RSS

,, CADOUL ”

13 Oct

Cadoul

Fără îndoială, viitorul e strâns legat de domeniul tehnic. Lucru realizat și de Elvira. De când se pensionase anticipat, arătase o deschidere aproape adolescentină către latura tehnică a noilor tendințe. Telefonul mobil cu sonerie personalizată, tv-ul cu ecran plat, robotul de bucătărie o cuceriseră deja și le aprecia în termeni elogioși binefacerile. Mai nou, cu ajutorul lui Nae, tovarășul său de viață, pășise și pe tărâmul virtual al internetului. Făcuse ochii mari când cu un click, Nae îi desfășurase în fața ochilor o infinitate de rețete de gogoșari la oțet. Aproape adormise în fața ecranului, absorbind ca un burete sutele de moduri de conservare a delicioșilor umflăței vegetali. Privea cu jind la calculatorul cufundat în tăcere, atunci când Nae nu era acasă, nu se încumeta să pună singură în funcțiune incredibila mașinărie, cine știe…să n-o strice.

Până la urmă nu a mai rezistat – Mă Năică, ia învață-mă și pe mine cum să umblu cu drăcia asta, doar suntem în secolul douășunu. Iar Năică a învățat-o, așa îl pornești, aici apeși pentru internet, așa cauți etc. Ba ia făurit și cont de mail, în care îi trimitea zilnic bezele și inimioare, ce o încântau peste măsură. Petrecea clipe magice navigând printre secretele bucătăriei virtuale și a goblenurilor postate pe un site dedicat. Povestea extaziată tuturor prietenelor despre noua lume care i se revelase și a cărei minunății îi stăteau în puterea degetului arătător. Ai răbdare domnule să notez cum se ține mai bine zarzavatul pentru iarnă, îl apostrofa supărată când el o pistona să elibereze calculatorul.

De ziua ei ia venit o idee genială. Ce surpriză mai plăcută putea să-i facă decât un laptop doar al ei, pe care să stea cât vrea cu rețetele și goblenurile ei. Îl bucura că noua pasiune pentru tehnica avansată o ajutase să treacă mai ușor peste hopul pensionării premature. Chiar prinde repede, și-a spus, surprinzător pentru cineva reticent până acum față de tot ce înseamnă mediu virtual.

Zis și făcut, un buchet mare de flori și…surpriză, uite dragă, rețete nonstop, ia spus înmânîndu-i jucăria. A fost încântată, l-au instalat pe masa din dormitor, l-a butonat, când, deodată, a avut o reacție ciudată –

–          Năică…e bun, dar, acum…între noi…ți-ai cam dat cu firma-n cap să știi…

Ptiiiiiiiiiiuuu, a dracului muiere, și-a spus în gând, incredibil, incredibil ! S-a prins că nu-i cine știe ce configurație…dar ce-i trebuie ei ?

–          Bine mă Năică, a continuat, roșu mă ? Ceva pe maro nu găseai ? Să meargă cu mobila mă…of, bărbatul tot bărbat…

–          !!!

 

T.D.

Anunțuri
 

3 răspunsuri la „,, CADOUL ”

  1. gabriela

    13/10/2010 at 14:34

    excelenta! Chiar asa, cum sa nu iei minuni tehnologice fara sa le asortezi cu mobila, cu poseta, cu ultima pereche de pantofi, sau poate cu parfumul de varza calita din bucatarie! 🙂

     
  2. gabriela

    13/10/2010 at 15:04

    tocmai mi-am amintit de o tipa care iesea la intalniri, purtand sub brat, editia din acea zi a ziarului New York Times. Il alese special pentru ca, culorile se portiveau de minune cu costumul pe care il imbraca si i se parea ca facea impresie buna.

     
    • Daniel Tudose

      13/10/2010 at 15:15

      i se potrivea mai bine Clopotul de Botosani, nici nu stiu daca mai exista

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: