RSS

,, DUHOVNICUL ”

04 Sep

Duhovnicul

Mica parohie a lui Pamfil Hurmuzescu îl diviniza pur și simplu. Intrase în al șaptelea an de când slujea aici. Când venise găsise turma Domnului cam dezbinată și cu credința cam slăbită, fără prea mare tragere de inimă spre sfântul lăcaș, cam dărăpănat și el, de pe urma proastei administrări a predecesorului său, preocupat mai mult de rachiu. Episcopul de asta l-a și trimis aici, se știa îndepărtarea enoriașilor de biserică.

Și-a suflecat mânecile și s-a apucat de treabă. Cu vorbă meșteșugită și blajină și har dumnezeiesc, a mers din poartă-n poartă, îndemnând lumea la slujbă. Încet, încet au  început să vină, mergea vestea despre ce slujbe ținea părintele Pamfil, adevărate mângâieri pentru suflet. Apoi botezuri, cununii, parcă însuși Domnul se pogora la cristelniță sau așeza pe capul mirilor pirostriile, creștinând păgânul și binecuvântând sfânta legătură a căsniciei. Sau înmormântări, se probușea lumea de durere când rostea un ultim cuvânt la căpătâiul celui dus. Cel puțin babele își făceau cruce și ziceau – Doamne, de acum pot muri, dacă părintele Pamfil m-o duce la groapă.

La nici un an de la venirea sa, turma rătăcită își găsise un nou păstor care să o călăuzească. Venea lume și din alte sate să asculte cuvântul Domnului din gura părintelui, iar la Denii sau la Înviere veneau chiar și de la oraș  să ia lumină din mâna sfântului duhovnic. Ținea lecții și la școala din sat, vorbind copiilor despre patimile lui Isus și despre puterea credinței. Micuții îl iubeau, le mai aducea din când în când dulciuri, ce mai aducea lumea pe la biserică. Ba și prăjituri, preoteasa era renumită pentru tot soiul de cofetării, fetele tinere o asaltau să le învețe meșteșugul blatului de tort sau a diverselor găteli.

Partea spirituală fiind împlinită, părintele Pamfil a trecut și la cea materială. O parohie atât de dedicată Domnului, trebuia să arate și o gospodăreală pe măsură. Gardul cimitirului, cel  vechi și putred, l-a refăcut, cu oameni din sat, gardul bisericii și cel al casei parohiale. Cu bani strânși tot de la oameni a înzdrăvenit clopornița, șubredă rău și i-a dat o mână de spoială. Era altceva. Apoi, la insistențele enoriașilor, a început renovarea bisericii. Ce s-a strâns de la oameni, ce a mai dat primăria și asociația agricolă, cu ajutorul Domnului s-a refăcut pictura și acoperișul, zugrăvala exterioară rămânând pentru anul viitor.

Dar oamenii,  odată porniți, greu îi oprești – Părinte, o casă de praznice tare ar trebui, acolo, lângă biserică, să nu mai chinuim pe acasă cu mese, scaune, plouă, noroi… A încercat să-i domolească, costă,  o casă…nu-i ușor de făcut fără fonduri – Strângem părinte, nu-i bai, mână de la mână…dumneata numai să ne înveți, ești părintele nostru, fără dumneata se dărâma și biserică și tot, se-nrăise lumea…

Când este credință și voință toate se fac. S-a făcut și tencuiala exterioară a bisericii,  s-a început  și prăznicarul, plus încă o anexă, un birouaș pentru părinte, o cameră de consiliu și un mic salonaș de discuții, așa cum au bisericile pe la oraș. Asta ca o  recompensă pentru părinte – …care a lăsat el ditamai parohia acolo, ca să vină în fundătura asta să ne miluiască, cum ziceau cu sinceră dragoste. S-au gândit chiar, așa, în perspectivă și la o mașină, pentru treburile bisericii.

Acum vreo patru luni s-a inaugurat și casa de praznice. Parcă la Vasile Bâcu a fost primul praznic, când i-a murit soacra. Numai ce se terminase, lumea ieșea, părintele se retrăsese cu primarul în salonul de care am pomenit, era vorba să ridice o capelă și la cimitir, când, în față opresc două mașini, coboară niște oameni în costume – Pe domnul preot unde-l putem găsi ? – Colea domnu, în casa nouă, la birou… – Dar domnul primar ? – Tot, sunt amândoi, acu plecară de la praznic. La câteva minute i-am văzut plecând cu oamenii ăia.

Primarul s-a întors a doua zi, părintele Pamfil nu l-a mai văzut nimeni. Luni dimineața a venit un preot tânăr, lumea nu-l prea avea la inimă, era cam zmuncit iar clopotarul povestea că l-a auzit drăcuind și suduind ceva de neînțeles – Mama lor de potlogari bătrâni…nu se mai satură…birou…salon…bandiți, îi mută dintr-un loc, fură în altul, delapidatori spurcați…ca Lucifer o s-o sfârșească…, uite așa zicea de unul singur, în biroul cel nou.

T.D.

Anunțuri
 

4 răspunsuri la „,, DUHOVNICUL ”

  1. daurel

    04/09/2010 at 8:14

    Sunt taine mari in ierarhia cultelor; spun culte, pentru a nu supara nici o biserica …

     
    • Daniel Tudose

      04/09/2010 at 8:16

      In substrat e vorrba de intrigile, invidiile, matrapazlacurile si musamalizarile care exista si-n sanul bisericii, de ,,sa faci ce zice popa, nu ce face el’’, de eternal poveste cu biserica, material – spiritual, de influentabilitatea omului credincios si de faptul ca si popa e totusi om si…e ademenit. N-am nimic cu preotii sau institutia, se vede ca se fac si lucruri bune, spun doar ca si ea e supusa…tentatiilor, daar, pastorind suflete, are un statut mai…privilegiat, musamalizarea e uneori utila. Pamfil al meu…v-ati prins…fusese si a fost si acum mutat disciplinar…nu cred ca a ajjuns la racoare hihihi. Am incercat si eu sa redau cum pot, nus asa fin narator

       
  2. gabriela

    05/09/2010 at 17:26

    🙂 ei, cand e vorba de intrigi in randul bisericii, nu cred ca ii intrece cineva in genul acesta de operatiuni. Imi vine in minte nuvela Alegere de stareta, scrisa de Damian Stanoiu. E un exemplu elocvent in acest sens , mai ales ca evenimentele se desfasoara prin anii ’50-’60. Deci, subiectul tau e frumos tratat dar intamplarea, are deja precedente mult mai vechi.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: