RSS

,, CEL PUȚIN…”

12 Oct

Cel puțin…

–          Ce dragă, adică ce poate face un bărbat și noi nu putem ?

Așa își începea de fiecare dată Cristina teza feministă, care o ambiționa de ani de zile. Mai exact, de când divorțase de fostul soț. De atunci milita sus și tare cel puțin egalitatea femeii cu bărbatul în absolut toate privințele. ,,Cel puțin’’ îi aparținea și era o concesie binevoitoare față de partea masculină, deoarece, în adâncul convingerilor sale, femeia este mult deasupra, însă ar fi sunat prea neconvențional și avangardist să susțină atât de radical întâietatea feminină în toate cele. Așa că, cel puțin, era un semn al dialogului, fie el și protocolar.

Totul începuse după pronunțarea divorțului. Nepotrivirea de caracter pe care ea o invocase cu scopul de a-l face să joace cum cântă ea, de a-l modela după criteriile ei, se dovedise o strategie falimentară. Imberbul, în nimicnicia sa masculină, luase în serios conceptul și, nici una, nici două, a propus divorțul. Chestiunea a luat-o total pe nepregătite, șocând-o efectiv, însă nici prin cap nu i-a trecut să retracteze nepotrivirea. Considera că ar fi fost o inconsecvență și un semn de slăbiciune, așa că – Ducă-se, și-a spus bărbătește, lasă -i arăt eu lui de ce-s în stare și singură !

A extrapolat acest plan la nivelul întregii mase masculine – O femeie poate muta munții de-și pune mintea, gândea îndârjită. A hotărât să materializeze această teorie și să demonstreze ex-ului și tuturor celor asemeni lui potența unei femei hotărâte. Și cum se putea mai bine decât dacă nu ridicând o casă pe terenul primit ca dar de nuntă de la părinți ? Salariul de translator la ambasada franceză îi permitea obținerea unui credit subtanțial. Simplu. Prin intermediul unei firme, a optat pentru o construcție masivă, cu opt camere, două băi, bucătărie și balcon, ceva pe măsura ambițiilor sale feministe, care să arate fără echivoc ,,cel puțin’’ egalitatea femeie-bărbat.

Într-un an firma i-a predat cheile. Era într-adevăr o vilă de bun gust, care, de ce nu, stârnea invidii, mai ales că auzea voci – Ce s-o fi aburcat ea, femeie singură, la ditamai castelul… O umpleau de mândrie aceste comentarii. De locuit, tot în apartamentul cu două camere locuia, casa era goală oricum. La vreo șase luni au început însă problemele. Instalația de apă, făcută de firma nesupravegheată, de mântuială, a crăpat. Alergătură, instalatori, zugravi, bănet, timp… Apoi alta, un scurt undeva, lumină pauză. Adu iar electricieni, ăștia bandiți, au făcut harcea parcea pereții, au umflat factura, când…defecțiunea era una minoră. Ca să nu mai zic de instalația de căldură prin podea…nu mergea și pace. A adus meseriași, au desfăcut tot, neserioși, au stat o lună, noaptea făceau și chefuri în căsoiul ei.

Treptat, ceea ce fusese o dovadă a putinței feminine, a devenit o pacoste, o grijă fără sens, niște pereți goi, a căror mobilare costa o avere. Dezastrul a venit odată cu criza. Ratele au început să devină o problemă, întârzia frecvent, până s-a împotmolit. A venit și somația, apartamentul ipotecat era în pericol. Ce a urmat…e lesne de închipuit.

Au găsit-o colegii îngrijorați că nu venise trei zile la serviciu, la etajul casei, cu părul răvășit, bolborosind obsesiv-

–          Îi arăt eu lui, le arăt eu lor, ce, eu nu pot ?

Acum și-a mai revenit, locuiește cu părinții și predă franceza la școala din sat. Mai emite uneori teze privitoare la…cel puțin… Tatăl, așezat, o corijează părintește –

–          Tată, o mână de bărbat, e mână de bărbat…d-aia e musai în doi…

T.D.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: