RSS

,, IRA ”

28 Aug

Ira

Felicia, Fely, cum i se spune de câțiva ani, a fost o elevă silitoare la liceu, nu i-a fost greu să intre la facultate, la stat. Când a plecat la cămin, din micul orășel natal, o mulțime de neamuri și cunoștințe au petrecut-o la gară. Familia, una medie, se mândrea că-i studentă la București. Aici însă s-a întâmplat ceva, ceva neașteptat. Totul a început ca o glumă, o farsă, a fost idea unei colege de cameră – Hai  fată să dăm și noi un anunț din ăla, pe net, la mișto, să vezi câți cocalari se înghesuie… Și a avut dreptate, mailul s-a umplut de cereri și propuneri. Se distrau, le răspundeau în bășcălie.

Într-o zi, venind de la curs, nu a putut descuia ușa camerei și pace. Tocmai se pregătea să apeleze  la cineva, când cheia s-a răsucit pe dinăuntru  și un necunoscut a ieșit. Ira, colega ei, i-a spus că-i un vechi amic. Figura s-a repetat și cu alți amici până Ira i-a mărturisit – Și, care-i treaba  ? Trebuie să mă întrețin, nu dau în cap. Și într-adevăr, mai mergeau la cluburi și discoteci sau Mall, nu o dată Ira achita nota sau îi făcea cadou o bluză, un…mă rog, de ale fetelor. A ajuns să o invidieze, lucru observat de Ira, care i-a spus simplu – Fată, și cine te ține ? Ești frumoasă, arăți bine… A rămas perplexă. Totuși, idea nu a rămas fără urmări, îi revenea mereu, mai ales spre sfârșitul lunii când banii de acasă întârziau.

Inevitabilu s-a produs, niște comenzi de cosmetice sosite mai devreme și… – Ira…cum mă pui în legătură cu…știi tu…stau nasol cu banii… Nimic mai simplu, la ora stabilită, în cameră… I s-a părut groaznic prima dată…Ira a râs, i-a amintit de cașcaval… Au topit amintirea momentului în lichior și țigări parfumate. Felicia rezolvase problema financiară, dar, mirajul banului în portofel nu-i lucru care să-ți dea pace… Se uita în oglindă și când jena își făcea loc o alunga – Nu am pe nimeni, până la urmă altele…aud și noaptea cum fac…

Nu știu cum s-a întâmplat și cum a fost, a apărut un zvon, apoi se vorbea tare și…într-o zi au fost date afară de la cămin. A zis că leșină. Tot Ira a rezolvat, au închiriat o garsonieră  – Ce fată ? Trebuie să dai raportul acasă ? Așa e, mai mergea periodic acasă, nu o întrebau, le-a spus doar că și-a luat și un job, să justifice hainele. Se bucurau că e o fată responsabilă.

Facultatea a cam neglijat-o, se trezeau târziu, verificau mailul, o cafea…ziua trecea. Ira era noua s-a familie, ea plătea chiria, telefoane, tot. A venit sesiunea – Dă-i fată dracului cu facultatea lor… i-a spus Ira. Așa a făcut. Erau pe picioarele lor. Numai  că tot Ira, nu știu cum, a intrat pe fir cu niște tipi, una două erau  la ușă, cum mai merge…e criză…ar fi bine să nu fie singure…e periculos…aranjează ei…tipi cu lovele…bla, bla. De net nu mai era vorba, Ira și tipii ăia se ocupau… Au apărut într-o seară și le-au luat cu mașina, în oraș au zis, au intrat pe niște străzi și vorbeau – Da, aici e liber, merge… Nu a înțeles, dar la vreo săptămână tot Ira, cam pe înserat, a dus-o la plimbare, pe acolo, și nu a fost degeaba,ce net, ce intermediari, ce deranj la garsonieră…veneau doar și dormeau. Cam atunci a început să i se spună Fely, cine alta decât tot prietena sa a sfătuit-o să se recomande așa, Felicia suna prea…intelectual.

Se descurcau admirabil, își permiteau orice. Dar, într-o zi, Ira nu a mai venit acasă, nici a doua zi, nici a treia…a trecut o săptămână, dispăruse. În schimb tipii veneau zilnic, îi luau din bani, chipurile să-i plătească chiria și toate. Se simțea singură și debusolată, a acceptat și lucruri cam…mă rog, petreceri, mulți oameni… Se întorcea dimineața la garsonieră, în speranța că Ira va fi acolo, verifica mailul, poate vreun semn…nimic, îi veneau în minte anunțurile din facultate – Ehe, vremuri… Nostalgică, a dat un sarch…să leșine – Studentă curată, manierată, ofer… Și, poza Irei, anunț datat…ieri. A dat mail, de pe un nou cont, imediat a primit detalii, căminul facultății X, camera Y, întrebați de Ira. S-a îmbrăcat amețită, s-a dus, da locuia acolo Irina Marinescu, studentă proaspăt admisă în anul întâi. A urcat, a bătut la ușă și…Ira.

–          Bună, sunt Ira, anul întâi, te pot ajuta cu ceva ?

–          Ira…ce faci ?

–          Ne cunoaștem ?

S-a întors și a plecat. Direct acasă. Se deșteptase. Cu lacrimi în ochi a povestit tot, tot părinților. Au înțeles-o, au ajutat-o. A rămas doar cu liceul, s-a căsătorit și are un soț iubitor și doi copii frumoși. Când aude de București face un soi de crize de plâns.

T.D.

Anunțuri
 

Un răspuns la „,, IRA ”

  1. gabriela

    29/08/2010 at 4:36

    Din pacate, tot mai multe studente se prostitueaza. La Cluj, exista un ziar, Piata, care are o rubrica destinata intalnirilor. Acolo, pe cateva pagini, sunt sute de anunturi date de fete, domnisoare, studente, care ofera servicii de masaj erotic domnilor generosi. Si cu siguranta, parintii lor nu stiu ce fac ele, din ce se intretin si de unde au diferite lucruri scumpe cu care se afiseaza acasa. Prostitutia si porngrafia fac bani multi. Care sunt consecintele pentu cele care aleg sa intre in bransa, se stie. Pacat ca ele, fetele acestea sunt inconstiente.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: