,, DIN CULISELE SPIONAJULUI ”

Nea Țuțu

Pasionat de romanele de spionaj, mare admirator al spionilor celebri și a muncii de informații, Simion Țuțuianu sau simpu, nea Țuțu, proaspăt pensionar de la CFR, se considera un cunoscător al fenomenului. În lungile ture la triajul București-Nord, devorase toți autorii consacrați. Filajul, legendarea, lucrul sub acoperire, documentarea, interceptarea, cazul în lucru, rețeaua informativă, disimularea și multe altele, erau denumiri care nu mai aveau nici un secret pentru nea Țuțu. Idealul său feminin este, firește, Mata Hari, citise tot ce se putea citi despre ea.  E o enciclopedie, toate cazurile de spionaj mediatizate le cunoaște în detaliu, nu-l surprinde nimic, nu-l ia nimic pe nepregătite – ,,De mic am avut pasiunea asta, tot ce vedem e fum, lucrurile mari se petrec în spate…’’, spunea frecvent.

Totuși, nea Țuțu mai avea o mare și arzătoare dorință, îl măcina ca și neîmplinire, aceea de a cunoaște pe viu un spion, să-i strângă mâna, să-i simtă sângele rece și aura de mister. Evoca cu patos această dorință – ,,După asta, pot muri liniștit !’’. Cât nu s-a frăsuit, cât nu s-a gândit cum și unde… Ieșea în nopțile calde de vară la plimbare, prin locuri în care gândea el, și din ce citise, că ar putea zări măcar… Se visa uneori  nimerind în mijlocul unei situații, salvând vreun astfel de om încolțit și rămânând prieteni pe viață, întâlnindu-se în locuri ferite și îmbrățișându-se frățește. Deocamdată însă… O singură dată inima îi bătuse, mai să-i spargă pieptul, când  un tip, cam jerpelit, l-a abordat conspirativ – ,,Domnu’, m-ați putea ajuta ?’’. ,,Cine ești domnule ? Ce vrei ? Zi  pe șleau !’’, l-a îndemnat…așa cum citise. ,,Domnu’ recunosc, sunt fost securist, dați de-o țuică… ’’. ,,Mama voastră de derbedei ! ’’, l-a tuflit cu obidă.

Adormea cu visul frumos și speranța că  pasiunea sa va fi împlinită într-o bună zi și că un spion în carne și oase va completa partea teoretică pe care nea Țuțu o acumulase în ani și ani, lăsând cu gura căscată amicii la pub sau la câte o onomastică.

Era într-o duminică dimineață, când nea Țuțu, după o raită prin piață, cu ziarul în mână, găsește în cutia de scrisori,  un bilet laconic – ,,Diseară,  la locul cunoscut.’’.  Nesemnat. Și-a revenit abia după două pahare cu apă. ,,Gândește Simioane, gândește !’’, își striga în sine. S-a tot frământat – ,,Locul…precis îl știu…pune-ți capul la lucru ! ’’. A rememorat toate plimbările nocturne – ,,Asta e ! Da domnule, asta e ! ’’. Da, jubila, decriptase mesajul – ,,La statuia lui…acolo unde e scris pe soclu – Cunoaște-te pe tine însuți’’. Mereu zăbovea acolo preț de câteva minute, până se punea verde la semafor. Și-a pus costumul cel bun și cu o oră înainte de căderea serii a pornit spre locul cunoscut – ,,În sfârșit ! ’’ – își spunea cu inima vibrând – ,,O viață de așteptare, nu a fost în zadar ! ’’.

Eu mă opresc aici cu relatarea, tainele spionajului mă depășesc, cert e că, duminică de duminică, la căderea serii, nea Țuțu merge la locul cunoscut, ce face…n-am îndrăznit să-l urmăresc. Mă preocupă  mai mult scandalul din apartamentul de deasupra, vis a vis cu nea Țuțu, care periodic răzbate. A început  într-o zi, când o voce de bărbat, striga la madam Cornea, văduva –  ,,Ți-am lăsat bilet în cutie…te-am așteptat trei ore…era să am scandal și cu nevastă-mea’’. Văduva tot susține că n-a găsit nimic. Ei știu…

T.D. ȘI CU ASTA…VĂ SALUT, V-AM PLICTISIT DESTUL