RSS

,, CRESCĂTORUL DE MOLII ”

11 Aug

În numele tatălui…sau povestea românească a trecutului anapoda înțeles…

Un om avea un cojoc, lung, mare, frumos, numai bun pe vârful muntelui. Îl avea de la tatăl său și ținea la el ca la ochii din cap. Într-o zi a descoperit câteva găurele, pe la poale. Nu-și explica, așa că dă fuga la nevastă.

–          Molii, zise aceasta, nu mai are viață lungă…e plin…aruncă-l în foc, ai încă trei, slavă Domnului…

Omul a ridicat din umeri. A tăiat locul și a pus un petec – ,,Minte de muiere…cum o să arunc cojocul de la tătuca…’’.  Nu peste mult timp au apărut însă alte găurele, pe la brâu – ,,Am eu ac și de voi…’’, își zise, sigur pe el și puse încă un petec.

Déjà se obișnuise, cu peticitul, în spinare, în coate, pe la guler…în curând cojocul ajunsese o mare de petece, petece și ele apoi înlocuite cu altele…și tot așa. Frumusețea de la tătucu, dispăruse de mult… În acest timp, liniște nu mai avea cu nevasta.

–          Om nebun, aruncă zdreanța că nu mai scoatem în veci moliile din casă…

–          Ce molii…mai bine mor decât să mă despart de cojocul de la tătuca !

–          No, atunci alege, te desparți de cojocul lu’ tac-tu sau de mine…e casa plină de molii, smintitule !

,,Muiere guralivă…’’, gândi omul și-și văzu mai departe de peticele lui – ,,Ce-ar zice tătuca să arunc bunătate de… ’’.

Tătuca nu știu ce-ar fi zis, dar femeia nu a glumit. La scurtă vreme a plecat, și pe bună dreptate.

–          Rămâi cu nebunia ta om nebun, ai nenorocit casa cu sminteala ta !

–          Dute învârtindu-te ! Muiere n-oi găsi…

Și omul și-a continuat viața așa, cu treburile, peticele și cojocul de la tătuca, ajuns un morman de cârpeli, pe care-l purta oriunde. Până într-o zi când un frate dus peste mări și țări, îi trecu pragul, îmbrățișându-l cu lacrimi în ochi.

–          Frate, de când nu ne-am văzut !

Au stat, au povestit, s-au destăinuit. Mirarea fratelui sosit nu a fost mică auzind că muierea ăstuia plecase de ,,frică de molii ’’. În tot acest timp, omul nostru tot cu acu-n mână…

–          Apoi, vezi și tu frate, ce greutăți…da’…tătuca mi-l lăsă cu mâinile lui…să-ar răsuci în mormânt să vadă că-l arunc…

–          Aiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii…frate, frate ! Cred că déjà-i pe-o parte văzându-te !  Când a fost tatăl nostru un peticit zdrențăros, smintitule ce ești ? Doamne, doamne…de crescut molii s-a ocupat tata, mă tolomacule ?!

T.D.

Anunțuri
 

Un răspuns la „,, CRESCĂTORUL DE MOLII ”

  1. daurel

    11/08/2010 at 6:01

    In lipsa unor bijuterii sau tablouri…

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: