inspiratoare. Se retrăgea în birou, departe de cotidianul profan și insensibil al domesticului, întruchipat de trebăluiala nesfîrșită a Adinei, și lăsa mustul creației să se reverse în versuri spontane și metaforice. Ea se pare că nu-i prea înțelegea această periodicitate ancestrală a inspirației, dar era damblaua lui și asta e. Vis a vis de această atitudine superficială față de pogorârea muzei anual, la aceiași dată, el avea o explicație simplă care o disculpa – Îți lipsește metafizicul dragă și comuniunea cu natura și universul, stai liniștită, nu mulți posedă aceste calități fine, fii mândră că eu sunt unul dintre puținii…

Mândră sau nu, pe seară, când se mai liniștea cu bucătăriile, asculta câte una dintre creațiile lui, recitată cu intonație și patos, rod al unei zile întregi de meditație și jonglare abilă cu metaforele – Sesizezi dragă ce am vrut să spun, simți substratul încărcat de mesaj ?, o întreba cu o mină cosmică, aproape nepământeană. Da, da, se simte, le-ai potrivit bine, îi răspundea butonând televizorul, poate dacă le-ai publica…ne-ar mai veni câțiva leuți… – Mda…m-am lămurit, materialism fără substanță, formă fără fond, asta ești, eu creez pentru noi, pentru înălțarea noastră spirituală, iar tu…lasă-te femeie pătrunsă de frumusețea cuvântului pur, mai rupe-te de nimicnicia asta umană… – Bine, bine Eminescule și conserve pentru iarnă cine face…dacă m-ai ajuta barem puțin … – Poftim, tocmai ce ziceam…

Totuși, cu oarece mândrie, pe la câte o masă cu prieteni, ea mai evoca în termeni apreciativi pasiunea lui în strânsă consonanță cu ciclurile naturii. Cu modestie, el le cataloga încercări timide și își rezerva dreptul de a rămâne doar pentru uz intern, doar pentru …spiritul casei, poate cândva…un volum… dar nu acum. – Bravo mă Tomiță, îți răsfeți doamna cu versuri, frumos, spuneau cu un dram de invidie femeile, al meu numai meciuri știe, râdeau ele. Adina se simțea bine auzind așa remarci.

Într-o zi, prin iarnă, când muza lui cam înghețase, mânată de taifunul curățeniei, a intrat cu tăvălugul și în singurul loc din casa aflat în sarcina lui, universul său creator, biroul.

–          Hm…când o fi cumpărat cărțile astea…, se întrebă ea deschizând una, Ștefan Octavian…, poezii…hm…ce dracu ?!, aproape că țipă, astea-s a lu…

Cu o mână în șold și cu cartea ridicată acuzator, congestionată la față, siderată cumplit de nimicnicia umană, spunea unui Tomiță mirat peste poate –

–          Tomiță, individul ăsta te-a plagiat ! Ce om de nimic…

–          !!!

Ce a urmat…greu de spus. Știu doar că, după mulți ani…prolifici, Tomiță a simțit iar pe șira spinării fiorul rece și profan al căratului, toamna, de sacoșe, din piață… Dacă… plagiatorul chiar a fost demascat, nici asta nu știu…

T.D.

Anunțuri
 

Un răspuns la „,, SIMBIOZA ”

  1. oanaclara

    26/10/2010 at 15:23

    Hm, minciuna are picioare scurte. 🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: